Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
AVOCATUL GRAȚIELA BÂRLĂ:
BURSA 10.09.2018
mărește imaginea
       Fiscalitatea din țara noastră este o problemă ucigătoare, plină de nereguli, de texte de lege ambigue, care nu sunt publice, dar sunt folosite ca și cum ar exista, ne-a spus avocatul Graziela Bârlă, care susține: "Există un soft de calculator, nepublic, la care au acces doar câțiva funcționari ai Fiscului. Acest soft a fost emis în baza Ordinului 2144/2008, al unui ministru de Finanțe, nu este publicat în Monitorul Oficial, dar este folosit și, în baza lui, un operator de calculator modifică datele fișei fiscale, în sensul în care ia sau adaugă datorii, fără ca ele să fie reale. Acest lucru reprezintă o problemă foarte gravă, pentru că este o formă de furt din buzunarul contribuabilului. Ilegalitățile Fiscului sunt fără măsură".
       Motivul pentru care ANAF face acest lucru este că bugetul are un deficit foarte mare și se încearcă pe toate căile obținerea unor sume cât mai consistente, ne-a mai spus doamna Bârlă, într-un interviu, adăugând că foarte mulți funcționari din Fisc sunt de foarte rea-credință.
       Și mai rău este faptul că abuzul nu se mai incriminează, iar funcționarii publici sunt exonerați de tot ceea ce pot să facă, abuzurile fiind, acum, inimaginabile.
       "În alte țări, așa numita infracționalitate a gulerelor albe este sancționată cu o duritate fabuloasă și noi, aici, am lăsat garda cât se poate de jos", subliniază Graziela Bârlă, apreciind că "din punct de vedere economic, aceasta este o soluție foarte «bună» pentru ca economia să ajungă pe buza prăpastiei".
       În ultima vreme, nemulțumirea judecătorilor este din ce în ce mai ridicată, pentru că presiunile sunt foarte, foarte mari, ne-a mai spus domnia sa, declarându-ne: "Dacă legile justiției nu își vor găsi o stabilitate și dacă sancțiunile pentru ceea ce înseamnă infracționalitatea gulerelor albe nu va fi aplicată, atunci turnura pe care o poate lua inclusiv justiția nu este una dintre cele mai bune, pentru că riscul este acela de a nu putea să sancționăm faptele antisociale. O societate care nu are sancțiuni este o societate care poate fi guvernată de haos și justiția nu mai are niciun fel de importanță".
       Printre altele, domnia sa consideră că legislația noastră trebuie completată cu reglementări comunitare și că trebuie să gândim universal.

 
     Reporter: Sunteți unul dintre avocații care își practică meseria fără să se limiteze la legea internă. Cum este să activați în segmentul dreptului comunitar?
     Graziela Bârlă: De ani buni am devenit și avocat al Ambasadei Franței la București și am fost în contact cu probleme comunitare mai degrabă decât cu cele românești. Lucrez foarte mult pe spețe internaționale și este foarte interesant pentru că acest lucru îți dă sentimentul că aparții unei comunități mai mari și înțelegi că dreptul româ­nesc este doar o părticică dintr-un întreg.
     La noi, se spune adesea că nu se poa­te rezolva o chestiune pentru că nu exis­tă text legislativ intern potrivit. Deși avem foarte multe texte de lege, din păcate chiar se întâmplă asta.
     Îmi amintesc că am avut o speță spectaculoasă - era vorba despre un cetățean francez care fusese arestat în România, condamnat, executase o parte din pedeaspă și era momentul în care ar fi putut să fie eliberat condiționat, dar tocmai se constatase că nu mai există un ordin al ministrului în domeniu (devenise caduc cel vechi și nu mai fusese emis un altul și se punea problema competenței de soluționare a cauzei. În acest context, dosarul persoanei care avea deja dreptul să iasă de o lună și jumătate a fost plimbat între trei instanțe care își declinau succesiv competența și nimeni nu se putea hotărî dacă respectivul poate fi eliberat sau nu. Atunci, am avut parte de un complet de judecată care a înțeles că acolo unde nu mai este text românesc trebuie să faci apel la textele comunitare și au admis aplicarea acestor prevederi ca să rezolve problema.
     Legislațiile trebuie completate, trebuie să gândim universal. Este ceea ce am încercat să implementez în ultimii ani în cabinetul meu de avocatură, unde acopăr dreptul penal și anumite ramuri ale dreptului civil.
     Trebuie menționat că legislația română este înfiorător de amestecată. Un segment foarte important pentru mine, în ultima vreme, vizează relația cetățeanului cu statul. De aceea, am creat anumite spețe astfel încât să pot ajunge în instanță cu problemele de drept respective, ca să încercăm să le rezolvăm pentru alții.
     Reporter: La ce fel de relație a cetățeanului cu statul faceți referire?
     Graziela Bârlă: În mod special mă refer în relația statului cu administrația fiscală. Fiscalitatea în România este o problemă ucigătoare, plină de nereguli, de texte de lege ambigue, care nu sunt publice, dar sunt folosite ca și cum ar exista. O zonă foarte periculoasă este aceea a ordinelor miniștrilor Finanțelor legate de aplicarea unor proceduri în cadrul relației cu cetățeanul.
     De exemplu, o speță foarte interesantă în care s-au pronunțat deja atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel vizează așa numita "procedură de simulare" aplicată de administrațiile fiscale pentru a modifica fișele fis­cale ale contribuabililor. Este un soft de calculator, nepublic, la care au acces doar câțiva funcționari ai Fiscului. Acest soft a fost emis în baza Ordinului 2144/2008, al unui ministru de Finanțe, nu este publicat în Monitorul Oficial, dar este folosit și, în baza lui, un operator de calculator modifică datele fișei fiscale, în sensul în care ia sau adaugă datorii, fără ca ele să fie reale. Eu am pornit de la o speță reală în care Fiscul a făcut astfel de modificări. Contribuabilul trebuia să recupereze o sumă mare de bani de la Fisc, în urma unor procese câștigate, iar în momentul în care a făcut cererea să recupereze banii a fost emisă o nouă decizie în baza acestei proceduri de simulare și omul a fost obligat să plătească foarte mulți bani. Când a ajuns în instanță și au fost cerute documentele care stau în spatele acelei modificări, s-a dovedit că ele nu existau. Așadar, procedura simulării, despre care nimeni nu vorbește în această țară, este un soft pus la dispoziția administrației și în el se operează după o metodă foarte simplă. Este foarte greu să controlăm ceea ce face Fiscul și ne trezim că avem de plătit anumite sume. Uneori aceste sume sunt foarte mici, dar adunate înseamnă foarte mulți bani la buget.
     Reporter: De ce face Fiscul acest lucru?
     Graziela Bârlă: Bugetul are un deficit foarte mare și încearcă pe toate căile obținerea unor sume cât mai consistente. Foarte mulți oameni se trezesc că au de plătit anumite sume de bani și când verifică cifrele constat fie că sumele erau prescrise, fie că func­ționarul uitase să facă diverse corecturi etc.. Dacă nu plătești, ești executat silit, dar se merge pe faptul că cele mai multe persoane nu verifică toate aceste detalii ale fișei lor fiscale.
     Reporter: Considerați că este vorba despre rea-credință?
     Graziela Bârlă: Există administrații fiscale în care evidența este foarte proastă și superficială. În același timp, marea păcăleală creată de Fisc este așa numitul spațiu virtual. De regulă, spațiul virtual nu este actualizat și se ajunge la executări silite pentru că site-urile administrațiilor nu sunt actualizate. Sunt convinsă că este vorba despre rea-credință. Foarte mulți funcționari din Fisc sunt de foarte rea-credință. În decembrie 2017 a fost aprobată o ordonanță prin care acești funcționari fis­cali au dreptul la 15% din banii obținuți din asemenea penalități, amenzi etc. Interesul lor ca să execute contribuabilul este unul direct. Dar problema cu acești 15% este mult mai gravă, pentru că banii ar trebui să meargă la bugetul de stat, dar vine Fiscul și zice că are dreptul să îi folosească după bunul plac. Deci ANAF își însușește o mică părticică din bugetul de stat. În același mod, mâine pot veni și Garda Financiară, și Ministerul Muncii etc. dorind să facă poliție... fiscală și să facă bani. Fiscul fură sume mici, pentru care contribuabilul nu se judecă. Acest lucru reprezintă o problemă foarte gravă, pentru că este o formă de furt din buzunarul contribuabilului. Ilegalitățile fiscului sunt fără măsură.
     Reporter: Acest lucru nu se numește abuz în serviciu?
     Graziela Bârlă: Din fericire pentru ei, abuzul este, practic, dezincriminat. Funcționarii publici sunt exonerați de tot ce pot să facă ei, iar abuzurile sunt inimaginabile, acum.
     În alte țări, așa-numita infracționalitate a gulerelor albe este sancționată cu o duritate fabuloasă și noi, aici, am lăsat garda cât se poate de jos. Din punct de vedere economic, aceasta este o soluție foarte «bună» pentru ca economia să ajungă pe buza prăpastiei.
     De aceea trebuie să luptăm, pentru ca legile justiției să nu fie făcute praf. Este important că legile europene nu au fost distruse, pentru că unde legile noastre au neajunsuri, se poate aplica o lege europeană, din această comunitate din care facem parte, care să suplinească greșeala sau golul legislativ.
     Reporter: Cine stabilește că legea nu este bună?
     Graziela Bârlă: Judecătorul. Deci, ne trebuie niște judecători cu coloană vertebrală.
     Reporter: Și avem astfel de judecători?
     Graziela Bârlă: Sunt mulți astfel de judecători și, în ultima vreme, nemulțumirea lor este din ce în ce mai ridicată, pentru că presiunile sunt foarte, foarte mari. Din câte știu eu, judecătorii sunt foarte supărați și nu vor accepta toate mișcările propuse acum, însă există, din păcate, tot felul de metode utilizate prin ușa din dos, din punct de vedere politic. Cea mai evidentă este cea legată de relația spinoasă, din ultima perioadă, dintre ministrul justiției și procurorul general, în sensul în care, la fel ca în cazul Kövesi, ministrul dorește să analizeze exact acum activitatea domnului Augustin Lazăr, ideea fiind evidentă - să-l poată înlocui ca să nu se găsească vinovați în dosarul protestelor din Piața Victoriei.
     Reporter: Și cum pot fi împiedicate aceste practici?
     Graziela Bârlă: Cred că presa este foarte importantă, dar, din păcate, mai sunt doar două-trei locuri de unde poți auzi informație exactă.
     Reporter: Cum este aplicat la noi dreptul comunitar?
     Graziela Bârlă: Ca să poți să aplici dreptul comunitar trebuie să îl cunoști, iar ca să îl cunoști trebuie să ai timp să vrei să îl cunoști, să știi care este practica în UE și să ai o deschidere foarte mare, cel puțin din punct de vedere intelectual. În instanță, în ultima vreme, sunt judecători care aplică dreptul comunitar, dacă avocații îl indică. Din oficiu, însă, nu mi s-a întâmplat ca un judecător să arate că există un text comunitar care să poată fi aplicat într-o speță. Dar există și magistrați care nu acceptă în niciun fel dialogul despre ceea ce se întâmplă dincolo de granițele României, aceasta fiind o barieră inimaginabilă în obținerea unor soluții corecte și, de ce nu, și morale. Acest lucru se întâmplă mai ales în zona penală. În comercial se lucrează mai ușor.
     Reporter: Sunt mulți avocați care invocă legi europene în justiție?
     Graziela Bârlă: Avocații nu au niciodată timp, pentru că este o perpetuă hărțuială între instanțe, consultații și momentele în care stai să redactezi dosarele, dar problema este una de voință și de interes. Dacă vrei, găsești soluții. Poate că doar un sfert din avocați au chef să vadă că lumea este compusă din altceva decât am învățat noi la școa­lă.
     Se spune că dreptul românesc este un drept în care trebuie să aplicăm legea și atât. Nu este un drept interpretat, care să te ducă și în zona morală a aplicării, dar eu nu cred că poate să existe și așa ceva, pentru că dacă nu înțelegi fenomenul din spatele dosarului, nu poți să aplici legea astfel încât să producă niște efecte constructive. Sigur, în drept o parte este întotdeauna nemulțumită, dar e grav când nemulțumirea vine din necunoașterea sau neaplicarea corectă a legii.
     Durerea cea mai mare este în cauzele penale. Dacă acestea nu au o miză politică sau de altă natură sau nu sunt dictate de cineva la telefon, deci dacă e vorba doar de plângerea unui cetățean oarecare, atunci ele nu există pentru Parchet sau pentru polițiști și se dau niște soluții aberante. Ajungi să fii demoralizat și avocații simt asta uneori, pentru că indiferent dacă există sau nu prejudiciu, fapta există, și dacă nu sancționăm fapta, nu este în regulă. Sau putem da de pereți cu niște oameni doar pentru că nu știm și nu înțelegem speța. Cred că acestea sunt problemele actuale ale dreptului nostru, care este atât de stufos, fiind modificat prea des și prea repede și aiurea. Același text de lege poate fi aplicat în șapte feluri.
     De aceea, de multe ori este mai ușor să faci apel la legislația din afară, care este mult mai clară.
     Reporter: Care credeți că ar fi soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme?
     Graziela Bârlă: În zona juridică sunt foarte mulți tineri care chiar știu domeniul și care încearcă să fie în pas cu modificările și cu ceea ce se întâmplă în comunitatea mare din care facem parte.
     Sunt convinsă că acesta este drumul - nu se va putea să facem abstracție, la nesfârșit, de faptul că trebuie să gândim ca fiind parte a unui întreg și nu izolat, cum o făceam până acum. Din păcate, însă, dacă legile jus­tiției nu își vor găsi o stabilitate și dacă sanc­țiunile pentru ceea ce înseamnă infracționalitatea gulerelor albe nu va fi aplicată, turnura pe care o poate lua inclusiv justiția nu este una dintre cele mai bune, pentru că riscul este acela de a nu mai putea să sancțiom faptele antisociale.
     O societate care nu are sancțiuni este o societate care poate fi guvernată de haos și justiția nu mai are niciun fel de importanță. Din acest motiv, cred că trebuie să susținem acuratețea unor legi și a unor sancțiuni.
     Acesta este scopul dreptului. Voința politică, pe această zonă, nu există și de aceea demersurile probabil că trebuie făcute în primul rând prin intermediul media și, nu în ultimul rând, prin intermediul juriștilor.
     Reporter: Mulțumesc!
     
     A consemnat EMILIA OLESCU 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2018, ora 00:46)  
 Confirm ce spune doamna. Am simtit pe pielea mea acest lucru. Am fost instiintat ca trebuie sa platesc o datorie inexistenta de 1400 lei sau voi fi executat silit. Mi sa pus poprire pe conturi. Nefiind in tara si neavand multe optiuni am rugat pe cineva sa achite cei 1400 lei. La intoarcere m-am prezentat la ANAF cu chitantele doveditoare, care confirmau ca pretentiile lor sunt nejustificate. M-au plimbat 2 saptamani de la sediul ANAF S2 din str. Avrig la sediul din Rosetti, dar dupa o luna mi-au returnat banii. Sunt convins ca merg pe 3 variante:1. las ca fraierul nu recalculeaza sa vada daca avem dreptate, 2 las ca poate nu mai gaseste chitantele, 3. Las ca poate ia de buna ce zicem noi si nu mai cere banii inapoi. Am mai patit asa si in alti ani, in care imi spuneau ca am sume restante din anul anterior, dar erau sume mici iar eu fraierul nu mai verificam chitantele si plateam de buna credinta, desi nu intelegeam cum de am restante cand plateam totul la zi. Anul asta insa s-au lacomit tare. Cand am intrebat ce reprezinta banii ceruti functionarul mi-a zis ca sunt restante din 2016 cu penalitati. I-am aratat chitantele pe 2016 si zice "e, poate or fi pe 2015", i le arat pe cele din 2015 si zice ca poate or veni din anul fiscal 2014. Zic, bai nene, voi imi cereti niste bani despre care nici voi nu stiti ce sunt? Cum naiba vine asta? Romania tara tuturor imposibilitatilor, tara idiocratiei perfecte.


 
2.  Ei și?
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2018, ora 06:49)  
 România Europeană!


 
  2.1.   statul ne fura si ne indura  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 10.09.2018, ora 09:07)
 
 a constientiza ca un stat functional se bazeaza pe un organism care sa cumuleze veniturile necesare activitatilor sale ne pozitioneaza pe un nivel superior amarastenilor din domeniul extractiei hidrocarburilor sau al celui bancar unde se deplange eventuala profitabilitate redusa. Fiind exigenti cu noi am avea o mai mare deschidere asupra importantei unui raport financiar care nu este altceva decat o carte de vizita mai mult sau mai putin atractiva


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.09.2018, ora 17:35)
 
 
  La Chisinau este mai dulce; BCR-ul lui nea Treichl este ingaduitor, ia doar pe baza de contract de adeziune, adica ai doua optiuni: semnezi/primesti creditul, nu semnezi/pa, la revedere.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2018, ora 11:32)  
 Pe 29 decembrie 2017mi-au trimis un anunt pe care l-am primit pe 7 Ianuarie prin posta,anuntandu-ma ca in anul 2012 nu am platit CASS,sper ca anul acesta nu fac la fel.


 
  3.1.   Cass luat de ANAF dupa 5 ani  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de Ioan , in data de 10.09.2018, ora 15:03)
 
 Cred ca responsabilii din ANAF ar trebui sa plateasca penalitatile de colectare cu intarziere a CASS pe fiecare zi cu 0,02%. Oare nu se sesizeaza nimeni cu privire la acest aspect in care bugetul national este grav prejudiciat?


 
4.  Cass
    (mesaj trimis de Ion în data de 10.09.2018, ora 12:30)  
 Mutat sediul fiscal in alt stat UE !!!


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 10.09.2018, ora 13:50)  
 Asa e! M-am trezit cu conturile blocate in 2017 pentru o datorie pe care o platisem de cateva luni, Am pierdut doua zile pentru a le debloca.


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.09.2018, ora 16:35)
 
 Sa dati ANAF-ul in judecata ca altfel nu se invata minte.
 Atata timp cat nu vor platii pentru greselile lor,ei vor continua sa abuzeze.


 
6.  Vai dar aceste cuvinte ne doare
    (mesaj trimis de Cris în data de 10.09.2018, ora 16:41)  
 Vai dar aceste cuvinte ne doare.. cum sa ne fure tocmai cel mai mare dinozaur din tara care e ANAF-ul ?? ANAFul este la fel de cinstit si de etic ca Liviu Dragnea, duamna Dancila si Teodorovici luati la un loc. Romania este o tara africana, pestritza din toate punctele de vedere.


 
  6.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.09.2018, ora 17:54)
 
 
  Inseamna ca, cuvantul, te dor.


 
7.  Ils sont fous, les francais!:))
    (mesaj trimis de MA în data de 10.09.2018, ora 17:42)  
 Completement fada, faut etre maboul pour embaucher la dame!:)) S-a cornesculat din morti, s-a actualizat din precambrianul democratiei populare sa-si faca reclama in presa?!? Barbuceanu, Abraham, Tonel Pop, pazea, mai vine un avocat omnivincibil sa ia banii la fraieri, noua Paula resurected! Am citit cu nesatiu, am avut o clipa senzatia ca-s pe Kamikaze!:))


 
  7.1.   As lauda-o si io pe doamna...  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de MA , in data de 10.09.2018, ora 17:45)
 
 ...dar ar aparea un alt IP la mesajele de profil, stric naibii simetria!:))


 
8.   Tara lui Papura Voda!
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2018, ora 17:50)  
 
  " O societate care nu are sancțiuni este o societate care poate fi guvernată de haos și justiția nu mai are niciun fel de importanță. Din acest motiv, cred că trebuie să susținem acuratețea unor legi și a unor sancțiuni.
  Acesta este scopul dreptului. Voința politică, pe această zonă, nu există și de aceea demersurile probabil că trebuie făcute în primul rând prin intermediul media și, nu în ultimul rând, prin intermediul juriștilor."
  Unde este opozitia? vointa politica, in speta, ar trebui sa fie a opozitiei, aceasta ar trebui sa taxeze aberatiile sistemului. Dar, probabil pun in calcul ca daca vor veni ei la guvernare, aberatiile acestea le vor servi si lor.
  Ceea ce afirma doamna avocat este ff important sau ff grav; daca se confirma inseamna ca statul roman este penal, este criminal fata de cetatenii sai.
  Ce facem? latram la stele??.
  Domnule Make, este un subiect pe care ar trebui sa-l puneti pe frontiscipiul ziarului si sa incercati sa-l lamuriti pe deplin. Daca reusiti, puteti candida la presedintie.


 
  8.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 8 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 10.09.2018, ora 18:28)
 
 Primo, subiectul este, deja, pe prima pagina.
 Secundo, oricine poate candida la presedintie, doar ca unii vor si altii nu vor.
 Eu, nu.


 
  8.2.   P.S.  (răspuns la opinia nr. 8.1 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 10.09.2018, ora 18:31)
 
 In schimb, doamna Graziela Bârlă a candidat la presedintie, in anul 2000.


 
  8.3.   CSAT  (răspuns la opinia nr. 8.1 )
    (mesaj trimis de kosa , in data de 10.09.2018, ora 19:18)
 
 Interesant, daca se confirma cele spuse de dna. avocat, poate ar trebui intrunit CSAT, situaria creata mi se pare extrem de grava.


 
  8.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 8.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.09.2018, ora 21:34)
 
 
  Aha! m-am prins; va este frica sa nu-i calcati pe urme?.
  Dar vi s-a adresat si un alt indemn. De ce nu muscati?.


 
  8.5.   Nu-mi amintesc...  (răspuns la opinia nr. 8.2 )
    (mesaj trimis de MA , in data de 10.09.2018, ora 23:29)
 
 ... a cistigat?


 
  8.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 8.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.09.2018, ora 09:40)
 
 
  Este suficient ca si-a amintit Make; ai grija , nu-i place sa fie contrat.


 
9.  CASSu va mananca
    (mesaj trimis de Cris în data de 11.09.2018, ora 22:45)  
 Teodorovici si-a amintit prin vara ca dinozaurul ANAF, n-a mai trimis decizii de impunere la CASS pentru 1 leu din dobanzi, din 2012.. Toti cei care si-au facut cont pe Spatiul Privat Virtual s-au trezit cu o tzeapa in cont.
 O fi nevoie de bani de Centenar.


 
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
PwC: nivel ridicat al deficitului de TVA pentru România
MINISTERUL FINANȚELOR, DEPSRE SCHEMA DE AJUTOR DE STAT:
Piaţa de Capital
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 5,19 milioane lei (1,11 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     
      * Dolarul s-a depreciat cu 0,01 bani în fața monedei naționale.
      * Francul s-a depreciat la 4,0984 lei.
      Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6605 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,02 bani, comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6603 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,15%, de la 3,14% valoare înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.09.2018
BVB
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 41,75 milioane de lei, apropiată de valoarea medie a acestui an, de circa 41,35 milioane...  click să citești tot articolul
26.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în majoritate, pe fondul avansului cotațiilor petroliere.  click să citești tot articolul
25.09.2018
BVB
     * Șapte din cei nouă indici, în scădere
     Lichiditatea înregistrată în prima ședință de tranzacționare a săptămâ­nii la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 37,39 milioane de lei, 60% din...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 26 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8741
2.3829
3.0582
4.0984
0.1821
0.6249
0.2209
4.6605
5.2134
1.4381
3.5082
0.2355
0.4881
1.0875
0.0602
0.4491
0.6459
3.9612
0.2770
0.9719
0.5763
0.0545
0.3549
0.2088
2.6356
0.0394
0.1407
1.0784
0.6274
0.1221
152.5446
5.5616
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.