Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.06.2018
MIHAELA SAVU, CÂȘTIGĂTOAREA CONCURSULUI "CEL MAI FRUMOS COSTUM TRADIȚIONAL ROMÂNESC", ORGANIZAT DE ASOCIAȚIA TADEU:
"Nu toate cămășile care sclipesc sunt valoroase"
click aici
       An de an, în luna iunie, la noi au loc o serie de acțiuni legate de costumul popular românesc și de tradițiile noastre, în virtutea faptului că în 24 iunie sărbătorim Ziua Universală a Iei. În acest context, unul dintre evenimentele desfășurate în Capitală duminica trecută a fost cel organizat de Asociația Umanitară Tadeu și Biserica Sfântul Dumitru-Poșta ("În IE la LiturghIE-Păstrăm Tradiția Vie"). Un sfert dintre cei peste 200 de participanți la slujbă au purtat costum popular sau un element identitar românesc.

       Autenticitatea bluzei noastre feminine a fost scoasă în evidență de numeroase ii provenite din diverse zone ale țării, multe dintre ele direct din lada bunicii. Iile, fotele, vâlnicele, poalele, catrințele, ilicele, opregele, betele și maramele purtate cu mândrie de fetele și femeile prezente la eveniment păstrează în ele istoria poporului român așa cum a fost ea trăită. Pe lângă frumosul dat de cromatica și simbolistica iilor românești, obiceiurile străbune au mai fost înviate printr-un concurs cu tema "Tu ce știi despre tradiții?", care a avut două secțiuni: "Cel mai frumos costum tradițional românesc" și o probă de cunoștințe generale despre tradiții, obiceiuri și calendar străvechi. Pentru "Cel mai frumos costum tradițional românesc", juriul a ales-o pe Mihaela Savu, care a obținut și locul al doilea la secțiunea "Tu ce știi despre tradiții?".

       Posesoarea celui "mai frumos costum tradițional românesc" a fost încântată să ne povestească despre straiele sale populare.

 
     Reporter: Din ce zonă provine costumul tău și ce vechime are?

     Mihaela Savu: Răspunsul poate fi scurt - Glogoveanu, Dâmbovița - sau unul foarte complex, pentru că toate schimbările istorice, comportamentale, administrative se revăd în costumul popular românesc. Costumul meu este unul muntenesc cu accente de Vlașca, pentru că micul sătuc din Muntenia întemeiat de boierul oltean Glogoveanu a aparținut pe rând județelor Argeș, Dâmbovița, raionului Vlașca și de aici multe lucruri s-au contopit. În acest sat încă se mai joacă călușul, se mai duc cocoși albi la Denia Mare pentru sufletele plecate de la noi fără lumină sau Împărtășanie, iar în ziua de Rusalii mai vezi femei pe la răspântii care spală picioarele trecătorilor.

     Să revenim la costum - ia pe care o port astăzi, este o ie de mireasă, din borangic, țesută în război, cu spărtură la sabac și strajă de viață echilibrată. A fost ia de cununie a bunicii mele paterne, nu știu când a fost meșteșugită, dar a fost purtată prima dată de bunica mea prin anii '30.

     Fota muntenească cu fir datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mi-a fost dăruită de către o femeie din sat, prezintă elemente de pământ, elemnete geometrice și spirala vieții. Este foarte interesant cum codurile și meșteșugul viețuirii erau transcrise în acest obiect vestimentar, partea cu spirala vieții este acoperită de partea cea mai frumoasă a fotei, mesaj deosebit de complex: ce-i profund nu trebuie dezvăluit decât rar și în intimitate, partea plăcută ochiului rămâne la vedere cu ușurință, dar pentru lucrurile adânci trebuie să aloci timp și să dai primul strat deoparte.

     Legătoarea de cap, tipic Vlașca, este de borangic, țesută în război și prezintă elemente geometrice și florale. Ca vechime, să fie de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai puțin partea croșetată care este o adăugire ulterioară, acest obiect fiind utilizat o perioadă ca un ștergar decorativ.

     Reporter: Ai folosit expresia "straja iei". Poți să ne spui ce semnifică?

     Mihaela Savu: Din punctul meu de vedere, straja iei este elementul cel mai frumos al cămășii populare românești, este intangibilul care ne dorim să ajungă tangibil. Fetele, când își coseau ia, spuneau anumite rugăciuni, își întipăreau pe cămașă așteptările lor de la viață, își marcau cumva ia să fie unică, iar la noi în zonă le lăsau neterminate la brâu, ca viața să mai curgă și după regulile ei.

     Am trei ii de la cele două bunici și una de la moașa fraților mei și toate au straja distinctă. Cea de la bunica maternă - femeie puternică, veselă și jovială - are o strajă de destin asumat (ia este neterminată la brâu și are numeroase inegalități, semn că bunica a așteptat ca viața să o surprindă și cam așa s-a și întâmplat), cea de la bunica paternă este tăiată drept și delicat, pentru că ea așa era și așa a și trăit - demnă și discretă (din păcate, mi-o amintesc doar ca prin vis).

     Reporter: În opinia ta, care sunt elementele ce stabilesc valoarea unei ii?

     Mihaela Savu: Sunt doar pasionată de tradiții străbune și leacuri de mult timp uitate, așa că o să răspund prin prisma omului fără atestări: în primul rând, legătura cu trecutul personal. Mulți spun că este foarte important materialul din care este făcută bluza, mai contează multitudinea elementelor îmbinate: râuri, figuri geometrice, motive florale, cruce, floarea vieții, coarne de cerb, apoi vechimea, dacă are sau nu îngrădea... Cert este că nu tot ce sclipește este valoros!

     Cu siguranță nu există ie autentică făcută dintr-o foaie (spata de război este în medie de 78 cm, rar vezi o spată de război țărănescă de 90 cm), cele care nu au pe spate elemente țesute sau cusute sunt simple - cămăși și nu ii (femeile coseau/țeseau pe spatele iei elemente ca niște mandale, pentru ca femeia care o poartă să fie ferită de ochiul invidios. Ia mea de la mamaie Rada (bunica paternă) are pe spate multe șiruri din trandafirul heraldic geto-dac).

     Reporter: Când te-ai prezentat ai spus că ești Mihaela Savu, nepoata Chiosnacilor...

     Mihaela Savu: Așa era cunoscut bunicul meu patern (pe care nu l-am cunoscut) și care era călușar cu legământ. Prin sat mai sunt încă oameni care îl mai văd cu ochii minții. Îmi amintesc că, acum trei ani, de Rusalii, când m-am așezat într-o răspântie să spăl picioarele trecătorilor, a venit la mine o femeie bătrână care își pierduse vederea, mi-a pus mâna pe față și mi-a spus: "Satul nostru nu moare atâta timp cât mai sunt oameni ca tine și cred că tu numai nepoata Chiosnacului poți să fii!"

     Reporter: Au apărut în piața din România tot felul de "ii" fabricate în țări ca India sau China. Ce părere ai despre acest trend?

     Mihaela Savu: Acelea nu sunt ii, sunt cămăși cu elemente prelucrate din etnografie. Este bine ca omul să intre în contact cu noțiunile, dar să nu uităm că iile se meșteșugesc, nu se fabrică, și mai ales că ele aparțin României și că trebuie lucrate în spațiul carpato-danubiano-pontic.

     Reporter: Ce transmite ia, în viziunea ta?

     Mihaela Savu: Ia este un obiect vestimentar și rămâne un obiect dacă nu ne preocupăm să înțelegem simbolistica ei și mai ales să o purtăm cu mândrie și demnitate. Dincolo de toate, oamenilor trebuie să li se lase moștenire educație și apoi obiecte. Omul umple haina cu personalitatea sa și nu haina dă trăsăturile lui de caracter.

     Reporter: Ce simți când porți costumul tradițional românesc?

     Mihaela Savu: Că mă apropii tot mai mult de mine, de morții și de vii mei.

     Reporter: Mulțumesc! 
A consemnat Emilia Olescu
 

 

.