GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

LUDOVIC ORBAN:"La 30 de ani de la Revoluţie avem misiunea să aducem România românilor liberi"

I.M.
Politică /

Ludovic Orban (Sursă foto: Twitter)

Ludovic Orban (Sursă foto: Twitter)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că la împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie misiunea partidului este de a aduce ţara românilor liberi.

"Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am ieşit în stradă cu curaj înfruntând forţele de represiune ale regimului comunist. Revoluţia nu s-a terminat. În anul acesta, la 30 de ani de la Revoluţie, avem misiunea sfântă să finalizăm Revoluţia şi să aducem România românilor liberi, cinstiţi, oamenilor muncitori, oamenilor corecţi, oamenilor care îşi iubesc ţara, care vor ridicarea acestei ţări. Chem alături de noi toţi românii de bună credinţă să creadă în PNL, în şansa pe care o au de a aduce România în primul rând", a spus Ludovic Orban, la mitingul electoral al PNL din Piaţa Victoriei, conform Agerpres.

De asemenea, preşedintele liberal i-a îndemnat pe cei prezenţi să voteze "Da" la referendum pentru "o Românie cinstită".

La acţiunea electorală al PNL de la Bucureşti s-au aflat pe scenă lideri ai PNL, printre care preşedintele Ludovic Orban, secretarul general Robert Sighiartău, liderul deputaţilor Raluca Turcan, al senatorilor - Florin Cîţu, primarii Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Emil Boc. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs.

Participanţii au afişat steaguri tricolore şi ale UE, precum şi însemnele partidului. Cu ocazia evenimentului, PNL a lansat şi noul imn al partidului, scrie Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS