Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 13.04.2018
MECANICII DE LOCOMOTIVĂ AU PICHETAT, IERI, MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Iulică Măntescu, FML: "CFR Marfă riscă să nu își mai poată desfășura activitatea"
click aici
     Membrii Federației Mecanicilor de Locomotivă (FML) au pichetat, ieri, Ministerul Transporturilor, aceștia fiind nemulțumiți, în principal, de situația în care se află CFR Marfă și de nivelul de salarizare.

     Totodată, a fost cerută demisia Ministrului Transporturilor, Lucian Șova, sindicaliștii acuzându-l pe acesta că nu se implică în rezolvarea problemelor sistemului feroviar.

     Iulică Măntescu, președintele FML a declarat: "Principala revendicare pe care o avem este legată de situația societății CRF Marfă în raport cu datoriile pe care le are față de CFR SA. Prin blocarea conturilor, atât ale CFR Marfă cât și ale clienților, s-a ajuns într-o situație delicată, în care CFR Marfă nu își mai poate continua activitatea. Considerăm că trebuie găsite soluții legale prin care CFR SA să își poată recupera datoriile de la CFR Marfă, fără ca activitatea acesteia din urmă să fie afectată".

     Potrivit domnului Măntescu, prin sistarea activității CFR Marfă și-ar pierde locurile de muncă 7.500 de oameni.

     "Este vorba despre 6.250 de persoane de la CFR Marfă și 1.250 de la filiala sa, care este într-o situație și mai delicată", a explicat oficialul FML.

     Iulică Măntescu a mai spus: "O altă revendicare pe care o avem este legată de lipsa de voință privind promovarea legii cu privire la statutul personalului feroviar, care a trecut de Senat, dar este blocată de peste un an de zile în Camera Deputaților, din lipsă a avizului Guvernului României".

     Printre alte nemulțumiri ale protes-tatarilor s-au numărat nivelul de salarizare foarte redus, condițiile de muncă precare, precum și lipsa investițiilor în sistemul feroviar.

     La finalul lunii martie, domnul Măntescu preciza că CFR Marfă are datorii totale în valoare de aproximativ 996 de milioane de lei, dintre care circa 835 de milioane de lei către CFR SA, iar restul către diferiți clienți și furnizori.

     Totodată, conform reprezentantului FML, CFR Marfă are de încasat creanțe în sumă totală de aproximativ 568 de milioane de lei, din care circa 448 de milioane de lei provin de la societăți cu capital integral de stat.

     Potrivit reprezentanților FML, protestele vor continua, sindicaliștii urmând să picheteze Ministerul Transporturilor și pe 19 aprilie, urmând ca pe 23 aprilie să fie organizat un marș către la Palatul Victoria, unde vor depune un memoriu la Guvern. 
A.I.
 

 

.