Gala BURSA 2018

MEDICINĂMultivitaminele nu ne feresc de bolile cardiovasculare

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate /

Multivitaminele nu ne feresc de bolile cardiovasculare

"Moda" multivitaminelor şi a suplimentelor alimentare a prins foarte bine la toate categoriile de vârstă, în urma unor campanii publicitare foarte bine ţintite. Miliarde de dolari se învârt în jurul acestei "industrii".

Conform unor studii recente, folosirea suplimentelor care conţin multivitamine şi minerale nu reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare sau decesele asociate acestora.

"Nu există dovezi specifice că aceste stimulente susţin sănătatea cardiovasculară. Sperăm ca lucrarea noastră să contribuie la închiderea dezbaterilor pe această temă, referitoare la utilizarea multivitaminelor şi mineralelor pentru prevenirea bolilor cardiovasculare", a declarat autorul principal al analizei, dr. Joonseok Kim, de la University of Alabama din Birmingham, conform news.ro. Americanii au cheltuit în 2017 aproximativ 36,1 miliarde de dolari pe vitamine şi suplimente nutriţionale, iar mulţi consideră că aceste produse menţin sănătatea prin prevenirea unor boli, inclusiv cele cardiovasculare. Majoritatea studiilor de amploare nu au constatat existenţa unor astfel de beneficii.

Echipa coordonată de Kim a colectat dovezi din 18 studii, care au inclus peste 2 milioane de participanţi, pentru a investiga legăturile dintre suplimente şi diversele probleme cardiovasculare, între care afecţiunile coronariene şi accidentele vascular cerebrale. Utilizarea suplimentelor care includ multivitamine şi minerale nu a fost asociată cu riscul de deces în urma unei boli cardiovasculare sau coronariene, sau cu incidenţa accidentelor vascular-cerebrale sau cu decese, potrivit raportului Circulation: Cardiovascular Quality and Outcomes. Aceste suplimente au fost asociate cu un risc uşor mai scăzut de dezvoltare a unei boli cardiace coronariene, dar această diferenţă a fost observată doar în studii care nu au ţinut cont de consumul de fructe sau legume şi numai  în studii care au fost efectuate în afara Statelor Unite.

Studiile realizate în Statele Unite şi cele care au ţinut cont şi de dietă nu au constatat niciun beneficiu relevant statistic din partea suplimentelor de vitamine şi minerale în prevenirea bolilor cardiace.

Conform lui Joonseok Kim: "Am învăţat din experienţele anterioare că este extrem de dificil să influenţăm publicul atunci când este o percepţie puternică, iar miza este profitul comercial. Cu toate acestea, consider că profesioniştii în domeniul sănătăţii şi cercetătorii au dovezile necesare să educe publicul cu informaţii corecte şi să se concentreze mai mult pe probleme presante pentru prevenirea eficientă a bolilor cardiovasculare". Acesta a spus că vrea să încurajeze oamenii să discute cu medicii lor despre utilizarea suplimentelor şi să îşi realoce resursele către ceea ce s-a dovedit că îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară, cum ar fi fructele şi legumele şi exerciţiile fizice.

Există speranţa ca în urma acestui studiu medicii să nu mai recomande vitaminele pacienţilor sănătoşi.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită