Monica Macovei îi cere premierului să retragă proiectul de lege privind Roşia Montană

F. A.
Politică / 6 septembrie 2013

Europarlamentarul democrat liberal Monica Macovei i-a solicitat premierului să retragă proiectul de lege privind Roşia Montană, să explice schimbarea de opinie a sa cu privire la soluţia exploatării cu cianuri şi să prezinte public rezultatul negocierilor cu Roşia Montană Gold Corporation.

"Îi solicit primului-ministru următoarele: retragerea proiectului de lege din Parlament, explicarea schimbării de opinie cu privire la exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană, să ne spună ce a negociat cu compania Roşia Montană Gold Corporation. Aceste lucruri sunt obligatorii, având în vedere interesul public tot mai larg şi protestele din principalele oraşe ale ţării", a afirmat Monica Macovei, potrivit unui comunicat.

Europarlamentarul PDL susţine, însă, că înainte de a trimite Parlamentului o lege privind Roşia Montană, premierul ar trebui să obţină şi să facă publice avizele menţionate de Ministerul Justiţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb