Mircea Ursache, ASF: "Trebuie să pulsăm pentru realizarea contrapărţii centrale"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Mircea Ursache, ASF: "Trebuie să pulsăm pentru realizarea contrapărţii centrale"

Dan Paul, Asociaţia Brokerilor: "Trebuie creată o entitate nouă" 

Cristian Agalopol, Citibank: "Orice contraparte centrală va omorî probabil 50% din brokerii din piaţa de capital"

Piaţa de capital românească încearcă, de doi ani de zile, să creeze premisele înfiinţării unei contrapărţi centrale locale (CCP), însă, recent, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a prezentat un proiect privind crearea unei astfel de instituţii, la nivelul regiunii, a spus Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, ieri.

Domnia sa a declarat: "Săptămâna trecută, am fost martorii unei dezbateri cu privire la o contraparte regională.

Asta îmi aduce aminte că toată tărăgănarea de care noi, piaţa de capital, suntem capabili nu ne face decât să ajungem în situaţia în care a ajuns Bursa de Valori Bucureşti. Acum două săptămâni, am citit, în presă, informaţia că Pakistanul a fost preferat pentru intrarea în monitorizarea pentru promovarea la zona pieţelor emergente şi România a rămas, încă un an, în zona de frontieră.

M-am gândit, pentru a nu ştiu câta oară, cât mai suntem capabili să menţinem bariere, fie că vorbim de praguri, de CCP, de fuziunea celor două burse?

Fuziunea celor două burse trebuie gândită, urgentată în folosul pieţei, nu prin anularea Sibex. Acestea sunt probleme încă foarte mari care trebuie gândite de noi toţi - piaţa şi Autoritatea".

Potrivit lui Mircea Ursache, nu avem nevoie de cineva să ne convingă de necesitatea CCP, ci important este "să pulsăm", din nou, pentru realizarea acestei contrapărţi.

Domnia sa a precizat, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Brokerilor, că, în urmă cu doi ani, a fost gândită înfiinţării unei societăţi noi, în care participau BVB, împreună cu entităţile din grup, Sibex, cu entităţile din grup, Banca Naţională şi statul român, prin Ministerul Finanaţelor.

În opinia lui Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi vicepreşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, Contrapartea Centrală trebuie creată pe structura unei entităţi noi.

"Dacă vom avea o CCP, nu trebuie neapărat să mergem pe o societate deja existentă", a spus domnia sa, adăugând: "Casa de Compensare Bucureşti are o problemă cu acţionarii - unii sunt de negăsit, ceea ce ar crea probleme în viitor. Cred că trebuie creată o entitate nouă".

Regulamentele europene impun, începând cu septembrie 2013, conectarea la o CCP autorizată pentru decontarea derivatelor, iar, potrivit participanţilor la dezbaterea de ieri, o astfel de entitate va fi necesară şi pentru piaţa spot, începând cu 2017.

Una dintre probleme identificate de participanţii la piaţă este cerinţa de capital minim de 7,5 milioane de euro, pentru autorizarea unei astfel de instituţii.

Potrivit Angelei Manolache, director KPMG, în Europa sunt autorizate 16 CCP-uri, constituite pe baza a două modele - fie sunt deţinute de Bursele locale, fie de către operatori internaţionali (care operează multiple burse de valori), fie deţinerea este mixtă, în cadrul căreia participă şi actorii pieţei.

Structura integrată se observă în special în Europa Centrală şi de Est (Polonia şi Ungaria), beneficiind indirect de participarea statului, potrivit reprezentantului KPMG.

Domnia sa a spus că instituţiile financiare internaţionale tind să favorizeze al doilea model de CCP, ce deserveşte mai multe burse, pentru că ar presupune o mai bună guvernanţă corporativă. Doamna Manolache a adăugat: "Părerile sunt împărţite. Sunt voci care susţin că, în condiţiile în care contrapartea respectă directiva EMIR, îndeplineşte şi criteriile de guvernanţă corporativă".

În Polonia, contraparte are un capital social de 53 de milioane de euro, în Ungaria, 16 milioane de euro, iar în Grecia, 25,5 milioane de euro.

Acesta este singura din regiune autorizat pentru decontarea derivatelor pe rata dobânzii, care reprezintă peste 80% din piaţa derivatelor extrabursiere, potrivit doamnei Manolache.

Lucian Isac, "Estinvest": "Câţi dintre noi vom reuşi să facem clearing prin intermediul unei CCP străine?"

Cerinţele de capital pentru autorizarea unei contrapărţi centrale reprezintă cel mai mare dezavantaj pentru piaţa noastră, consideră Lucian Isac, director general Estinvest Focşani.

În opinia sa, capacităţile operaţionale necesare pentru a fi participanţi direcţi la o contraparte externă pot fi îndeplinite de foarte puţini intermediari de la noi.

"Câţi dintre noi vom reuşi să facem clearing prin intermediul unei CCP străine?", s-a întrebat domnul Isac.

Reprezentantul Estinvest a mai precizat că lipsa de lichiditate pentru derivate este posibil să fie un motiv al lipsei de lichiditate pentru piaţa spot: "Poate nu ar fi târziu, în ceasul al doisprezecelea, să ne gândim ca măcar la post-tranzacţionare să facem ceva în comun. Atât Sibex, cât şi BVB ar avea de câştigat în ceea ce priveşte lichiditatea.

Dacă, la nivel de tranzacţionare, se discută de piaţa unică europeană, la post-tranzacţionare lumea şi-a cam făcut temele. Sunt multe contrapărţi centrale autorizate.

Noi încă stăm să ne gândim. Suntem o mână de oameni însufleţiţi care ne gândim dacă să facem o CCP românească, dacă să ne legăm la o CCP străină sau dacă să aşteptăm instituţii de genul BERD să vină să ne ajute.

Cred că putem, ca piaţă de capital, să facem ceva împreună cu autorităţile ca să reuşim să avem o contraparte locală".

Cristian Agalopol: "Trebuie să ştim ce vrem"

În opinia lui Cristian Agalopol, vicepreşedinte Citibank şi fost preşedinte al Depozitarului Central, avem nevoie de acea CCP de care ne putem folosi.

Domnia sa a declarat: "Trebuie să ştim noi ce avem nevoie pentru această piaţă şi, odată ce am identificat acest lucru, să facem paşii necesari.

Există avantaje şi dezavantaje pentru fiecare variantă.

Orice contraparte centrală va omorî probabil 50% din brokerii din piaţa de capital din România. Că este locală, că este regională, că ne conectăm la o CCP externă, contrapartea va pune o presiune foarte mare pe brokerii mici.

Probabil că nu vor muri, dar vor găsi metode să supravieţuiască - vor fuziona între ei, îşi vor găsi nişe".

Septimiu Stoica, BRM: "Nu cred că mai e timp de dezbateri"

Preşedintele Bursei Române de Mărfuri (BRM), Septimiu Stoica, fost preşedinte al BVB, a criticat absenţa de la dezbaterea asupra proiectui contrapărţii centrale a unui număr mai mare de brokeri şi a Bursei de Valori Bucureşti.

"Nu cred că mai e timp de dezbateri", a spus domnia sa, adăugând: "Trebuie văzut foarte repede ce se poate face cu preţuri accesibile participanţilor. Nu trebuie să ne fie frică de soluţii externe, dacă nu avem capabilitatea să facem soluţiile noastre.

Potrivit domniei sale, la Bursa Română de Mărfuri există un proiect pentru produse derivate, însă acesta este legat de existenţa unei CCP.

"Problema este următoarea, exact ca la Sibiu, degeaba stabilesc eu să mă conectez la cea mai frumoasă CCP din Europa, dacă brokerii, la rândul lor, nu se leagă acolo", a spus domnia sa.

În opinia domnului Stoica, soluţia nu poate fi una individuală: "Trebuie să conştientizăm că suntem în aceeaşi horă şi trebuie să se aleagă o soluţie în grup pentru intermediari".

Referitor la prezenţa redusă a brokerilor la dezbatere, Dan Paul a replicat că aceştia nu trebuie să fie în sală, întrucât el îi reprezintă la dezbatere.

Domnia sa a mai spus: "Am invitat tot Consiliul Bursei şi pe directorul general, care şi-a cerut scuze că nu este în localitate.

Regret neparticiparea Bursei de Valori".

Din cadrul conducerii BVB, pe lângă Dan Paul, a fost prezent şi Stere Farmache, însă acesta nu a vorbit în numele Bursei.

Acesta s-a exprimat în favoarea înfiinţării unei CCP locale, în opinia sa, o contraparte externă având costuri foarte mari.

Stere Farmache a declarat: "O CCP locală ar putea să ţină sub control costurile de post-tranzacţionare. Cred că sunt bani în România".

Pentru crearea unei CCP autohtone s-a exprimat şi SIF2 Moldova. Costel Ceocea, preşedintele SIF2, consideră că BVB şi Sibex dispun de resursele financiare necesare înfiinţării CCP în termenii actuali.

Potrivit unei prezentări a lui Ovidiu Petru, directorul general al Sibex, conectarea la o CCP externă durează între 6 şi 9 luni, în condiţiile în care înfiinţarea unei astfel de instituţii ar lua 1-2 ani.

În cazul unei instituţii locale, implementarea este costisitoare şi de lungă durată dacă este dezvoltată in-house.

Bursa din Sibiu are un parteneriat cu Athex Clear, Contrapartea centrala din Atena, pentru decontarea tranzactiilor cu derivate.

Anterior conectării, ca să fii membru la Casa Română de Compensaţie (Sibiu), contribuţia minimă la fondul de garantare era de 12.000 de euro, în timp ce a fi membru direct compensator la Athex Clear costă 30.000 de euro, iar să fii membru general compensator 500.000 de euro.

Potrivit lui Ovidiu Petru, comisioanele au rămas aceleaşi.

BERD, acţionar al BVB cu 5%, a venit cu o a treia soluţie şi marşează pe înfiinţarea unei CCP locale. Potrivit BERD, o instituţie regională ar presupune un efort financiar de aproximativ 1 milion de euro pentru fiecare ţară din ECE, în timp ce înfiinţarea unor entităţi locale ar presupune un efort financiar de 10-13 milioane de euro/ţară.

BERD a prezentat două variante - crearea unei CCP regionale pe structura uneia dintre entităţile deja autorizate sau înfiinţarea unei instituţii noi, optând pentru prima.

Opinia Cititorului ( 8 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Cetatene Ursache, sa crapi in chinuri!!Roger that?!? Ai administrat (?!?) tu portofoliul statului la aprox. 11.000 societati (conform "declaratiilor" din CV-ul tau cetatene...sa mori ca stii numele tuturor societatilor ca sa participi tu sau oamenii tai macar la aga la societatile respective, e absurd sa-ti cer) si acum ai intrat intr-o stare de incompetenta sa reglementezi tu si armata ta de sinecuristi patibulari punerea in aplicare a unei amarate de legi si a unui regulament PE CARE VOI L-ATI FATAT pentru 911 emitenti (decat/doar pentru 911 emitenti). Sa mori in chinuri jigodie care esti tu jigodie si Misu cel Diuretic si toata masa asta de manevra pusa in slujba majoritarilor si in detrimentul minoritalor. Si tu si toate rudele voastre ce beneficiaza de banii din salariile voastre profund nesimtite pentru activitatea pe care o desfasurati si profund imorale!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Pentru Misu si Ursache tot timpul TREBUIE facut ceva decat ca nu prea aveti timp niciodata sa le faceti pana la capat IN TIMP UTIL. Drepturi de interes, modificari la regulamente Dep Central ce puteau fi facute inainte de 28 noiembrie 2014 sau dupa 28 oct 2015. Da' asa is unii: defazati cu multi pi.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. iar astia de la KPMG? parca nu mai ei apar peste tot - care e treaba?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    suntem vai de [...]' nostru...au fugit sau au crapat toti musteriii BVB...iar acum nu stim cum si cu ce s-o dregem...pt cine facem contraparte centrala?pentru CERAMICA IASI si AVICOLA SLOBOZIA? nene ursache, pune-te pe treaba care arde...termina cu legea 151 in ordine nu in haos si nu pune botul la minciuni si la bani...apropo, cat e spaga la CERE?nu OPP si pret de batjocura la delistare?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Bine, la CIAC trebuiau sa faca oferta de cativa ani. S-a rezolvat. A intrat in insolventa. STZ, poate nu stiu eu sa citesc "tora", dar trebuia sa faca de...ceva vremea, cativa ani. Cetateanu' Ursache hiberneaza perpetuu si se trezeste decat cand vrea laba lui ? In fisa postului la toti angajatii este trecuta conditie sine qua non nesimtirea fara limite si tragerea in piept a minoritarilor?Cetatene Ursache, daca am fi trecut la statutul de piata emergenta, ti-ai fi tras o prima, ceva? As vrea sa te vad mort pe tine si pe toate rubedeniile tale cele mai dragi si tu sa mai suferi in chinuri crunte cativa ani si sa mori! Idem la toata cohorta ta de asf-isti si reprezentanti ai unor butaforii institutionale!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Pulsati, Pulsati, Pulsati in continuare tovarasi ca piata de capital pulseaza si ea .

    Cine stinge lumina cand terminati de pulsat ? 

    Sa fie ca la WTC prime grase pentru cei care care au pulsat !

    Care mai stie sa pulseze ? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Vazui la Vastex: comedia comediilor. Nu e drept ca ne trebuie afiliere la burse externe, trebuie sa vizam calibrarea la conceptele noi impuse de viziunea avangardista a cetatenilor Misu si Ursache dar de pus in practica nu pot decat sa introduca codul pin cand isi scot banii de pe cont la salariu!!!! Muri-v-ar copii si copiii copiilor vostri si toate neamurile voastre in cele mai crunte chinuri si voi dupa ei. Zdrentelor care sunteti voi zdrente. Ba, voi ati merita sa fiti casapiti si dupa aceea trasi in smoala si "epilati" total cu tot cu carne, f..-v-ar necuratu' sa va f... in c... cu tridendul inrosit!Asta e piata de capital? Voi un imputit de raport anual nu puteti sa scoateti de la emitenti in timp util (daca il scoateti) iar daca nu reusiti sa-l scoateti cereti ajutorul scris al minoritarilor ca voi sunteti prea handicapati si retarzi sau mituti, patibulari si puscariabili la Pitesti pe stil comunist! Nu am nicio traire comunista in mine dar mi-as dori mult o reeducare comunista pentru voi la canale via Jilava, in ciuma mortii voastre de lepre imputite!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Orice a atins acest domnu Ursache a parjolit. Ce vrei domnule cu noi, du-te nene la pensie.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo