MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: "Mă întâlnesc cu managerii spitalelor unde au loc proteste"

M.D.
Politică /

"Mă întâlnesc cu managerii spitalelor unde au loc proteste"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că i-a chemat la discuţii pe managerii spitalelor unde angajaţii au declanşat proteste din cauza diminuării sporurilor, ea afirmând că trebuie aplicată o lege, iar prin această lege au existat şi majorări importante ale salariilor medicilor.

"Am chemat managerii să avem o discuţie, cu managerul Spitalului Bagdasar Arseni deja m-am întâlnit şi revizuit acordarea sporurilor. Nu cred că vor mai fi probleme deosebite. Noi aplicăm o lege şi există şi scăderi pe care încercăm să le echilibrăm", a declarat Sorina Pintea,în această dimineaţă, la Digi 24.

Ea a spus că în privinţa acordării sporurilor este vorba despre interpretarea corectă a legii şi despre modul în care managerii spitalelor ştiu să gestioneze fondurile.

"Trebuie să aplicăm o lege şi să avem în vedere că aceeaşi lege a dus şi la majoări, la creşteri salariale importante pentru medici şi asistenţi medicali. Este vorba până la urmă de interpretarea corectă a legii şi din acest motiv am ales să discut cu fiecare manager să vedem care sunt modalităţile de aplicare şi să îi rog să vadă modul în care s-au repartizat sporurile, dar nu este obligatoriu ca toata lumea să ia sporuri maxime", a adăugat ministrul Sănătăţii.

În ultima perioadă, au avut loc proteste ale angajaţilor în mai multe spitale din Capitală - Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" şi Institutul pentru Boli Cardiovasculare "C. C. Iliescu" din cadrul Spitalului Fundeni.

Guvernul a aprobat, în urmă cu o săptămână, regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Măsura este contestată de către sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. Pintea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro