Gala BURSA 2018

MADR anunţă măsuri de control în pieţe în beneficiul consumatorilor şi producătorilor autohtoni

D.I.
Miscellanea #Agro-alimentar /

MADR anunţă măsuri de control în pieţe în beneficiul consumatorilor şi producătorilor autohtoni

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) verifică încă de la începutul lunii martie modul de respectare a prevederilor Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, în pieţele agroalimentare en-detail şi en-gros din Bucureşti, cât şi din ţară, se arată într-un comunicat al instituţiei, dat publicităţii

Potrivit documentului, având în vedere creşterea volumului de legume şi fructe proaspete, de provenienţă autohtonă, ce se vor comercializa în perioada următoare, "se impun acţiuni de control privind verificarea modului de respectare a legislaţiei specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, în principal în pieţele agroalimentare en-detail şi pieţele en-gros".

Reprezentanţii MADR precizează că aceste acţiuni au vizat până în prezent 184 pieţe agroalimentare din Bucureşti şi din ţară, dintr-un total de aproximativ 260 pieţe agroalimentare existente la nivelul întregii ţări.

Potrivit sursei citate, principalele obiective urmărite de inspectorii MADR sunt:

- Asigurarea în pieţe a spaţiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate şi semnalizate vizibil;

- Etichetarea conformă cu legislaţia în vigoare, astfel încât să nu se creeze confuzii privind originea produselor şi eliminarea fenomenelor de substituire a originii legumelor şi fructelor provenite din import, prezentate ca fiind produse în ţara noastră;

- Existenţa documentelor care să ateste provenienţa legumelor şi fructelor supuse comercializării după caz, file din carnetul de comercializare, facturi fiscale pentru produsele provenite din import sau comerţ intracomunitar, în cazul agenţilor economici persoane juridice.

Documentul mai menţionează că acţiunile inspectorilor MADR au avut într-o primă etapă un caracter preventiv, ţinând seama şi de prevederile Legii prevenirii nr.270/2018, dar în situaţia când au fost constatate abateri repetate de la prevederile legislative, au fost dispuse măsuri ferme şi termene de remediere.

Totodată, în paralel cu verificările din pieţe, pentru atestatele de producător care ridică suspiciuni în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale, inspectorii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor desfăşura împreună cu Direcţiile pentru Agricultură Judeţene şi a Municipiului Bucureşti, demersurile de verificare a acestora, atât la sediul primăriilor emitente, cât şi în teren, la producătorii agricoli.

În comunicat se mai afirmă că "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale desfăşoară în baza legislaţiei şi atribuţiilor specifice, acţiuni permanente de control care să conducă la eliminarea totală a practicilor incorecte, în ceea ce priveşte activitatea de producere, comercializare a legumelor şi fructelor şi, în general, a produselor agricole într-un climat legal şi civilizat al comerţului în pieţele agroalimentare şi nu numai".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită