MARIUS BODEA:"Primirea unor primari PSD în partid ar echivala cu refacerea USL"

M.I.
Politică /

Marius Bodea (Sursă foto: cdep.ro)

Marius Bodea (Sursă foto: cdep.ro)

Deputatul PNL de Iaşi, Marius Bodea, liderul organizaţiei municipale a partidului, susţine că discuţiile despre primirea în PNL a unor primari PSD fac rău partidului, iar o asemenea greşeală ar echivala cu refacerea USL.

"Aceste discuţii au făcut mai mult rău decât oricare altele. Nu primim pe nimeni de la PSD în PNL Iaşi. Nu au existat asemenea discuţii în niciun for de conducere local sau naţional. Niciun ales local al PNL nu îşi doreşte asa ceva. Am întrebat câţiva primari PNL cum văd acest demers. Nici nu vor să audă. O asemenea greşeală este echivalentă cu refacerea USL", a spus liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, luni, într-o conferinţă de presă, transmite News.ro.

El a amintit că atunci când a câştigat şefia partidului, Ludovic Orban a candidat cu o moţiune prin care se promitea curăţarea PNL de blatişti.

"Nici nu se pune problema să primim ajutor din afară, mai ales de la PSD. Aceşti oameni au cauţionat tot ce s-a petrecut în ultimii trei ani în România. Vă închipuiţi că în ipoteza în care am primi dezertori de la PSD, aceştia ar alege la conducerea consiliului judetean Iaşi un altfel de personaj decât unul similar lui Maricel Popa, actual şef al CJ Iaşi? Exclus. Sper ca acest subiect să fie îngropat definitiv", a mai spus Bodea.

Preşedintele filialei judeţene PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, că sunt cel puţin zece edili PSD din judeţul Iaşi care vor să vină la PNL, pentru a-l sprijini pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, informează aceiaşi sursă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS