NADIA BADEA, BANCA MONDIALĂ: "Programele de investiţii au o planificare tehnică şi financiară insuficientă"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Există o insuficientă planificare din punct de vedere tehnic şi financiar a programelor de investiţii şi ,combinată cu schimbarea permanentă de priorităţi nu duce la rezultate foarte bune, susţine Nadia Badea, ofiţer de operaţiuni în cadrul Băncii Mondiale, conform Agerpres.

"Nu ştiu dacă i-aţi numărat, în ultimii cinci ani am avut 10 miniştri la Ministerul Transporturilor. Această schimbare frecventă la nivelul factorilor de decizie este însoţită şi de o insuficientă, credem noi, delegare de autoritate către echipele de proiect, cele care implementează zi de zi proiectele... Există o insuficientă planificare din punct de vedere tehnic şi financiar a programelor de investiţii şi, combinată cu această schimbare permanentă de priorităţi, nu duce la rezultate foarte bune", a spus Nadia Badea la conferinţa "2018 - Moment de răscruce pentru infrastructura din România".

Acesta a subliniat că există, de asemenea, tendinţa de a lansa proiecte care nu sunt suficient pregătite şi proceduri greoaie atunci când vine vorba de aspectele financiare sau de cele care ţin de domeniul social sau mediu.

"Toate acestea s-au reflectat în gradul de utilizare a fondurilor europene în exerciţiul trecut şi foarte probabil se vor reflecta şi în exerciţiul actual şi face ca România să fie într-o situaţie paradoxală. Conform datelor statistice din 2014 - 2015, între ţările membre ale Uniunii Europene, România se situa printre cele cu cheltuieli de investiţii cele mai ridicate şi cu un index al calităţii infrastructurii printre cele mai scăzute", a afirmat Nadia Badea.

În acest context, BM recomandă o prioritizare transparentă a investiţiilor şi a proiectelor de infrastructură, ghidată de o viziune pe termen lung care să aibă în vedere dezvoltarea infrastructurii în transport şi creşterea calităţii vieţii oamenilor, iar prioritizarea să fie mai puţin dependentă de ciclul politic.

"Se poate încerca o contracarare a instabilităţii politice şi instituţionale prin mobilizarea unor echipe de proiect. Echipe de proiect care să includă persoane selectate pe criterii profesionale şi monitorizate pe indicatori de performanţă, evident de comun agreaţi, persoane care să fie normal remunerate ca atare, însă acestei echipe de proiect trebuie să i se dea un mandat de a administra proiectele respective zi de zi, normal pe baza unor direcţii strategice discutate şi hotărâte cu factorul de decizie, cu ministrul de resort, cu factorul politic în subordinea căruia proiectul respectiv se află, dar trebuie lăsate ca aceste de proiect să-şi des-făşoară activitatea zilnică fără a fi atât de des influenţate de schimbările politice", a mai spus Nadia Badea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Schlumberger
Legestart
Gorgandin
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS