CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
MINISTRUL FINANȚELOR:
BURSA 11.08.2017

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     *  Mișa: "ANAF a depășit planul de colectare stabilit pentru iulie, deși ținta pentru această lună a fost cea mai mare din istoria instituției, raportată la aceeași perioadă din anii trecuți"
       Țara noastră se va încadra în ținta de deficit de 3%, ne-a spus ministrul finanțelor Ionuț Mișa. Domnia sa ne-a precizat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a reușit să recupereze, în luna iulie, colectările la buget. Oficialul ne-a declarat: "ANAF a depășit planul stabilit pentru iulie 2017, cu toate că, pentru această lună, Fiscul a avut cel mai mare plan de colectare, comparativ cu aceeași perioadă din anii trecuți, de la înființarea ANAF și până în prezent, în condițiile în care a fost restituită integral TVA planificată".
     ANAF a colectat, în primul semestru al acestui an, peste 100 de miliarde lei la buget, cu 4,1% peste nivelul din aceeași perioadă a anului precedent.
     În luna iunie, Fiscul a colectat venituri bugetare de 16,534 miliarde lei, cu 12% mai mult decât în luna iunie 2016, conform reprezentanților instituției. Aceștia menționează: "Programul comunicat de Ministerul de Finanțe pentru luna iunie a fost realizat în proporție de 102,7% (mai mult cu 437,8 milioane de lei), în condițiile în care volumul restituirilor de TVA în iunie 2017 a fost în cuantum de peste 1,287 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 513,3 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut".
     Fostul președinte al ANAF Bogdan Stan a spus, recent, că este mulțumit de modul în care instituția își desfășoară activitatea, în condițiile în care aceasta este subdimensionată și nu are bani pentru cheltuieli salariale pentru ultimele două luni.
     Domnia sa a precizat: "Pot să vă spun că, față de anul 2013, când rata de conformare era de 83,5%, astăzi am ajuns la 85,11%, ceea ce este o creștere față de anul trecut, unde am avut un grad de conformare la plată de 84%. Eu sunt mulțumit în momentul de față de cum își face ANAF treaba, în ce condiții. După cum știți, suntem subdimensionați. Suntem fără bani pentru cheltuielile salariale pe ultimele două luni. Domnul premier ne-a oferit sprijinul în acest sens și a promis că va aloca sumele necesare pentru plata salariilor pe ultimele două luni".
     În ultima perioadă, mai mulți analiști din domeniu s-au arătat sceptici că ne vom încadra în ținta de deficit, în condițiile în care Guvernul a adoptat, în acest an, o serie de măsuri fiscale ce ar putea afecta colectările la nivelul bugetului.
     * Mișa: "MFP efectuează o analiză pe veniturile bugetare"
     Ministrul Finanțelor ne-a mai precizat că MFP efectuează o analiză pe veniturile bugetare, existând discuții cu toți ordonatorii de credit, "pentru a ști ce sume să fie alocate la rectificarea bugetară, specialiștii asigurându-se că vor primi bani cu prioritate acei ordonatori de credite care au făcut dovada că au capacitatea să investească respectivele sume".
     Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, recent, că rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august, în funcție de gradul de execuție al tuturor cheltuielilor de la nivelul fiecărui minister. Domnia sa a precizat că, la nivelul ministerului pe care îl reprezintă, în acest moment toate sumele sunt angajate și "cash-urile sunt suficiente".
     Execuția bugetară la șase luni "nu arată foarte bine, fiind un blocaj imens", a spus, la finelul lunii trecute, premierul Mihai Tudose. Oficialul a spus că, în unele ministere, gradul de execuție este de doar 2% pe primele șase luni ale anului. Șeful Guvernului a menționat că ministrul Finanțelor a prezentat coaliției un plan privind relocarea unor bani în cadrul rectificării bugetare.
     Execuția bugetului general consolidat pe primele șase luni ale acestui an s-a încheiat cu un deficit de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB, față de deficitul de 3,9 miliarde lei, respectiv 0,51% din PIB, înregistrat la aceeași perioadă a anului 2016, conform MFP. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 20:48
TĂRICEANU, DUPĂ AUDIEREA DIN COMISIA SRI:
     * ACTUALIZARE 21:13 Tăriceanu: "Salut schimbarea de atitudine pe care am notat-o de la preluarea conducerii SRI de către Eduard Helvig"
     Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, la finalul audierii sale din Comisia parlamentară de control al SRI, că a existat o perioadă în care "protocoalele secrete SRI-DNA și extinderea câmpului tactic până în instanță" au fost lucruri inacceptabile.
     * ACTUALIZARE 21:00 Tăriceanu: "Am cerut DNA procesele verbale de redare a interceptărilor mele din 2014 - am primit un răspuns că nu există"  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:35
     Patru din principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Politică, 20:14
     * ACTUALIZARE 20:18
     Sunt foarte îngrijorată de evoluția proiectelor privind spitalele regionale care au fost aprobate în luna iulie 2015, a declarat Corina Crețu după întâlnirea de astăzi cu Viorica Dăncilă.
     -----------
     Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi o întrevedere cu comisarul european pentru Politica regională, Corina Crețu, în cadrul vizitei la Bruxelles.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 19:44
     Ion Gavrilă, Directorul General al CFR s-a întâlnit astăzi cu reprezenzanții firmelor de construcții care au în derulare contracte de lucrări pentru modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Politică, 19:26
     Vicepreședintele Camerei Deputaților Ben-Oni Ardelean a avut astăzi o întrevedere cu Iurie Leancă, viceprim-ministru pentru integrare europeană al Republicii Moldova, întâlnire care a fost marcată de sublinierea importanței consolidării relațiilor dintre România și Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.02.2018
BVB
     * BET­-FI, singurul indice în creștere
       Volumul înregistrat în prima zi de tranzacționare a săptămânii a fost de doar 25,5 milioane de lei (5,47 milioane de euro), cu mult sub nivelul înregistrat în ședința anterioară, de circa 66...  click să citești tot articolul
20.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, în contextul unui volum redus, dat fiind că au fost închise atât piețele americane, cât și unele din Asia.  click să citești tot articolul
19.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii trecute în creștere, cea mai mare apreciere, dintre indicii bursei, de 1,19%, fiind marcată...  click să citești tot articolul
19.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au crescut vineri, încheind cea mai bună săptămână din 2016 până în prezent, pe fondul reducerii semnificative a volatilității.  click să citești tot articolul
16.02.2018
BVB
     * Volum de 66,5 milioane de lei
       Rulajul înregistrat ieri la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 66,55 milioane de lei (14,28 milioane de euro), cu mult peste valoarea înregistrată în ședința anterioară, de 24 de milioane...  click să citești tot articolul
16.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, după ce "Airbus" SE a raportat o situație financiară bine primită de piață.
     Titlurile constructorului de avioane "Airbus"...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9802
2.3838
2.9998
4.0408
0.1841
0.6261
0.2141
4.6623
5.2861
1.4946
3.5246
0.2249
0.4821
1.1242
0.0666
0.4678
0.9996
3.7780
0.3217
1.1680
0.5951
0.0583
0.3520
0.2031
2.7795
0.0395
0.1396
1.0285
0.6266
0.1199
162.4854
5.4830
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
.