Gala BURSA 2018

Liviu Pop: "Trebuie luată în considerare situaţia în care COS Târgovişte ar intra în faliment"

Elena Deacu
Companii #Industrie Extractivă /

Situaţia financiară a Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte a fost discutată astăzi la şedinţa Comisiei de Dialog Social, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, precizând că trebuie găsite soluţii alternative şi trebuie luată în considerare şi situaţia în care Combinatul ar intra în faliment.

În opinia ministrului, o primă soluţie o reprezintă accesarea fondurilor europene şi reconversia profesională, dând exemplu în acest sens Combinatul Mechel din Câmpia Turzii.

În cadrul şedinţei prezidate de prefectul Ioan Marinescu, în judeţul Dâmboviţa, au avut loc discuţii şi cu reprezentanţii sindicatelor din judeţ precum şi cu cei de la UPET cu privire la situaţia companiei. La sfârşitul anului trecut, aproape jumătate dintre salariaţii UPET au fost informaţi că vor fi disponibilizaţi. UPET Târgovişte a fost a una dintre cele mai importante companii producătoare de utilaje petroliere din România, având peste 11.000 de angajaţi.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită