Merkel îi cere din nou lui Putin să se implice în stabilizarea Ucrainei

E.D.
Internaţional / 7 august 2014

Cancelarul german, Angela Merkel, a discutat la telefon ieri seară cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe care l-a îndemnat să acţioneze pentru "stabilizare" în Ucraina, la câteva zile după anularea unui contract militar între Germania şi Rusia, potrivit unui comunicat al guvernului german, preluat de AFP.

Aflată în vacanţă, Angela Merkel i-a cerut încă o dată preşedintelui rus "să facă uz de influenţa sa asupra separatiştilor (proruşi din Ucraina), pentru a se ajunge la un acord bilateral de încetare a focului" şi o "stabilizare" a situaţiei, conform sursei citate.

Cancelarul german "a salutat întâlnirea, săptămâna trecută la Minsk", a "grupului de contact" care include reprezentanţi ai OSCE, Rusiei, Ucrainei şi separatiştilor. În schimb, ea şi-a manifestat preocuparea în legătură cu faptul că insurgenţii sunt aprovizionaţi prin intermediul Rusiei.

Acesza este primul contact anunţat oficial între Angela Merkel şi Vladimir Putin după ce guvernul federal de la Berlin a blocat luni un important proiect militar în Rusia, îndemnând partenerii săi europeni să reglementeze mai strict exportul de arme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb