Noi schimbări în conducerea Loteriei Române

E.O.
Ziarul BURSA #Companii /

Noi schimbări în conducerea Loteriei Române

Surse: "Mavrodin şi Badea, înlocuiţi cu Ştefan Nanu şi Alina Petre, în Consiliul de Administraţie" 

Statul nu se dezminte şi continuă să facă noi schimbări la vârful Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR). Ultimele modificări ce au fost operate în Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii sunt înlocuirea lui Valentin Mavrodin şi a lui Ciprian Badea cu Ştefan Nanu, director în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi, respectiv, Alina Petre, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), conform unor surse apropiate situaţiei.

Pe parcursul anului trecut, în conducerea Loteriei Române au avut loc mai multe schimbări, Ovidiu Portariuc fiind noul director general al companiei, din 28 septembrie 2017. Acesta l-a înlocuit pe Alexandru Croitoru, care fusese numit şeful societăţii de stat cu doar două săptămâni înainte.

La data respectivă, odată cu schimbarea lui Alexandru Croitoru din funcţia de director general, au fost înlocuiţi şi doi membri ai Consiliului de Administraţie al companiei, respectiv preşedintele CA Adrian Albu şi Dragoş Rusu, potrivit surselor noastre.

Consiliul de Administraţie al CNLR a transmis, în octombrie: "Întrucât durata Contractului de Mandat stabilită pentru funcţia de Director General a fost limitată la 4 luni, în urma unei analize serioase a propunerii Consiliului de Administraţie, Alexandru Mircea Croitoru a luat hotărârea de a nu accepta numirea, considerând că timpul este foarte scurt pentru a iniţia şi implementa noi proiecte şi că experienţa acumulată poate fi valorificată mult mai bine în cadrul domeniului în care a activat până la data de 28.09.2017, respectiv Director al Direcţiei Reţea Vânzări".

Sursele noastre susţin că achiziţia şi contractul de furnizare a terminalelor loteristice dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security reprezintă cauza problemelor din conducerea Loteriei Române.

Consiliul de Administraţie al Loteriei Române a cerut, în 23 august, Ministerului Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al companiei, să demareze un control privind această achiziţie, întrucât au apărut unele suspiciuni privind licitaţia prin care a fost făcută respectiva tranzacţie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Acestea ne-au spus: "Fostul director general Mihai Păduraru, care a stat pe funcţie doar zece zile, a sfidat, practic, actualul Consiliu de Administraţie şi a semnat contractul cadru dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security fără mandat din partea Consiliului. Deşi membrii Consiliului de Administraţie i-au cerut o notă de informare cu privire la acest contract, chiar cu câteva zile înainte de şedinţă, totuşi Mihai Păduraru a decis să-l semneze de unul singur şi doar să aducă la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie că l-a semnat".

Loteria Română a semnat, în vara anului trecut, un contract de furnizare a unui număr de 2.181 de terminale loteristice. Furnizorul sistemului loteristic este asocierea S&T România SRL - Safran Identity&Security, iar valoarea contractului se ridică la circa 8 milioane de euro. Sorin Constantinescu, expert în combaterea criminalităţii economico-financiară în domeniul jocurilor de noroc şi fost consilier al Loteriei Române, a acuzat că echipamentele pe care Loteria Română le-a solicitat în cadrul acestei licitaţii au aceleaşi funcţii ca echipamentele deja existente în sediile companiei, instalate acum patru ani de firma Novomatic în cadrul contractului pentru aparatele VLT. Totodată, domnia sa a mai spus că valoarea contractului este nejustificat de mare.

La jumătatea lunii noiembrie, Loteria Română ne-a transmis: "Domnul Sorin Constantinescu dezinformează repetat opinia publică cu privire la diferite aspecte ale activităţii Loteriei Române, fără ca afirmaţiile pe care le face să poată fi susţinute cu argumente. Domnul Sorin Constantinescu continuă să susţină că achiziţia de terminale loteristice desfăşurată de Loteria Română este «o fraudă, un furt, preţul contractului fiind mult umflat», deşi niciun organ de control sau autoritate cu competenţe în domeniu nu au constatat acest lucru".

Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii CNLR nu au răspuns solicitării BURSA cu privire la schimbările de la vârful companiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
FNGCIMM
Cotnari
Erfi
Flixi
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Verattiva
Contessina
Primigi
Adhouse
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită