MINISTRUL FINANŢELOR, EUGEN TEODOROVICI:"Consumul este principalul element de creştere economică, lucru care trebuie să se schimbe"

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

"Consumul este principalul element de creştere economică, lucru care trebuie să se schimbe"

"Codul fiscal va fi modificat până la finalul anului" 

Consumul este principalul element de creştere a economiei noastre, dar acest lucru trebuie să se schimbe, sus­ţine Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Domnia sa a declarat ieri, într-o conferinţă privind Raportul de ţară pentru România, 2018: "Astăzi, consumul reprezintă principalul element de creştere economică. Asta trebuie să se schimbe în mod obligatoriu şi pe termen cât mai scurt. Lucrurile se vor schimba în acest sens, cel puţin la nivel de Guvern, felul în care strategia este definită, cu anumite măsuri din Programul de Guvernare, arată că asta este direcţia".

Ministrul Finanţelor a precizat că este nevoie de o susţinere a investiţiilor în zona publică prin schimbarea legislaţiei pe achiziţii publice.

"Intenţia noastră este să schimbăm cadrul legislativ pe achiziţii publice, să-l simplificăm aşa cum este el definit la nivel european, fără să adăugăm nimic. Va fi un element important în accelerarea părţii de investiţii atât la nivel local, cât şi în privinţa proiectelor mari de infrastructură. Îmi doresc ca România să fie o destinaţie clară şi convingătoare pentru ca investiţiile străine să vină în această zonă a Europei", a precizat ministrul Finanţelor.

Totodată, ministrul susţine că bugetul trebuie gândit "mai modern, mai logic şi mai pragmatic". Domnia sa a afirmat: "Bugetul pe 2019 trebuie gândit mai modern, mai logic, mai pragmatic. Există multe zone în care se cheltuie nejustificat sume importante de bani, în loc să fie direcţionate în zonele unde sunt necesare cheltuieli".

Ministrul Finanţelor a mai declarat, ieri, că actualul Cod fiscal va fi evaluat "articol cu articol" până la jumătatea anului, astfel încât să fie eliminate toate disfuncţionalităţile, iar până la finele anului vor fi aduse ultimele modificări. De anul viitor va exista un Cod fiscal nou, "care să nu mai fie modificat", a adăugat Teodorovici.

Totodată, ministrul susţine că vor fi luate mai multe măsuri în acest an, inclusiv în sensul reformei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a reducerii evaziunii fiscale.

"Din anumite motive, nu aş vrea să prezint foarte clar un set de măsuri privind reforma ANAF, dar cu siguranţă acest lucru se va întâmpla", a afirmat ministrul Finanţelor, adăugând: "În special, vorbesc de partea de vămi, o să mă ocup personal de tot ce înseamnă, în special, marii contribuabili, zona de Bucureşti. Ponderea principală aici este şi nu vreau să avem niciun fel de sincope, mai ales că îmi doresc foarte mult o reformă radicală în sensul bun, european, în special în această parte a administrării fiscale".

Eugen Teodorovici: "Răspunsul la Raportul de ţară realizat de Comisia Europeană va fi transmis luna aceasta"

Autorităţile de la Bucureşti vor trimite un răspuns, până la jumătatea lunii aprilie, la raportul de ţară realizat de Comisia Europeană, în care vor fi menţionate măsurile cuantificabile ce vor fi luate, a anunţat, ieri, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Domnia sa a afirmat: "Un răspuns la acest raport de ţară va fi transmis de România până la finalul lunii aprilie. Noi vom prinde un set de măsuri cuantificabile şi cu termene clare de realizare. Sunt o serie de măsuri care par la prima vedere reformatoare, greu de realizat, care se discută de ani de zile".

Totodată, domnul Teodorovici a spus că vrea să vadă ce înseamnă, pentru Comisia Europeană, "risc de ţară", dând de înţeles că nu vede aşa ceva în România.

Ministrul a declarat: "Aş vrea să văd ce înseamnă risc de ţară. Vreau să fie definit aşa cum trebuie. Dacă vorbim de datorie publică, România este pe a cincea poziţie cea mai scăzută. Sunt ţări peste limita impusă de la Maastricht. Lista este lungă de elemente «pro» pentru ceea ce se întâmplă în România (...) Eu nu văd acel argument pertinent care să stea la baza unei abordări diferenţiate". Potrivit ministrului, autorităţile vor realiza propriul raport de ţară, care va cuprinde toate situaţiile considerate altfel faţă de "cum şi-au asumat toate Parlamentele ţărilor membre ale UE când au ratificat tratatul de aderare".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită