Gala BURSA 2018

MApN continuă programul de înzestrare a armatei

GHE. I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie /

Ministerul Apărării Naţionale (MapN) continuă programul de înzes-trare a armatei, a anunţat, ieri, minis-trul de resort Mihai Fifor, în cadrul unei conferinţe de bilanţ pe primul semestru. Ministrul Fifor a prezentat pe larg modul în care s-a derulat în acest an programul de dotare al armatei române, pe baza alocării bugetare de 2% din produsul intern brut.

Mihai Fifor a spus: "Ministerul Apărării Naţionale a continuat în primul semestru al acestui an demersurile şi aplicarea măsurilor pentru generarea condiţiilor de modernizare şi adaptare a Armatei României la riscurile şi provocările specifice actualului context geopolitic şi pentru consolidarea profilului de partener strategic relevant al Româ-niei la nivelul NATO şi UE. România a reuşit să contracareze subfinanţarea Armatei, alocând Apărării 2% din PIB, şi va continua să facă acest lucru până anul 2026, cel puţin".

Ministrul Apărării a menţionat că în luna septembrie va fi plătit cel de-al doilea sistem de rachete sol-aer tip Patriot. Programul are ca obiectiv achiziţia a şapte sisteme de rachete. Oficialul a mai spus: "Prima plată, în valoare de 745 de milioane de dolari, a fost făcută în luna decembrie a anului trecut, iar Departamentul de Apărare al SUA a atribuit deja contractul de începere a construcţiei primei unităţi Patriot pentru România. Urmează ca în luna septembrie a acestui an să fie făcută a doua plată, în valoare de 2.486 de miliarde de lei; practic plătim cel de-al doilea sistem".

Guvernul va mai achiziţiona, în perioada următoare, încă două sisteme de lansatoare multiple de rachete cu bătaie mare de tip HIMARS. În luna februarie a mai fost cumpărat un sis-tem, pentru care a fost alocată din buget suma de 409.434.586 de dolari.

Mihai Fifor s-a referit şi la cumpărarea a 227 de transportoare 8 X 8, blindate, pentru trupele de uscat. Primele plăţi, în valoare de 142.707.217 de euro, au fost efectuate tot în a doua lună a anului.

Cu privire la transportoare, ministrul apărării a spus: "Începând din acest an vom realiza gradual producţia şi integrarea transportorului blindat în ţara noas-tră. MApN va fi dotat cu facilitatea de mentenanţă care să asigure necesităţile de întreţinere pe întreaga durată de viaţă a echipamentelor şi vor fi puse la dispoziţie simulatoare pentru instruirea în condiţii optime a echipajelor ce vor deservi aceste echipamente".

Pe baza acestui program, se modernizează Uzina Mecanică Bucureşti, locul unde vor fi produse camioanele res-pective. Dintre cele 36 de autovehicule militare recepţionate anul acesta, şase vor fi asamblate la Uzina Mecanică Bucureşti.

De programul de înzestrare a armatei va beneficia şi marina militară. Conform celor declarate de ministrul Mihai Fifor, pentru cele patru Corvete multifuncţionale a fost iniţiată procedura de achiziţie, iar valoarea estimată la finalul programului este de 1,6 miliarde de euro. Prin intermediul offsetului la acest program vor fi modernizate şi cele două fregate româneşti.

Pentru segmentul antiaerian, programul privind bateriile de coastă va scoate din bugetul statului suma de 137 de milioane de euro fără TVA. În afara acestui program, a fost iniţiată procedura de atribuire a contractelor de achiziţie a platformelor de transport auto multifuncţionale pe roţi şi pentru modernizarea IAR Şoim. În acest moment, necesarul de platforme de transport la MApN este de 13.963 de unităţi, iar achiziţia va cuprinde mai multe etape. Prima fază se va derula în perioada 2018-2027 şi va consta în cumpărarea a 3.385 de platforme de transport, valoarea acordurilor cadru fiind estimată la 737 milioane de euro fără TVA.

Tot în acest an, Forţele Aeriene Române vor mai primi încă cinci avioa-ne tip F16, dintre care unul cu dublă comandă. Cele cinci aparate de zbor au fost cumpărate din Portugalia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită