Gala BURSA 2018

MIHAI TUDOSE:"Transelectrica şi Transgaz revin la Ministerul Economiei"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

"Transelectrica şi Transgaz revin la Ministerul Economiei"

Guvernul a decis, ieri, ca Transelectrica şi Transgaz să se reîntoarcă la Ministerul Economiei, ne-a declarat, ieri, Mihai Tudose, noul ministru al Economiei.

Până acum, Transelectrica (transportatorul naţional de energie) şi Transgaz (transportatorul naţional de gaze) au fost administrate de Secretariatul General al Guvernului (SGG). Societăţile au ieşit de sub tutela Ministerului Economiei în urmă cu mai bine de un an, fiind transferate la Ministerul Finanţelor, de la care SGG le-a preluat în luna februarie a acestui an.

Desele schimbări din acţionariat au fost justificate de autorităţi prin obligaţia separării calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport. Această obligaţie, care decurge din normativele europene în vigoare, a venit ca o mănuşă intereselor politice, după cum au spus gurile rele din piaţă, la vremea respectivă.

SGG, dominat de PSD prin Victor Ponta, i-a suflat PNL-ului, care controla Finanţele, cele două societăţi valoroase. Ulterior, PSD a pus stăpânire şi pe Ministerul Finanţelor, atrâgând de partea sa şi o aripă a PNL-ului, răsplătită acum cu portofoliu generoase.

Astfel, Ministerul Economiei, prin fostul Departament de Energie, a rămas administratorul participaţiilor statului în companiile producătoare, distribuitoare şi furnizoare de electricitate şi gaze. Transferul celor două societăţi de la Finanţe la SGG a fost motivat de faptul că Ministerul Finanţelor, în calitate de reglementator al viitorului sistem de redevenţe, nu mai poate fi şi administrator al acestor companii.

Andrei Gerea, ministrul Energiei, a dezminţit ieri, pentru ziarul BURSA, informaţiile care au circulat în presă, potrivit cărora Ministerul Economiei ar urma să preia de la Energie şi companiile Conpet şi Oil Terminal, precum şi pachetul de acţiuni deţinut de stat la Petrom.

Domnia sa ne-a declarat: "În afară de faptul că turismul rămâne la Ministerul Economiei, în rest nu este nicio schimbare. Departamentele pentru Energie şi IMM-uri, aşa cum le ştiaţi, se reunesc în Ministerul Energiei şi Mediului de Afaceri. Deci, Conpet şi Oil Terminal rămân în continuare la Ministerul Energiei".

Desele schimbări ale administratorilor Transelectrica şi Transgaz au prilejuit şi modificări ale componenţei Consiliilor de Administrare şi directorilor. Însă, în acest an, companiile şi-au stabilizat "conducătorii", prin numiri în baza ordonanţei privind guvernanţa corporativă.

Statul deţine, în prezent, 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ministrul TUDOSE MIHAI minte ca vrea sa faca o restructurare a industriei de aparare??, PENTRU CA NU vrea.

    Daca ar fi vrut AR FI TREBUIT SA INCEPEAPA CU SCHIMBAREA DIRECTOAREI PENALE ANGHEL RUXANDRA RODICA CARE CONDUCE ABUZIV DIRECTIA FANTOMA INDUSTRIA DE APARARE (care functioneaza ilegal avand un numar insuficient de angajati adica doar 5, in timp ce numarul legal pt a exista o directie este de circa 20-25 persoane). 

    Mai mult Tudose a dat asigurari acestei penale si a declarat ca va pastra TOTI OAMENII LUI NITA, ADICA TOTI PENALII LUI NITA, de ce? Pentru ca ca stiu cum sa fure???  

    ASA CA NU VA FACE NICI O RESTRUCTURARE A INDUSTRIEI DE APARARE SI VA MURI DE GAT CU PENALA DE ANGHEL RUXANDRA RODICA - CEA MAI MARE INCOMPETENTA SI HOATA CARE A CONDUS ACEST SECTOR.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită