Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
ÎNTREPRINZĂTORII ȘI FINANȚIȘTII ATRAG ATENȚIA:
BURSA 27.09.2017

RAMONA RADU
 
mărește imaginea
     *  Cristian Pârvan, PIAROM: "Este o politică păguboasă pe termen mediu și lung"
     *  Ionuț Dumitru, Consiliul Fiscal: "Anul acesta asistăm, în mod clar, la o tendință evidentă de deteriorare a finanțelor publice"
       Situația bugetului consolidat de stat va evolua așa cum au evoluat toate bugetele țării noastre în ultimii 10-15 ani, chiar și acelea care au fost la 11 luni pe plus, reușind să încheie anul pe minus, ne-a declarat, ieri, domnul Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).
     Domnia sa ne-a spus: "Este aceeași tehnică de execuție bugetară: nu cheltuim, nu cheltuim, nu cheltuim, nici măcar acolo unde trebuie, și mă refer la sectorul de investiții. În execuția bugetară se observă o scădere de 18% față de investițiile de anul trecut, care au fost nesemnificative. Ca urmare, ne așteptăm ca sectorul investițiilor să fie sacrificat, spre finalul anului, pentru a se asigura încadrarea în deficitul de 3% din PIB. Să sperăm că sacrificarea investițiilor va fi de ajuns, altfel va fi foarte, foarte grav".
     Domnul Pârvan a afirmat că va urma, în mod sigur, o altă rectificare bugetară, și speră că guvernanții vor reuși să restrângă și cheltuielile din alte sectoare.
     Cristian Pârvan a mai precizat: "Avem cinci condiții exacte neîndeplinite, cu risc de blocare a fondurilor europene. Cei care trebuie să le îndeplinească, să o facă, și să se mai poată valorifica ceva din sumele pe care ar trebui să le încasăm de la Comisia Europeană".
     Conform domniei sale, prima rectificare bugetară a arătat că politica economică din țara noastră mizează pe reducerea investițiilor: "Dacă Ministerul Transporturilor nu a cheltuit banii, la fel ca anul trecut, îi luăm pentru alte cheltuieli, în loc să facem echipe de management pentru inves¬tiții, pentru că acele investiții trebuie făcute. Noi ne-am bucurat că am luat banii și i-am cheltuit pe ce trebuia să plătim. Este o politică păguboasă pe termen mediu și lung, care rezolvă problemele pe termen scurt".
     Potrivit domniei sale, pentru ca situația să poată fi rezolvată, ar trebui ca măcar măsurile de tipul "split TVA" să nu mai existe, deoarece perturbă permanent mediul de afaceri autohton: "Să lăsăm mediul de afaceri să facă ce trebuie să facă și să performeze în continuare. Dacă statul vine cu astfel de măsuri, îl perturbă. Dacă nu îl poate ajuta, atunci să îl lase în pace, iar dacă split TVA nu dispare, măcar să rămână cu statut opțional timp de 12 sau 18 luni".
     * Ionuț Dumitru: "Este posibil ca până la finalul anului să mai facem o rectificare bugetară pentru acoperirea cheltuielilor"
     Veniturile la bugetul de stat au fost sub așteptările inițiale, iar cheltuielile sociale peste așteptări, ne-a declarat, ieri, Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.
     În lunile iulie-august a fost o oarecare îmbunătățire la încasările de TVA, față de lunile anterioare, însă cifrele pe TVA sunt, în continuare, slabe, a mai afirmat domnia sa.
     Președintele Consiliului Fiscal ne-a mai spus că deficitul bugetului general consolidat din primele opt luni ale acestui an, de 6,5 miliarde de lei, marchează o tendință evidentă de deteriorare a situației finanțelor publice, lucrurile nefiind schimbate major față de lunile anterioare.
     Domnia sa a precizat: "Anul acesta asistăm, în mod clar, la o tendință evidentă de deteriorare a finanțelor publice. Execuția bugetară are mari slăbiciuni care vulnerabilizează poziția finanțelor publice, în sensul în care veniturile nu au fost colectate conform așteptărilor, chiar dacă creșterea economică este peste așteptări, și cu o structură favorabilă, cel puțin din punct de vedere teoretic, încasărilor bugetare. O creștere economică bazată pe consum ar trebui să aducă venituri bugetare destul de mari. Dacă aveam o creștere economică bazată pe exporturi, atunci nu s-ar reflecta prea mult în încasările bugetare, dar o astfel de creștere ar trebui să aibă efecte pozitive asupra încasărilor bugetare".
     Potrivit domnului Dumitru, veniturile evoluează slab, iar cumulat la nouă luni, cifrele arată o scădere a încasărilor, chiar dacă în prima jumătate a anului consumul a crescut în mod real cu circa 8%, adică în termeni nominali cu aproximativ 10%.
     Conform domniei sale, faptul că țara noastră nu poate colecta TVA, nici măcar la nivelul din 2016, este foarte grav, singura explicație logică fiind o mai mare evaziune fiscală.
     Totodată, Ionuț Dumitru ne-a mai precizat că în ceea ce privește cheltuielile bugetare, sunt de menționat cele sociale, de personal și cele de asistență socială, care ar trebui să reprezinte un motiv de preocupare întrucât cresc foarte repede.
     Președintele Consiliului Fiscal a explicat: "Cheltuielile sociale, cele de personal și de asistență socială sunt cu mult peste ceea ce s-a bugetat inițial. Rectificarea bugetară a mai alocat sume foarte mari pentru personal și asistență socială ca să poată plăti salariile și pensiile până la finalul anului, însă cred că, în continuare, ar trebui să ne preocupe această dinamică foarte rapidă, în special a cheltuielilor de personal pe opt luni. Acestea au crescut cu 21,4%, în condițiile în care bugetul inițial pentru anul acesta fusese făcut cu o creștere de 12%, iar rectificarea bugetară a alocat bani suplimentari și s-ar putea ca nici aceea să nu ajungă la cât de repede cresc ele. Este posibil ca până la finalul anului să mai facem o rectificare bugetară pentru acoperirea cheltuielilor. Este clar că s-a sub-bugetat de la bun început, dar și salariile au crescut mai repede decât se anticipa inițial".
     Domnul Dumitru a abordat și subiectul investițiilor care au scăzut cu 30% în lunile ianuarie-august 2017 și au ajuns la 10,5 miliarde de lei, de la 14,9 miliarde de lei în ianuarie-august anul trecut.
     Imaginea de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în bugetul național, anul acesta, cuprinde venituri cu mult sub așteptări (nu s-au colectat conform anticipărilor), deși creșterea economică a fost peste așteptări, și cheltuieli cu salarii și cu asistența socială ce cresc cu mult peste așteptările inițiale, a spus Ionuț Dumitru, adăugând:"Deficitul bugetar este menținut sub 3% cu sacrificarea investițiilor care scad cu 30% față de aceeași perioadă a lui 2016 și cu acele venituri excepționale din dividendele excepționale încasate la bugetul de stat".
     * Ionuț Dumitru: "Split TVA nu va rezolva problema evaziunii fiscale"
     Split TVA va rezolva, probabil, problema TVA-ului declarat, și neplătit, pentru că blochează acele sume aferente taxei într-un cont în care nu poți avea acces, însă nu rezolvă problema majoră a TVA-ului - TVA-ul nedeclarat, ne-a spus Ionuț Dumitru.
     "Această măsură va avea efecte pozitive în sensul în care taxa, odată declarată, va fi, cel mai probabil, și încasată de către buget.
     În același timp, în ceea ce privește o mai bună colectare a TVA-ului declarat, măsura de split creează o serie de probleme birocratice pe care mediul de afaceri le-a subliniat în repetate rânduri în ultima perioadă", a adăugat domnia sa.
     Bugetul general consolidat, a în¬cheiat primele opt luni ale anului curent cu un deficit de 6,5 miliarde lei, reprezentând 0,78% din PIB, în creștere de peste două ori față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițile în care ritmul de creștere a cheltuielilor, trase în sus mai ales de salariile bugetarilor, a depășit avansul încasărilor, arată datele publicate recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
     Potrivit MFP, după primele șapte luni, bugetul consolidat avea un deficit de 5,1 miliarde lei, reprezentând 0,63% din PIB, ceea ce indica un deficit de circa 1,4 miliarde lei în luna august.
     În primele opt luni ale anului trecut, bugetul general consolidat al statului a înregistrat un deficit de 0,41% din PIB sau 3,1 miliarde lei.
     Principalul motiv al execuției bugetare slabe din primele opt luni ale acestui an a fost creșterea încasărilor la buget într-un ritm inferior ritmului de creștere a cheltuielilor, conform MFP. 

     Gelu Diaconu, fost președinte al ANAF: "Execuția bugetară pe opt luni ne arată cât de greu se va reuși încadrarea în ținta de deficit. Un buget cu venituri fiscale precare, construit pe nevoia de a plăti salarii pletorei de partid aflată în funcții ale administrației de stat, fără investiții publice și cu cheltuieli la bunuri și servicii reduse drastic. Adică subfinanțare pentru sănătate și educație!
     Criza de resurse bugetare va afecta din ce în ce mai mult viața de zi cu zi a românilor!
     Promisiunile electorale cu care au obținut voturi se dovedesc o iluzie.
     O țară fără infrastructură, cu instituții funcționând la limita de avarie, dar sufocată de propaganda de partid, care a confiscat agenda publică cu discursul antijustiție.
     Pentru anul viitor, așteptați-vă să crească taxele!"

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 14:07
     * Dolarul a pierdut 1,31 bani în fața monedei naționale
     * Francul a coborât la 3,9774 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,5921 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 0,80 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,5841 lei.  detalii
Politică, 15:34
     Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a discutat, astăzi, cu leaderii federațiilor sindicale feroviare despre situația existentă la nivelul companiilor din calea ferată, soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și actele normative care trebuie promovate pentru dezvoltarea domeniului feroviar, informează Minsiterul Transporturilor, prin intermediul unui comunciat de presă.  detalii
Politică, 15:04
     Miniștrii justiției din perioada 2004 - 2008, Cristian Diaconescu, Monica Macovei, Tudor Chiuariu și Cătălin Predoiu, vor fi chemați săptămâna viitoare pentru audieri în fața comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA, a anunțat astăzi Șerban Nicolae.  detalii
Companii-Afaceri, 14:34
     Bonami este pe cale să atingă cifra de afaceri de 3 milioane de euro, la un an de când s-a lansat pe piața din țara noastră, informează compania, prin intermediul unui comunicat de presă.  detalii
Internaţional, 14:23
     Patru dintre indicii burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
17.10.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea" conduc topul lichidității
       Săptămâna de tranzacționare a debutat cu un rulaj de 32,54 milioane de lei, superior celui înregistrat vineri, de circa 23 milioane de lei, în contextul în care cinci dintre indicii Bursei de...  detalii
16.10.2017
BVB / ÎN ULTIMA ȘEDINȚĂ A SĂPTĂMÂNII,
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "După demisiile miniștrilor, de joi seară, probabil că investitorii au prins curaj, intrând la cumpărare"
       Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, toți indicii Bursei de Valori București (BVB) marcând creșteri.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0529
2,3438
3,1159
3,9799
0,1783
0,6158
0,2211
4,5841
5,1388
1,4872
3,4624
0,2244
0,4904
1,0831
0,0680
0,4778
1,0591
3,9032
0,2893
1,2360
0,5892
0,0599
0,3449
0,2076
2,7804
0,0385
0,1468
1,0627
0,6106
0,1178
160,6797
5,4996
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
25.09.2017
FINANCE MINISTRY LAYS GROUNDWORK FOR BUYING GOVERNMENT BONDS DIRECTLY THROUGH THE TREASURY
     The Ministry of Public Finance (MFP) has created the legal framework which will allow it to sell government bonds to the population directly through the State Treasury and intends to use that system for the next issue aimed at individual investors as early as this year, according to market sources.  details
.