Lucian Şova: Greva de la metrou, ilegală

Teona Tomoiagă, George Marinescu
Politică /

Lucian Şova (sursa foto: Twitter)

Lucian Şova (sursa foto: Twitter)

Trenurile de metrou nu vor circula mâine dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Ministerul Transporturilor, Lucian Şova, a făcut declaraţii de presă cu privire la acest subiect, în cadrul unei conferinţe de presă.

Din punctul de vedere al domniei sale, greva nu este justificată, deoarece creşterea salarială de 42% cerută de angajaţi este una ilegală în concordanţă cu procedurile.

Mai mult, Lucian Şova a susţinut că adevăratul motiv al declanşării grevei este faptul că Metrorex nu a reînnoit contractul cu Sindomet pentru spaţiile comerciale de la staţiile de metrou, pe care societatea le închiria agenţilor economici.

În 2017, chiriile erau de 521 lei mp pe an, iar în 2018 - 409 lei mp, Şova considerând că preţurile sunt foarte mici.

Conform ministrului Transportului, salariile angajaţilor sunt deja mari, salariul mediu brut lunar fiind de 8000 lei pentru mecanici şi pentru mecanici-ajutor şi 5000 lei pentru cei care stau în staţii. De asemenea, aceştia beneficiază şi de tichete de masă, alături de alte facilităţi.

Totodată, ministerul Transporturilor a afirmat că o creştere salarială de 42% ar creşte preţul biletelor de o călătorie la 4 lei, iar pe cele de două călătorii la 8 lei.

La sfârşitul conferinţei, Lucian Şova l-a ameninţat pe Ion Rădoi, liderul Sindicatului Liber Metrou (USLM), spunând că orice oră de întârziere a semnării de către sindicat a contractului colectiv de muncă în varianta propusă de Metrorex, va duce la o scădere cu un procent din creşterea salarială negociată.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ultima soluție ; SCHMBATI LEGEA LA METROU !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită