MIHAI IONESCU, ANEIR:"Deficitul comercial va ajunge la 14 miliarde euro, anul acesta"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Companii /

"Deficitul comercial va ajunge la 14 miliarde euro, anul acesta"

INS: "Deficitul balanţei comerciale - mai adânc cu 1 miliard de euro, la 9 luni" 

Deficitul comercial al ţării noastre va depăşi valorile înregistrate în ultimii doi ani, urmând să ajungă la aproximativ 14 miliarde euro, în acest an, estimează Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

Afirmaţia domniei sale vine în contextul în care, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că deficitul balanţei comerciale a atins, în primele nouă luni ale anului curent, 9,95 miliarde de euro, cu circa 1 miliard de euro mai mult decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mihai Ionescu ne-a explicat: "Deficitul balanţei comerciale a fost de 10 miliarde euro în 2016, de 13 miliarde euro în 2017 şi acum este, deja, de 10 miliarde euro doar pe primele nouă luni din an, deci este clar că se va duce cu mult peste 13 miliarde euro. Va depăşi substanţial deficitul anului trecut, probabil, şi se va apropia de 14 miliarde euro anul acesta".

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2018, exporturile au însumat 50848,6 milioane de euro, iar importurile au totalizat 60799,2 milioane de euro.

Comunicatul mai notează: "În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2018, exporturile au crescut cu 9,1%, iar importurile cu 9,5%, comparativ cu perioada similară din 2017. În luna septembrie 2018, exporturile au însumat 5839,4 milioane euro, iar importurile au însumat 6810,3 milioane euro, rezultând un deficit de 970,9 milioane euro. Faţă de luna septembrie 2017, exporturile din luna septembrie 2018 au crescut cu 5,1%, iar importurile au crescut cu 3,4%".

Preşedintele ANEIR susţine că luna septembrie 2018 este cea mai slabă din ultimii cinci ani, în privinţa exporturilor, înregistrând creşterea cea mai mică.

Mihai Ionescu ne-a declarat: "De asemenea, este a doua lună de scădere a exporturilor extra-UE, alături de luna mai, iar scăderea se va menţine şi în luna octombrie. În privinţa importurilor, aceasta este cea mai slabă lună septembrie din ultimii şase ani, atât la importurile totale, cât şi la intra-UE (având cea mai mică creştere). Este o explozie a importurilor extra-UE, în septembrie 2018 înregistrându-se cea mai mare rată din ultimii patru ani, exceptând 2017 (când a fost o creştere chiar şi mai mare, de 11,8%, mai exact). În septembrie 2018, creşterea importurilor extra-UE a fost de 10,8%, iar în octombrie va fi o creştere mai mult decât dublă, ca procent, decât în luna precedentă, la importurile extra-UE".

În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,4% la export şi 37,9% la import) şi alte produse manufacturate (32,3% la export şi respectiv 30,7% la import), mai indică INS.

Conform comunicatului, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada menţionată a fost de 38980,9 milioane de euro la expedieri şi de 45470,2 milioane de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 74,8% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în intervalul precizat a fost de 11867,7 milioane de euro la exporturi şi de 15329,0 milioane de euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,2% din total importuri, mai arată datele INS.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită