BURSA 21.03.2017

Călin Rechea
 
mărește imaginea
Călin Rechea      "Consider că o aterizare lină este cea mai probabilă pentru economie în anul următor sau în următorii doi ani", declara Janet Yellen la începutul anului 2007, pe când era președintele Federal Reserve Bank of San Francisco.
     Yellen nu a fost deloc îngrijorată de bula imobiliară la nivel național, nici de numeroasele falimente ale creditorilor ipotecari nebancari. Nici nu avea cum, în condițiile în care a ignorat complet semnalele crizei chiar în propriul său district din cadrul sistemului Federal Reserve.
     Săptămâna trecută, Janet Yellen, acum în calitate de președinte al băncii centrale americane, a anunțat o nouă creștere a dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, până la intervalul țintă de 0,75% - 1%, aceasta fiind doar a treia majorare din ultimii 10 ani. Conform datelor de la Federal Reserve Bank of New York, dobânda efectivă de politică monetară a urcat până la 0,91% în 16 martie 2017, de la un nivel anterior de 0,66% (n.a. dobânda efectivă reprezintă valoarea mediană a dobânzilor la care se împrumută între ele instituțiile financiare cu conturi de rezervă la Federal Reserve).
     Numeroase comunicate de presă ale Fed-ului din ultimii ani au arătat că deciziile de politică monetară depind de datele macroeconomice. În timp ce rata șomajului, aflată sub 5%, și cea a inflației, care a depășit bine 2%, par să justifice decizia, pe "frontul" creșterii economice, veștile nu sunt tocmai bune.
     A doua zi după anunțarea deciziei de politică monetară, modelul de prognoză al Federal Reserve Bank of Atlanta (GDPnow) arăta o creștere anualizată de 0,9% a economiei SUA în T1 2017, în condițiile în care prognoza de la începutul lunii februarie 2017 indica o creștere de 3,4%, iar cea de la începutul lunii martie 2017 o creștere de 1,8%.
     Pentru a completa confuzia piețelor, ultima prognoză de creștere de la Federal Reserve Bank of New York spune că PIB-ul SUA va crește cu 2,8% în T1 2017 și cu 2,5% în T2 2017 (n.a. și acestea sunt rate anualizate de creștere).
     Peter Schiff , directorul executiv al companiei de brokeraj Euro Pacific Capital, a scris pe Twitter că "Yellen tocmai s-a contrazis singură prin decizia de a crește dobânda", deoarece "Fed-ul dependent de date a acționat astfel pe fondul prăbușirii estimărilor de creștere". În plus, "dacă Yellen ar fi avut încredere în economie, bilanțul Federal Reserve ar fi trebuit deja să scadă", mai arată Schiff.
     Reacția piețelor a fost surprinzătoare. Indicii bursieri au crescut, iar randamentele obligațiunilor guvernamentale au scăzut, deși reacția ar fi trebuit să fie inversă. Până și prețul aurului a crescut.
     "Piața reacționează de parcă Fed-ul a redus rata dobânzii", scria Bloomberg a doua zi, în condițiile în care indicii condițiilor financiare de la Morgan Stanley și Goldman Sachs au scăzut cu circa 15 puncte de bază, iar concluzia a fost că "Fed-ul trebuie să facă mai mult".
     Adică o creștere mai agresivă a dobânzii? Robert Heller, fost membru al conducerii executive a Federal Reserve în a doua jumătate a anilor "80, a declarat pentru CNBC că "dobânda de politică monetară ar fi trebuit să fie de 3% până acum, având în vedere că au fost atinse toate țintele băncii centrale".
     Într-o notă adresată clienților, preluată de Zerohedge, Jan Hatzius, economistul șef al băncii Goldman Sachs, a precizat că "piețele interpretează prea mult declarațiile Federal Reserve", iar banca centrală americană "sigur nu s-a așteptat la o astfel de reacție". Sugerează cumva Hatzius că Janet Yellen nu mai controlează piețele, după cum scrie Zerohedge?
     Dar ce implicații ar avea o dobândă de 3% asupra datoriei publice a Statelor Unite, care a crescut de aproape două ori în perioada administrației Obama? (vezi graficul).
     Rata medie anuală de creștere a datoriei publice a fost de 8,7% între 1966 și 2016, în timp ce creșterea medie anuală a PIB-ului a fost de 6,5%.
     Diferența de două puncte procentuale între cele două medii a determinat o creștere de peste 62 de ori a datoriei publice în acest interval, pe fondul unei creșteri de circa 24 de ori a Produsului Intern Brut în prețuri curente.
     Creșterea costurilor de finanțare nu este, însă, singura problemă a noii administrații de la Washington. Exact în ziua deciziei de politică monetară, Idele lui Martie, a expirat și perioada de eliminare a limitei pentru datoria publică.
     Conform unei legi din 1917, Congresul stabilește o limită pentru valoarea totală a datoriei publice. De cele mai multe ori, aprobarea unei creșteri a limitei, la cererea executivului, a fost doar o formalitate. Au existat, însă, și destule cazuri în care Congresul a refuzat, iar rezultatul a fost "închiderea" unor instituții federale.
     Pentru a evita astfel de situații în ultima perioadă a mandatului său, președintele Obama a găsit "înțelegere" din partea președintelui Camerei Reprezentanților, republicanul John Boehner, rezultatul fiind "Bipartisan Budget Act" din noiembrie 2015, prin care limita datoriei publice a fost suspendată până în 15 martie 2017.
     "Înțelegerea a avut ca scop evitarea unei crize a datoriilor pentru Obama și Democrați", scrie analistul american Martin Armstrong pe blogul său. În opinia sa, "Trump a moștenit o bombă cu ceas, iar Obama organizează protestele împotriva sa, astfel încât să fie sigur că Trump va fi învinovățit pentru tot ceea ce a creat Washington-ul în perioada postbelică".
     Odată cu expirarea perioadei de eliminare a limitei, noul prag superior al datoriei publice este cel înregistrat în 15 martie 2017, respectiv 19,84 trilioane de dolari, conform datelor de la Trezoreria SUA.
     Pentru David Stockman, fost director al Biroului pentru Buget (Office of Management and Budget) în cadrul Administrației Reagan, restricțiile bugetare indică faptul că "mai degrabă vom avea o baie de sânge fiscală, nu o stimulare fiscală", deoarece "deja Trump a moștenit un deficit predefinit de circa 10 trilioane de dolari pentru următorii 10 ani, dacă se mențin politicile actuale".
     John Crudele, de la New York Post, care urmărește evoluția datelor macroeconomice și dincolo de fața lor "fardată" cu ajutorul ajustărilor pentru sezonalitate, a lansat o prognoză neobișnuită după ultima creștere a dobânzii de politică monetară. "Poate vor mai exista încă două sau trei majorări până la sfârșitul anului, dar Wall Street-ul va începe atunci să discute despre reducerea dobânzii", scrie Crudele.
     În aceeași categorie intră și prognoza expertului financiar James Rickards, autorul cărților "Drumul către ruină" și "Moartea banilor". Înaintea deciziei Comitetului de Politică Monetară (FOMC), Rickards a scris pe contul său de Twitter că "finețea constă în creșterea suficientă a dobânzii pentru a o reduce apoi astfel încât să nu provoci recesiunea pe care te pregătești să o vindeci".
     Verdictul său este că "ceea ce încearcă Fed-ul să facă va eșua", printre motive aflându-se și faptul că banca centrală americană nu a res-tricționat politica monetară între 2009 și 2012. "Piețele nu înțeleg că următoarele creșteri ale dobânzii nu au la bază optimismul, ci fac parte dintr-o cursă a creșterilor înaintea unei recesiuni", a mai precizat James Rickards.
     O astfel de opinie este considerată, probabil, erezie în turnul de fildeș din Washington. "Mesajul simplu este acela că economia merge bine. Avem încredere în robustețea economiei și în rezistența ei în fața șocurilor", a declarat președintele Federal Reserve după ședința de politică monetară.
     Dar oare cum este definit termenul "robust" în dicționarul Fed-ului, când, după 10 ani de politică monetară care a depășit orice limită a relaxării, persistă o teamă viscerală față de o dobândă "normalizată"?
     Asimetria puternică între evoluția dobânzii de politică monetară din faza acută a crizei, când erau "normale" scăderi individuale de 0,75 puncte procentuale, și evoluția ei din faza de "redresare" a condițiilor economice, arată că Federal Reserve nu crede cu adevărat în capacitatea economiei americane de a reveni la o creștere sustenabilă.
     În curând, piețele vor forța, din nou, mâna băncii centrale a Statelor Unite, iar Janet Yellen va aștepta sfârșitul mandatului său în fruntea Federal Reserve cu nerăbdare și o mare ușurare. 

     "Mesajul simplu este acela că economia merge bine. Avem încredere în robustețea economiei și în rezistența ei în fața șocurilor".
      Janet Yellen, președinte Federal Reserve

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2017, ora 07:13)  
 intrebarea din titlu putea s-o puna numai un roman , chiar analist fiind :din puterea Americii face parte si increderea intre entitatile ei , disensiunile (intelesul ) lor nu sunt si ale noastre


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2017, ora 18:45)  
 Ce de datorie !
 Cand o platesc si catre cine?
 Un razboi sa aduca ceva bogati? Sa plateasca tribut coloniile?


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.05.2017
SIBEX
     La Sibex, debutul săptămâni nu a fost unul foarte încurajator, interesul pentru derivate continuând să fie unul modest.  detalii
23.05.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Șapte dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 36,5 milioane...  detalii
22.05.2017
SIBEX
     După două săptămâni în care, de fiecare dată, Sibex nu a reușit să treacă pragul de 100 de contracte, a treia săptămână din luna mai a adus, cu chiu cu vai, depășirea acestui prag.  detalii
22.05.2017
BVB
     * Indicii au crescut, pe un rulaj de aproape 15 milioane euro
       Piața principală a "Bursei de Valori București" (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de vineri, de cinci transferuri de tip "deal", realizate cu acțiuni "Fondul...  detalii
22.05.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, recuperând ceva teren după declinul din zilele anterioare, generat de turbulențele politice din SUA.  detalii
19.05.2017
SIBEX
     La Sibex, apatia a fost cuvântul de ordine în prima jumătate a penultimei ședințe a săptămânii.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 mai 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,0393
2,3315
3,0159
4,1875
0,1720
0,6125
0,2258
4,5600
5,2949
1,4772
3,6634
0,2220
0,4868
1,0875
0,0719
0,4670
1,1440
4,0774
0,3091
1,2533
0,5916
0,0631
0,3650
0,2185
2,8359
0,0371
0,1547
1,1101
0,6130
164,7405
5,6314
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.05.2017
     * Three foreign players - Abu Dhabi Investment Council, VARDE and a Canadian investment fund - are rumored to be interested in Bancpost
      * The bank is also attractive to some lenders operating in Romania
       Aside from the banks in Romania interested in acquiring Bancpost, there are also apparently some foreign entities that have set their sights on Bancpost, according to some market sources. They are...  details
19.05.2017
FOLLOWING THE ARTICLE PUBLISHED YESTERDAY IN BURSA
     BCR yesterday apologized to one of its customers, after BURSA reported that their performing loan with no arrears is registered with the Cadastre Office as having been assigned to a company...  details
18.05.2017
THE EUROPEAN COMMISSION CRITICIZING THE MONOPOLY IN THE TRADING OF NATIONAL GAS
     * BRM accuses the intention to nationalize the trading of natural gas
     * The commission for industries and services: "The European model: one exchange for the transparent, competitive and non-discriminatory trading of natural gas"
     * Sources: The European Commission and the PEGAS pan-European platform for the trading of natural gas warns that the amendments are not compatible with the competition regulations
     * Virgil Popescu, PNL: "We will be asking for the draft law to be sent back to the commission"
       The European Commission reacted on Tuesday, after the deputies of the Commission for Industries and Services have passed a series of amendments to the Natural Gas Law, according to which the gas...  details
17.05.2017
     * Transactions of 62.82 million lei in the first trading day
     * "The EBRD has participated in the offer and it has been allocated the biggest block of shares", the DIGI CEO said
     * Bulgac: "We have considered the listing in Amsterdam or Warsaw as well"
       Shares of DIGI Communications (DIGI) have been listed yesterday, on the Bucharest Stock Exchange, closing the session at 41.2 lei/share, up 3% over the price in the IPO, after closing at 41.7...  details
16.05.2017
     * The ASF has recorded the DIGI shares
       * UPDATE 10:12 DIGI stock opened at 41.7 lei/share
     Digi Comunications (DIGI) opened today's trading session on the BSE, above the closing price in the IPO, at 41.7...  details
15.05.2017
     SIF2 Moldova wants to conduct public buyback offer for its own shares and has already submitted the prospectus for that offer with the Financial Oversight Authority (ASF), according to an...  details
15.05.2017
COPY-PASTE ANSWERS
     * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission in the Senate
       * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission...  details
12.05.2017
THE DIGI OFFER HAS ENDED AT A PRICE OF 40 LEI/SHARE, AND THE LISTING IS SCHEDULED FOR MAY 16
     * The lawyer says that the ASF must observe ex officio the market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters
     * Piperea: "The law punishes even manipulation attempts, and the fine can go as high as 275,000 lei per day"
     * Raiffeisen secretively replaced an announcement concerning the reallocation between tiers, posted on the BSE website
       The Financial Oversight Authority (ASF) needs to urgently refer the matter to itself concerning a potential market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters in the Digi...  details
11.05.2017
UNPRECEDENTED SITUATION
     * RCS&RDS has been prosecuted just as the IPO was ongoing
     * Some investors forced to withdraw
     * Before the subscription, the EBRD had made a commitment to subscribe, but it had asked the company to make commitments to fight bribery and corruption
       Whether it meant to or not, the National Anti-Corruption Department was a major player in the offer for the listing of Digi Communications, the parent company of RCS&RDS.  details
10.05.2017
SUBSCRIPTION RATE OF 2783%, ON THE UNGUARANTEED RETAIL TIER UNTIL YESTERDAY
     * Some brokers claim that the granting of loan in order to buy stocks skews the demand
     * The ASF shirks any responsibility concerning this offer
     * On May 8th, 2017, RCS&RDS was officially notified by the DNA that it is a suspect in the ongoing investigation
     * Investors can withdraw their subscriptions until 17:00
       Few of the investors in the Digi Communications offer got scared off by the prosecution of two of the RCS&RDS executives and withdrawn their subscriptions, after the amendment of the prospectus...  details
09.05.2017
ANDREEA LAMBRU, THE PRESIDENT OF HIDROELECTRICA:
     * The Ministry of Energy is preparing the change of the privatization method, according to Mrs. Lambru
       Andreea Lambru, the new chairman of the supervisory Board of Hidroelectrica, doesn't expect the company to get listed this year, hinting that time is needed for the Ministry of Energy to change...  details
05.05.2017
     * (Interview with Mr. Dorel Goia, majority shareholder in Teraplast)
     * Goia: "The insolvency of Romcab is a loss both for the economy of the county of Mureș, as well as for the national economy "
       For the economy to grow, we need as many privatizations on the stock exchange as possible, listings of great companies and a sustained education at the national level, so that the investment in the...  details
04.05.2017
FINANCIAL EDUCATION FOR BANKERS
     Valentin Lazea, the chief-economist of the NBR, is making progress, setting foot into cultural territory.
     In a speech at the Cristian Popișteanu symposium of April 26th, 2017, Valentin Lazea noted...  details
03.05.2017
AN EXPLANATION ON BITCOIN AND THE FUTURE OF BLOCKCHAIN TECHNOOGIES
     The blockchain technology is part of a recent technological revolution, started in 2008 with the alternative currency bitcoin. In the aftermath of the appearance of p2p programs (such as...  details
28.04.2017
ILAN LAUFER, MMACA:
     * The Start Up Nation program is set to be approved in the Parliament
       Taxes that can't be paid online will not be paid at all, Ilan Laufer, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA), who mentioned that by...  details
.