Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.08.2018
MIRCEA HAVA, PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA:
"Suntem în plină «smarticityzare» națională"
click aici
     Suntem în plină "smarticityzare" națională, consideră Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, care subliniază: "În ultimul an, a fost utilizată atât de des sintagma «Smart city» aici, la noi, dar și în evenimentele de profil din țară, încât nu cred că ar fi greșit să ne permitem o substantivare a ei. Suntem în plină «smarticityzare» națională, iar pentru noi asta nu poate fi decât un motiv de mândrie, pentru că am fost primii care nu doar am folosit cuvântul, ci am exploatat la maximum resursa smart existentă în România. Practic, ne-am poziționat pe culoarul câștigător în cursa pentru viitor. Iar orașele țării vor trebui să adauge un element în plus la dimensiuni și populație atunci când în fișa comunității va apărea sau nu «smart city»".

     Orașele țării noastre, majoritatea proiectate sau dezvoltate în perioada comunistă, se confruntă cu numeroase constrângeri și, doar pentru a tinde să se numească "orașe europene", va trebui să facă adevărate revoluții tehnologice și să producă schimbări radicale în mentalitatea comunității, consideră organizatorii dezbaterii naționale pe tema Smart City, care va ajunge, în zilele de 8 și 9 octombrie, în Alba Iulia. Aici a fost implementat proiectul-pilot care urmărește să transforme municipiul în primul smart city din România.

     Sursele citate consideră, potrivit Agerpres: "Era digitală, noile tehnologii și generația «millennials» sunt factori care forțează edilii să se orienteze spre o dezvoltare care facilitează îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor și al turiștilor. Și aici este vorba nu doar de tehnologie, ci și despre abilitățile manageriale ale conducătorilor de a proiecta viitorul fiecărei urbe".

     Proiectul pilot derulat la Alba Iulia a însemnat, până în prezent, o colaborare cu peste 30 de parteneri, pentru 100 de proiecte aflate în diferite stadii de implementare. Reprezentanții municipalității susțin că "încă mai este loc pentru noi colaborări".

     Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor, inițiator al proiectului-pilot "Alba Iulia Smart City", a declarat: "Inițiativele de la Alba Iulia reprezintă exemple excelente de urmat și pentru alte orașe. Într-un timp scurt s-au făcut lucruri mari. Au fost testate și sunt în curs de implementare soluții multiple care se adresează nevoilor locuitorilor, administrației, mediului de afaceri și turiștilor. S-a construit o infrastructură în expansiune și s-a construit o echipă valoroasă".

     Soluțiile de oraș inteligent din cadrul proiectului de la Alba Iulia au fost implementate și testate, până acum, pe baza eforturilor financiare proprii ale companiilor private implicate. Una dintre funcțiile de bază ale testărilor se referă la asigurarea interoperabilității cu alți furnizori de soluții pentru orașul inteligent în viitor.

     Proiectul "Alba Iulia Smart City 2018" se bazează pe dezvoltarea de parteneriate cu asociații, companii, clustere, institute de cercetare-dezvoltare, universități și, nu în ultimul rând, voluntari care vor contribui împreună la construirea "Orașului unde s-a năs­cut viitorul". Proiectul se va materializa prin efortul financiar exclusiv al companiilor care doresc să se implice. Companiile, organizațiile, instituțiile, voluntarii pot contribui prin resurse umane, expertiză, resurse financiare, facilități logistice sau tehnologii, în funcție de aria de expertiză și de competențe.

     Printre primele companii care și-au manifestat interesul de a se implica în proiectul pilot se numără Orange Romania, Siemens, Microsoft, IBM, CISCO, ZTE, Xerox, Phillips etc..

     Scopul acestui proiect este transformarea orașului Alba Iulia într-un oraș inteligent, o expoziție a soluțiilor inteligente care să poată fi vizitată în Alba Iulia de turiști și de o mie de primari pe tot parcursul anului 2018, când Alba Iulia se află în centrul tuturor evenimentelor dedicate sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, act consemnat la Alba Iulia în anul 1918.

     Proiectul Alba Iulia Smart City 2018 are ecou și în afara granițelor, încă de anul trecut, astfel că mulți parteneri ai Municipiului Alba Iulia la nivel european, în cadrul proiectelor finanțate de către Comisia Europeană (ICLEI, LONDRA, PARIS, GENOVA, GHENT, TRONDHEIM, UTRECHT, BERLIN etc.) au solicitat informații referitoare la acest proiect inovator, deoarece o astfel de inițiativă este unică prin prisma abordării integrate și a diversității partenerilor interesați să sprijine materializarea acesteia în contextul sărbătoririi unui eveniment de importanță națională, Centenarul Marii Uniri, constituind pentru acești parteneri o inițiativă care poate servi ca exemplu de bune practici.

     Conferința de lansare a proiectului pilot "Alba Iulia Smart City 2018" a avut loc în data de 2 decembrie 2016, aceasta fiind organizată de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

     Un studiu realizat de municipalitatea din Alba Iulia, în colaborare cu specialiștii de la Siemens, arată că valoarea potențială a beneficiilor directe și indirecte, generate de tehnologiile inteligente în oraș ar putea ajunge la 532 de milioane de euro, în următoarele trei decenii.

     Conform studiilor de specialitate, până în anul 2030 zonele urbane vor asimila 60% din populație la nivel mondial, până în 2050 aproape 70%, iar una din trei persoane va locui într-un oraș cu cel puțin o jumătate de milion de locuitori. 
Emilia Olescu
 

 

.