Gala BURSA 2018

MINISTERUL MEDIULUI, DE ZIUA PĂMÂNTULUI:"Schimbările climatice sunt dovada că Pământul suferă"

D.I.
Politică #Mediu /

"Schimbările climatice sunt dovada că Pământul suferă"

Ministerul Mediului susţine că, cel puţin de Ziua Pământului, ar trebui să conştientizăm că Pământul este unic şi nu există altul de rezervă.

Într-o postare pe pagina de Facebook, reprezentanţii instituţiei precizează: "Comunitatea internaţională sărbătoreşte astăzi Ziua Pământului. Este acel moment când ar trebui ca toţi să conştientizăm că Pământul este unic, nu avem altul de rezervă. Avem datoria, unul faţă de celălalt şi toţi faţă de generaţiile viitoare, să avem grijă de planeta noastră, să îi gestionăm responsabil resursele fără a le epuiza, să îi păstrăm apele solul şi aerul curate, să combatem poluarea acolo unde există deja şi să nu ne gândim la toate acestea doar o zi pe an, ci să purtăm cu noi mereu această responsabilitate".

Aceştia continuă mesajul de Ziua Pământului afirmând că "schimbările climatice sunt dovada clară că că Pământul suferă".

În cele din urmă, sursa citată punctează: "Fiecare dintre noi are puterea să combată această suferinţă, însă există o condiţie: să acţionăm împreună. Haideţi, deci, să-i urăm planetei noastre la mulţi ani de Ziua Pământului şi să trecem de la vorbe la fapte!".

Mesajul este însoţit de clipul video realizat de Facebook cu ocazia Zilei Pământului.

Instituită de ONU în 2009, Ziua Pământului se sărbătoreşte în fiecare an în 22 aprilie pentru a reaminti că Pământul şi ecosistemele sale ne oferă condiţiile pentru întreţinerea vieţii.

Tema de anul acesta este "O lume fără poluare cu plastic".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită