Mursi a respins ultimatumul armatei Egiptului

F. A.
Internaţional / 2 iulie 2013

UPDATE 10:08: Ministrul egiptean de Externe a demisionat

Ministrul egiptean de Externe, Mohammed Kamel Amr, a demisionat, relatează sursele de presă.

Amr este cel mai important membru al Cabinetului care părăseşte Guvernul, după demisia, ieri, a patru miniştri, între care cel al Turismului, la o zi după manifestaţiile împotriva preşedintelui islamist Mohamed Morsi.

---

Preşedintele Mohamed Mursi a respins ultimatumul armatei privind intervenţia acesteia în cazul în care revendicările poporului nu aveau să fie satisfăcute în următoarele 48 de ore, declarând, astăzi, că nu a fost consultat şi că îşi va urmări propriile planuri pentru reconcilierea naţională, relatează sursele de presă internaţionale.

Armata egipteană a avertizat, luni, că va interveni, în cazul în care revendicările poporului nu aveau să fie satisfăcute în următoarele 48 de ore, a doua zi după organizarea unor manifestaţii masive pentru îndepărtarea preşedintelui Mohamed Morsi de la putere.

Liderul islamist descris ca fiind confuz termenul de 48 de ore stabilit luni de şeful forţelor armate pentru a cădea de acord cu rivalii liberali care au atras milioane de oameni în stradă cerând demisia lui Mursi.

Peste 22 de milioane de egipteni au semnat o petiţie prin care cer demisia preşedintelui şi organizarea alegerilor anticipate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb