CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 07.07.2017
mărește imaginea
     * Dragnea: "Nu am nicio implicare, cred că se încearcă compromiterea mea"
     -----
       * ACTUALIZARE 19:38 Șeful Fiscului: "ANAF nu își face calendarul în funcție de declarațiile oamenilor politici"
     Fiscul este o instituție independentă, care nu își setează un calendar al acțiunilor în funcție de declarațiile oamenilor politici, iar acțiunile instituției nu sunt îndreptate împotriva libertății presei, a afirmat astăzi președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan.
     Într-o conferință de presă, Bogdan Stan a declarat: "ANAF nu este o instituție politică și nu își face calendarul de acțiuni de control în funcție de declarațiile anumitor politicieni sau de calendarul acestora. Noi avem un calendar și o strategie clară care nu are în vedere astfel de lucruri. Aseară (joi n.r.) am dat un comunicat de presă în acest sens și mai multe amănunte nu pot să va dau în momentul de față. La nivelul Direcției Antifraudă pe luna iulie sunt 4.000 de controale programate, probabil că Rise Project a fost în unul dintre acestea. (...) În momentul în care verificarea se va finaliza, probabil vom lua măsurile legale în funcție de constatările care sunt acolo".
     Întrebat dacă presa reprezintă, din punctul de vedere al instituției pe care o conduce, un risc fiscal, Stan a răspuns negativ.
     (S.A.)
     -----------
     * ACTUALIZARE 17:30 USR: "Conducerea ANAF trebuie demisă"
     Partidul Uniunea Salvați România (USR) cere demisia persoanelor din conducerea ANAF, responsabile pentru declanșarea controlului inopinat la redacția RISE Project, care urma să publice o nouă investigație despre afacerile personale ale liderului PSD Liviu Dragnea, potrivit unor surse din presă.
     Potrivit sursei citate, USR consideră că modul în care controlul ANAF s-a suprapus peste dezvăluirile despre afacerile "cu conexiuni transpartinice ale lui Liviu Dragnea ridică serioase semne de întrebare în legătură cu funcționarea democratică a instituțiilor publice ale statului român".
     Mihai Goțiu, senatorul USR a declarat, citat de News.ro: ''Nimeni nu neagă dreptul instituțiilor statului să efectueze controale, dar în baza experienței altor situații similare ale unor jurnaliști de investigație este greu de crezut că între controlul ANAF și seria de anchete despre Liviu Dragnea n-ar exista nicio legătură. Marele Zid Chinezesc și intenția de intimidare din acest caz sunt vizibile de pe Lună''.
     Reprezentanții USR mai susțin că ANAF ar trebui să recupereze prejudiciile "cauzate de politicienii corupți" decât "să hărțuiască politic jurnaliști".
     Aceștia reamintesc că, în urma unei interpelări a deputatului Claudiu Năsui, ANAF a informat că anul acesta, în primul trimestru, statul a recuperat abia 14 milioane de lei din prejudiciile constatate în dosarele de corupție.
     Potrivit sursei citate, "ritmul recuperării a scăzut puternic față de anul trecut când, fără PSD la guvernare, statul român a recuperat 151 de milioane de lei".
     Deputatul USR, Claudiu Năsui a afirmat: "ANAF se pare că a lăsat-o mai moale când vine vorba de recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție, iar motivul este lesne de înțeles: e mai ușor să hărțuiești cetățeni fără putere politică decât să recuperezi prejudicii de la politicieni cu influență''.
     Pe de altă parte, USR semnalează "gravitatea dezvăluirilor realizate de RISE Project", care arată "mecanismul prin care președintele PSD și-a format o rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județul Teleorman prin care a fraudat fonduri europene și guvernamentale".
     Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Dan Barna a mai transmis: "Dragnea, nu pentru acțiunea abuzivă a inspectorilor ANAF trebuie să dea explicații, ci exact pentru acele situații în care aceștia nu l-au vizitat niciodată cu o simplă întrebare: de unde, domnule Dragnea, aveți toată averea?''.
     USR așteaptă ca instituțiile statului abilitate să cerceteze informațiile publicate de jurnaliștii de la RISE Project și consideră că Liviu Dragnea trebuie să plece de la șefia PSD și a Camerei Deputaților, se mai arată în sursă.
     Tudor Benga precizează: "Reorganizarea DGPI am bănuit din primul moment că este o tentativă de a pune un serviciu de forță la dispoziția discreționară a lui Liviu Dragnea, dar nu mi-am închipuit nicio clipă cât de bine organizat și planificat era întreg planul".
     (A.C.)
     ------
     * ACTUALIZARE 10:52 Gelu Diaconu: "Dragnea a trecut la un nivel superior: folosește instituțiile statului să-și elimine adversarii"
     Fostul șef ANAF, Gelu Diaconu, a scris, pe blogul său, că Dragnea a trecut la un nivel superior, adică "folosește instituțiile statului să-și elimine adversarii".
     Fostul șef ANAF a precizat: "Au ales un coordonator docil, au simulat (pe baza unei "anonime") o analiză de risc, și-au ales executanții și au ordonat misiunea. Am numele tuturor dar nu vreau să-I expun linșajului mediatic. Șefa operativă a Antifraudei (o persoană fără relevanță profesională) raporta mai-marelui ANAF cât de scrupuloși vor fi ei în control. Dumneavoastră realizați gravitatea faptelor? Dar alte organe ale statului român? Va asigur că nu există nici un element de risc fiscal major care să justifice intervenția Antifraudei. De fapt pe domnii de la ANAF, cozile de topor ale lui Dragnea, îi interesa cine îi finanțează pe Rise Project și Hotnews. Aflând numele acestora, contractele în derulare, urmau să acționeze asupra acestor finanțatori. De asemenea, trimiteau un puternic mesaj că dacă mai stau «alături» de cele două redacții vor avea probleme cu fiscul. Era un mesaj puternic și pentru toată mass-media, care dacă nu se raliază celor care ridică osanale Farului din Alexandria pot să devină victime. După ce a păcălit votanții cu un program de guvernare iluzoriu, «transformat» între timp într-o adevărată bombă pentru România, după ce și-a plasat în Guvern persoane a căror calitate principala este slugărnicia (nu obediență!) față de liderul maxim, după ce a pus în pericol stabilitatea economico-bugetară a țării, după ce și-a subordonat Ministerul de Interne, DIPI, ANAF, Antifraudă, etc., iată că a trecut la un nivel superior: folosește instituțiile statului să-și elimine adversarii".
     Totodată, Diaconu a afirmat că desantul asupra Rise Project și Hotnews era pregătit de ceva timp.
     Gelu Diaconu a scris: "Desantul asupra Rise Project și Hotnews era pregătit de ceva timp. Nu aveau habar că aceștia urmau să mai facă dezvăluiri și mai aplicate despre Dragnea&co. A fost o coincidență, au căzut în propria capcană de moment!".
     (M.I.)
     -------
     * ACTUALIZARE 09:27 Tomac: "Acțiunea ANAF la Rise Project arată că Dragnea se comportă ca Erdogan"
     Liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, a scris astăzi, pe pagina sa de Facebook, că acțiunea ANAF la Rise Project dovedește că țara noastră se îndreaptă spre o "democrație originală, de tip Erdogan", iar președintele PSD, Liviu Dragnea, se comportă ca un lider totalitar, încercând să bage pumnul în gură presei de opoziție prin utilizarea instituțiilor statului care îi sunt "umil subordonate".
     Deputatul PMP a precizat: "Cazul asaltului inspecției antifraudă la Rise Project dovedește, fără drept de tăgadă, că România se îndreaptă spre o democrație originală, de tip Erdogan. Liviu Dragnea se comportă ca un lider totalitar și încearcă să intimideze presa de opoziție, așa firavă cum e ea, să îi bage pumnul în gură, folosind în acest scop instituțiile statului care îi sunt umil subordonate".
     Tomac a susținut că șeful ANAF, Bogdan Stan, este "chiar penibil" când afirmă că acțiunea care a avut loc în redacția Rise Project a fost făcută în urma unei sesizări.
     Eugen Tomac a subliniat, conform sursei citate: "Liderul PSD este de-a dreptul caraghios când încearcă să se dezvinovățească și afirmă că nu are nimic de-a face cu prezența unor inspectori ANAF în redacția Rise Project. Șeful Fiscului este chiar penibil când spune că inspecția care a avut loc joi la sediul Rise Project a fost facută în urma unei analize de risc realizate de catre DGAF, după o sesizare, și că instituția desfășoara sute de controale, «fără legatură cu conținutul editorial al unor publicații»".
     (M.I.)
     -------
     * ACTUALIZARE 07:38 Președintele ANAF: "Inspectia desfășurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către DGAF"
     Președintele ANAF, Bogdan Stan, a precizat că inspectia desfășurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către DGAF, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacției.
     Bogdan Stan a mai declarat, conform documentului citat: "Din primele informații puse la dispoziție de conducerea DGAF rezultă că inspecția desfășurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de catre DGAF. Această analiză de risc a fost făcută ca urmare a unei sesizari depuse la sediul DGAF București. Precizăm că în fiecare zi DGAF desfășoară sute de controale, bazate pe analize interne minuțioase, care nu au legătură cu conținutul editorial al unor publicații".
     (M.I.)
     --------
     Inspectori Antifraudă de la ANAF au mers, ieri, în control în redacția Rise Project. Președintele PSD, Liviu Dragnea, vizat de mai multe anchete ale jurnaliștilor Rise, a transmis un comunicat de presă în care susține că nu are nicio implicare în acțiunea ANAF, că este "indignat" de ceea ce se întâmplă și că are sentimentul că se încearcă compromiterea sa. De asemenea, el le cere ministrului de Finanțe și șefului ANAF să dea "imediat" explicații publice cu privire la această acțiune.
     Într-un comunicat de presă transmis joi seară, liderul PSD spune că a aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacția Rise Project și că, în condițiile în care Rise Project a publicat articole care îl vizau, transmite că nu are nicio implicare.
     "Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declarații: 1. Nu am nici o implicare în prezența unor inspectori ANAF în redacția Rise Project. 2. Sunt indignat de ceea ce se întâmplă. 3. Am sentimentul că se încearcă compromiterea mea. 4. Faptul că o instituție de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nici o legătură cu implicarea instituțiilor statului în viața acelei instituții de presă", susține liderul PSD.
     El mai spune că "acest tip de comportament a existat în timpul unui regim prezidențial de tristă amintire, când instituții de presă ostile acestuia erau ținta instituțiilor de forță".
     De asemenea, președintele PSD cere ca ministrul de Finanțe și șeful ANAF "să dea explicații" imediat privind prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project, iar aceste explicații să fie publice.
     Jurnalistul Attila Biro a postat, pe pagina sa de Facebook o captură de ecran cu un schimb de mesaje pe care l-a avut cu Liviu Dragnea și în care l-a întrebat dacă el i-a trimis pe inspectorii ANAF la sediul redacției. Președintele PSD a răspuns negativ, iar la distanță de 10 minute le-a mai transmis următorul mesaj: "Regret această situație și sper foarte mult să nu existe vreo legătură cu articolele publicate de dumneavoastră".
     Jurnaliștii de la Rise Project au publicat mai multe materiale în care susțineau că Liviu Dragnea are afaceri în Brazilia și că vizitează des această țară, alături de diverși oameni de afaceri și lideri PSD. În cel mai recent astfel de articol, Rise Project afirma că Dragnea a fost de 16 ori în Brazilia, inclusiv cu secretara sa, și acuză că există suspiciuni de spălare de bani. Pe 1 martie, președintele PSD afirma că nu are nicio afacere și nu deține nicio proprietate în Brazilia, fiind "o legendă" care circulă de mulți ani, iar dacă cineva îi descoperă vreo locuință acolo, el "promite" că o va dona. 

     PREȘEDINTELE PNL, LUDOVIC ORBAN:
     * "Solicităm demiterea de urgență a șefului ANAF pentru încălcarea libertății presei"
     Partidul Național Liberal a solicitat, aseară, demiterea de urgență a președintelui ANAF pentru încălcarea în mod grosolan a libertății presei prin folosirea abuzivă a unei instituții a statului împotriva unei publicații de investigații. Ludovic Orban a precizat: "Un astfel de comportament este intolerabil în orice țară care garantează drepturile și libertățile fundamentale. Nu putem considera drept o coincidență descinderea reprezentanților ANAF în redacția RISE Project, la câteva ore după anunțarea unor dezvăluiri despre președintele partidului de guvernământ, liderul PSD Liviu Dragnea.
     A tolera un astfel de comportament al unor instituții ale statului român înseamnă a tolera un precedent care aduce o gravă atingere valorilor democratice, respectiv de a ceda în favoarea abuzului din libertatea de exprimare garantată de Constituție. De asemenea, solicităm demiterea reprezentanților ANAF responsabili de dispunerea acestei măsuri".
     Ministerul Finanțelor Publice a cerut aseară ANAF o informare în legătură cu speța prezentată de jurnaliști în spațiul media, cu privire la controlul inopinat al unor inspectori ANAF la redacția Rise Project.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  Rise Project nu este presa
    (mesaj trimis de x în data de 07.07.2017, ora 06:52)  
 Orban sare reprede cu castravetele lui dar Rise Project nu are nici o legatura cu presa. Prea multe agenturi cu legitimatii false de presa. Orban nu mai stie ce sa zica. Poate zice cum a scapat nevinovat dupa ce si-a recunoscut fapta.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 07.07.2017, ora 10:23)  
 scarbele de la ANAF tin sub pres mizeriile bancilor, dar se repede la comanda asupra unor ziaristi care il investigheaza pe Dragnea. institutii de rahat cu conducatori de rahat


 
3.  ANAF - banci
    (mesaj trimis de anonim în data de 07.07.2017, ora 12:21)  
 ANAF sa mearga si la banci si la recuperatori - externalizarea creditelor a fost de fapt spalare de bani
 DGAP va face inspectioa de risc ?


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 07.07.2017, ora 19:03)  
 Lăsați războiul să meargă mai departe. Oricare ar fi calea.
 
 1) Dacă Dragnea nu este vinovat dar Rise project este intoxicată pe baza unor informații false (așa cum s-a făcut dosarul de discreditare a lui Trump de către serviciile britanice la cererea unor democrați), atunci este bine să aflăm sursa finanțării și a informațiilor din spatele Rise Project. Probabil că ei sunt destul de ușor de păcălit de niște servicii, deși au probabil intenții bune.
 
 2) Dacă Dragnea este vinovat, atunci se va găsi probabil un procuror dornic să investigheze pe baza a ceea ce s-a publicat deja. Dosarele anterioare ale lui Dragnea ne arată că există.
 
 Deci, keep calm and follow the money.


 
  4.1.   mosule ce tanar esti😁  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.07.2017, ora 09:58)
 
 Exista un singur domeniu in care nu iti dai cu parerea: bunul simt. Pentru ca nu il ai si nu sti cu ce se mananca...
 👀👀 👀


 
5.  Dilemă
    (mesaj trimis de Nelămuritu în data de 07.07.2017, ora 20:47)  
 La ziariști fu ANAFU. În schimb mă întreb: la Dragnea + Tări cine ajunge primul? DNAU pentru corupție, sau DIICOTU pentru constituire de grup infracțional? Dilemă grea, monșer...


 
Aceeasi sectiune (Media Advertising)
GALA BURSA "DECENIUL EUROPEAN DIN CENTENARUL ROMANIEI" / ADRIAN VASILESCU, BNR:
GALA BURSA "DECENIUL EUROPEAN DIN CENTENARUL ROMANIEI" / Eugen Teodorovici:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 16:47
     Premierul Viorica Dăncilă a participat, astăzi, la un prânz de lucru, la Palatul Elisabeta, oferit de Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis Redacției.  click să citești tot articolul
Politică, 16:10
RALUCA TURCAN:
     Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a criticat astăzi maniera în care ministrul Justiției Tudorel Toader a prezentat raportul asupra managementului DNA, se arată într-un comunicat al PNL, remis Redacției.  click să citești tot articolul
Politică, 15:31
     Uniunea Salvați România inițiază moțiune simplă împotriva Ministrului Justiției, Tudorel Toader, și invită toate formațiunile de opoziție să i se alăture.  click să citești tot articolul
Politică, 15:03
PREMIERUL VIORICA DĂNCILĂ:
     Prim-ministrul Viorica Dăncilă și mai mulți membri ai cabinetului s-au întâlnit astăzi cu reprezentanți ai asociațiilor de sprijin pentru persoanele cu tulburări din spectrul autismului, prima dintr-o serie de întâlniri pe care șeful Executivului le va avea în perioada următoare cu asociațiile care apără drepturile pacienților cu boli rare, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis Redacției.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 14:47
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,6 milioane lei (2 milioane euro).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.02.2018
BVB
     O treime din rulajul ședinței de tranzacționare de ieri a venit din transferul "deal" efectuat cu 1,5% din acțiunile SIF5 Oltenia, în valoare de 17,68 milioane lei. Schimbul a fost realizat...  click să citești tot articolul
23.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care așteptările tot mai mari legate de majorarea dobânzilor în SUA au afectat apetitul pentru risc, la nivel global.  click să citești tot articolul
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9567
2.3802
2.9752
4.0473
0.1839
0.6251
0.2138
4.6552
5.2837
1.4879
3.5385
0.2273
0.4804
1.1161
0.0671
0.4637
0.9990
3.7813
0.3261
1.1634
0.5969
0.0584
0.3509
0.2033
2.7585
0.0395
0.1402
1.0295
0.6259
0.1202
161.6184
5.4853
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.02.2018
     The dismissal of chief DNA (National Anti-corruption Department) prosecutor Laura Codruța Kovesi was announced last night by Justice Minister Tudorel Toader, at the headquarters of the Ministry, after presenting the justification of the decision, presented in the form of twenty bullet points, while also taking the opportunity to mention he had been head of class, which surprised everybody, because no one was interested in his school achievements.  click here to read the entire article
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
20.02.2018
     Decorated by Traian Băsescu with the Star of Romania, Gunther Krichbaum, the president of the European Affairs Commission of the Bundestag, asks the president of the European Commission, Jean Claude Juncker, through a letter, not to suspend the application of the Cooperation and Verification Mechanism (MCV) concerning the Romanian judicial system and writes that "in the event of new attacks on the independence of the judicial system, should take into consideration initiating the procedure for the activation of article 7 of the EU treaty" (the suspension of Romania's voting rights in the EU council).  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
.