Masa Rotundă - România și Rusia în căutare de noi formate de cooperare
BURSA 15.05.2018

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     *  Siegfried Mureșan: "Guvernul PSD-ALDE își bate propriile recorduri de inflație, oamenii își permit tot mai puține de la o lună la alta"
     
     Rata anuală a inflației a ajuns la 5,2%, în luna aprilie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Acestea arată că, în aprilie față de martie, cel mai mult a cres-cut prețul gazelor, cu 4,26%.
     Așteptările analiștilor economici arată o inflație mare pe tot parcursul verii, după care evoluția prețurilor de consum va începe să aibă un trend des-crescător. Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, estimează că vârful inflației va fi de 5,2%, până în luna septembrie, când aceasta va scădea la 4,7%. Până la finalul anului în curs, rata inflației va ajunge la 3,6%, ca urmare a efectelor de bază.
     Deputatul european Siegfried Mureșan spune că Executivul își bate propriile recorduri de inflație, iar oamenii își permit tot mai puține de la o lună la alta. Europarlamentarul apreciază: "Valul scumpirilor marca «PSD - ALDE» continuă de la lună la lună: inflația a crescut la 5,2% în aprilie 2018, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani, potrivit datelor publicate astăzi (n.r. ieri) de Institutul Național de Statistică (INS). Guvernul PSD - ALDE își bate propriile recorduri de inflație, după ce, în luna martie 2018, aceasta atinsese deja un record al ultimilor cinci ani, de 5%. Oamenii își permit, astfel, tot mai puține de la o lună la alta. Alimentele au fost mai scumpe, în medie, cu 4% în aprilie 2018 față de aceeași lună din 2017, iar prețurile mărfurilor nealimentare și ale serviciilor au crescut cu 7,2%, respectiv, cu 2,83%, potrivit INS. Pe lângă faptul că românii își permit să cumpere cu aceiași bani mai puține de la o lună la alta, o inflație mai mare înseamnă și dobânzi și rate mai mari la credite, lucru care îi va afecta puternic pe cei cu împrumuturi. Toate acestea sunt efectele negative ale politicilor economice pe care Guvernul PSD - ALDE le aplică și care se bazează pe creșterea consumului și lipsa investițiilor publice. Avem nevoie de investiții în acele domenii care atrag investitorii și ajută economia să crească - infrastructură, educație, cercetare, inovare -, nu de politici falimentare și atacuri la adresa independenței justiției. Fiecare zi în care România este condusă de PSD și ALDE înseamnă mai puțini bani în buzunarele românilor și datorii mai mari pentru noi de plătit în viitor. Acest Guvern este o amenințare pentru prosperitatea noastră, pentru siguranța noastră și pentru locul nostru în Europa. Demisia!"
     Prognoza ratei inflației pentru anul în curs a fost revizuită în sus de către Banca Națională a României (BNR), de la 3,5% la 3,6%, estimându-se un nivel de 3%, în scădere de la 3,1%, pentru decembrie 2019. Excedentul de cerere a rămas foarte mare, ceea ce pune presiune pe deficitele externe, iar modificările fiscale dese fac dificilă atingerea unei ținte a inflației, a spus, recent, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
     Principalii factori care au pus presiune pe acest indicator sunt exogeni, conform șefului BNR, care a menționat: "Două treimi din inflație au venit din elemente exogene. Declarația comună, de după întâlnirea cu președintele Camerei Deputaților, referitoare la componentele exogene, nu are nimic exagerat".
     Mugur Isărescu a adăugat: "Din decembrie 2007, avem nu mai puțin de patru cocoașe, pe graficul evoluției inflației, și câteva prăbușiri. Noi am trecut aici numai măsurile fiscale - majorarea TVA, micșorarea TVA, producere de acciză, retragere de acciză. Este efectiv greu să îți atingi ținta cu atâtea coborâșuri și suișuri fiscale. (...) Toate aceste măsuri fiscale ce arată, într-adevăr, ca să folosesc cuvintele președintelui, a țopăială, cu care este foarte greu să lucrezi, pentru că noi lucrăm cu anticipații. (...) Îți trebuie un cadru macroeconomic stabil ca să ai o inflație stabilă".
     Guvernatorul consideră că inflația se va plafona, în următoarele luni, la nivelul de 5% și va scădea până la 3,5%, la finalul anului.
     Conform raportului asupra inflației, din avansul de 1,6 puncte procentuale înregistrat în martie 2018 comparativ cu finele anului 2017, un punct procentual a avut ca proveniență epuizarea efectelor statistice resimțite de rata anuală a inflației IPC, asociate modificării unor impozite indirecte și eliminării unor taxe nefiscale la începutul anului 2017. Acestora li s-au adăugat creșterile de prețuri din perioada analizată, vizibile atât la nivelul unor componente exogene ale coșului de consum, cât și în inflația de bază. Prețurile din domeniul energiei au contribuit și ele decisiv la accelerarea inflației. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
ADEVĂRATA SOLUȚIE PENTRU STOPAREA ÎNCĂLZIRII GLOBALE ANTROPICE ESTE IGNORATĂ DE AUTORITĂȚI
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
175 milioane metrii cubi de apă
Jurnal Bursier
22.10.2018
     * Rulaj de 39,86 milioane de lei
     Șapte dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au terminat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în teritoriul pozitiv, în contextul...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, din cauza rezultatelor financiare dezamăgitoare raportate de unele companii din sectorul auto și cel al...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BVB
     * BET-NG, singurul indice în creștere
       * BET-NG, singurul indice în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de joi, deprecieri pentru opt dintre cei nouă indici,...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
18.10.2018
BVB
     * Rulaj de numai 37 milioane de lei, în condițiile lipsei transferurilor de tip "deal"
       Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 37,16 milioane de lei, sub valoarea înregistrată în ședința anterioară,...  click să citești tot articolul
18.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs negativ în a doua parte a zilei de ieri, din cauza evoluțiilor din sectorul auto, generate de apariția informației conform căreia vânzările de mașini s-au...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 octombrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9000
2.3862
3.1229
4.0936
0.1803
0.6256
0.2275
4.6669
5.3090
1.4425
3.6267
0.2387
0.4937
1.0844
0.0620
0.4512
0.7209
4.0761
0.2832
1.0953
0.5880
0.0555
0.3598
0.2131
2.6831
0.0394
0.1447
1.1097
0.6282
0.1249
160.9953
5.6653
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
15.10.2018
     Italian finance minister, Giovanni Tria, recently said that the yield of government bonds is not justified by the fundamental aspects of the budget and it is expecting a drop in them, in order for "the negative effects on the banking system to be avoided".  click here to read the entire article
12.10.2018
     * American president criticized the central bank for raising the interest rates
     * Bloomberg: The richest people in the world have lost 99 billion dollars following the drops in the stock market
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "There is no real danger of us being faced with a stock market crash"
     
     The stock markets of the world saw major drops yesterday, especially those in Asia and Europe, following the Wednesday evolutions of the American markets. Yesterday, on the markets, panic came as a result of American president Donald Trump against the central bank (Federal Reserve - Fed), concerning the interest rate hikes.  click here to read the entire article
01.10.2018
REPORT FROM ROME
     Some people mistake direct democracy with "the popular democracy regime" of communism. No, it is called direct democracy, because the decision is not mediated by representatives.  click here to read the entire article
26.09.2018
THE ROMANIAN DEVELOPMENT CONFERENCE STRATEGY / LÁSZLÓ BORBÉLY, STATE ADVISOR:
     * "We should more seriously concern ourselves with the durable development concept"
     
     The National Strategy for Sustainable Development of Romania will be completed by October 1st, according to Laszlo Borbely, State Counselor, Head of the Department for Sustainable Development of the Government, who states:  click here to read the entire article
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
.