Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 08.10.2018
LUMINILE (ȘI UMBRELE) CENTENARULUI
Politica a subminat ultimele valori nealterate (I)
click aici
       Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor și umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forțe revanșarde, atât din vestul imediat al României, cât și, evident, din răsăritul ei, dar și excrescențele lor din interiorul instituțiilor și a societății românești. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că "unele grupări românești de intelectuali subțiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicații șocante, la edituri cu scop primordial lucrativ și mai puțin soarta culturii și a societății noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie și a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­nești. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiați», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, și una externă, făcută mai ales de anumiți aliați ai noștri din NATO și UE".

       Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon - pentru care se pregătește asiduu țara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reamintește că "Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoașterea pe plan internațional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democrația vremii și cu dreptul popoarelor de a-și decide singure soarta". Academicianul ne mai asigură că există modalități de îndreptare ale unor disfuncționalități ale sistemului educațional (și nu numai) și că "Academia stă alături de toate instituțiile și forțele care urmăresc păstrarea și consolidarea valorilor românești, ca parte a valorilor universale".

 
      (Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai și președintele Academiei Române)

     

     Victor Roncea: Cum apreciați trivializarea spațiului public și aducerea acestui limbaj în mijlocul cetății, pe toate televiziunile, chiar cu susținerea deschisă și extrem de vocală a unor intelectuali, coborâți la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale orașului?

     Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ține, cred, de "beția" de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaționalis­mul proletar până la naționalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea - ca orice lucru omenesc - nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănțuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli și echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea școlii românești la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, școala era un etalon de viață, majoritatea românilor fiind educați la lumina dictonului "ai carte, ai parte!", după 1989 a biruit proverbul "care pe care" în orice condiții, dar fără educație.

     Au ieșit în prim plan "șmecherii", agramații, "băieții deștepți", îmbogățiții peste noapte etc. Azi, românii nu mai știu carte, nu mai știu dacă goticul este un stil sau un material de construcție, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjărește, se ascund după inițiale sau după pseudonime, dau sentințe, îi judecă pe savanți, confundă academia de poliție cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licențios și agramat, cum sunt terfeliți oameni de onoare ai acestei țări, cum indivizi care se numesc "nimeni" înjosesc personalități ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educația serioasă, din familie și din școală! O guvernare care nu pune accent pe educație, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.

     Victor Roncea: Pentru a ne axa pe luminile (și umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneți în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an - "ROMANIA-100" - din care lipsește noțiunea Marii Uniri și care a creat confuzie în rândurile generațiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar și un renumit intelectual public, fost ministru al învățământului în vremea lui Ion Iliescu și Petre Roman, a afirmat că el este "mai bătrân decât Româ­nia". De asemenea, imaginea Româ­niei Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârșire din spațiul public. Cum putem remedia această confuzie?

     Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că "România-100" este o formulare cel puțin nefericită! Eu nu înțeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic și nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcției de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie ... Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Țări Românești avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Țări Românești s-au unit relativ târziu (după 1859) - ca și mulțimea de țări italiene sau de țări germane - este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiți reprezentanți ai unei națiuni vecine - mai mult orgolioase decât mari - au zis că România are 100 de ani, iar țara lor 1000 de ani! Și nu pot fi blamați, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecție. Din asemenea limitări ale existenței noastre ca stat, mulți seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu lașitate, învăluiți în ignoranță, în bătaia vântului. Eu nici nu aș cultiva în spațiul public cu insistență "România Mare", decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporția românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) și noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi și nu știm să chivernisim bine. Avem o țară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deșertul african!

     Victor Roncea: Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut și nu putem reține multe manifestări și reali­zări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acțiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei țării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoștință aveți de astfel de acțiuni? Și unde a fost statul român în toată această perioada?

     Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualității și în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferențiale, s-au vânat plagiatori și securiști (reali și imaginari), s-au promovat în funcții de conducere cele mai incompetente personaje și au fost descurajați toți aceia care, cu bună credință, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în țară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura și cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile și căile ferate și, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, și inițiative bune, sincere și necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanțiale, am văzut busturi și statui bine făcute și bine amplasate, am văzut elevi duși la locurile memoriei noastre de către ghizi și profesori bine pregătiți, dar, evident, am văzut și multă improvizație, mult amatorism, mult kitsch, multe acțiuni bifate "ca să fie". Statul a dat și bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat și unor pretinse "entități majore" care profanează spațiul nostru cultural, a dat și unor protocroniști notorii, a dat și unor ONG-uri improvizate și s-a codit să dea unor instituții solide și verificate de sute de ani ...

     Victor Roncea: Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituțiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanțează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaționale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit și în presa de limbă română din Româ­nia; îmi aduc aminte de un articol din publicația "Revista 22" a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre "injustul Tratat de la Trianon" și "mitul Unirii de la 1 decembrie 1918". Cum poate contracara Româ­nia, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească și ce părere aveți de această campanie de "demitizare" dusă cam de aceleași grupuri de interese de ani de zile? Considerați că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât și de la estul României?

     Academician Ioan Aurel Pop: Un­garia are o experiență a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puțin două secole și, firește, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunță niciodată cu surle și trâmbițe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reușita este sigură, statul vecin iese la rampă cu "artileria grea" bine instruită și bine întreținută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universități, în muzee, biblioteci celebre, în fundații și asociații, în săli celebre din țările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să țină conferințe des­pre "adevărurile" sale, ci cointeresează profesori și cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre "geniul maghiar" la edituri ungurești și nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plătește edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franța, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus și tare că ungurii i-au învățat pe germani nemțește și că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului - cum facem noi cu dacii și cu tracii noștri, cu tăblițele de la Tărtăria ori cu peșterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesioniști, care știu să promoveze științific anumite realități sau să dea aparență științifică unor mituri naționale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm și nu recunoaștem nici realitățile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social și Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori românești. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici și până la condamnarea Trianonului este distanță lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale "ne-au răposat moșii și părinții", cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voința de unire a românilor și voința marilor puteri de a consfinți o nouă arhitectură politică internațională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi și de necazurile noastre. Doar că, unele grupări românești de intelectuali subțiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicații șocante, la edituri cu scop primordial lucrativ și mai puțin soarta culturii și a societății noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie și a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­nești. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere "privilegiați", pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, și una externă, făcută mai ales de anumiți aliați ai noștri din NATO și UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor românești, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulație internațională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel național, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.

     Victor Roncea: Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?

     Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor românești și a istoriei românilor și cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două țări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din țara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenția lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală și în "Bazinul Carpatic"; dreptul Ungariei asupra unor pământuri și popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor și românilor în raport cu maghiarii; migrația târzie și ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu și jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populație este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populația totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Firește, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale și din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat rațiunea de ambele părți. Aniversarea Trianonului - cu toate stângăciile românilor - nu va putea schimba lumea și nici realitățile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităților, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru Româ­nia un singur lucru major: recunoașterea pe plan internațional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democrația vremii și cu dreptul popoarelor de a-și decide singure soarta.

     Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.

     

     

     A consemnat VICTOR RONCEA

     

     (VA URMA) 
.
 

 

.