Gala BURSA 2018

NU-S BOMBOANE, E CEASUL DE LA BVBSobolewski, Tic-Tac!

MAKE
Ziarul BURSA #Editorial /

Sobolewski, Tic-Tac!

Practicile ilicite ale preşedintelui BVB Lucian Anghel şi ale unui număr de încă patru membri, în Consiliul Bursei, au determinat declanşarea unei anchete întreprinse de ASF 

Disperat să se menţină în scaunul de director general la BVB, Ludwik Sobolewski inventează diversiuni, ca să blocheze votul unui membru al Consiliului Bursei care nu îl agreează

Anghel îl susţine pe Sobolewski în absurdităţi, riscându-şi reputaţia de bancher, o dată în plus

Negru de supărare, vineri, Ludwik Sobolewski a plecat de la şedinţa Consiliului Bursei fără să ştie, încă, dacă-şi va pierde sau nu-şi va pierde postul de director general la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), căci preşedintele BVB Lucian Anghel a ratat a treia oară să impună Consiliului Bursei prelungirea contractului lui, iar mandatul îi expiră peste doar două săptămâni (cum s-ar fi exprimat soldaţii în termen de altadată, 14 AMR, adică 14 zile au mai rămas până la "liberare").

După acceptarea intrării la tranzacţionare a obligaţiunilor Unicredit, sedinţa de Consiliu de vineri a avut pe ordinea de zi analiza activităţii lui Sobolewski (în prezenţa lui) şi extinderea mandatului său pe încă patru ani.

Dar, Dan Paul şi Robert Pană, care îi reprezentau şi pe alţi doi membri ai Consiliului Bursei (Octavian Molnar şi, respectiv, Gabriel Marica), după ce, la primul punct, au votat listarea obligaţiunilor Unicredit, au cerut ca, la celelalte puncte, să nu fie luaţi în calcul pentru cvorum şi voturi, astfel că, fără cvorum, nu a putut fi adoptată o decizie netă în privinţa perpetuării lui Sobolewski pe funcţia de director general al BVB. Procesul verbal al şedinţei precizează că votul este neclar şi că va fi cerută o opinie juridică de la avocaţi.

Sobolewski spumegă.

Chestiunea este complexă şi prezintă vânătăi.

Patru membri ai Consiliului Bursei par să-l vrea plecat.

Nu este întâmplător: cei patru reprezintă case de brokeraj care nu sunt ale băncilor, o specie care a ajuns să fie dominată, atât pe piaţă, cât şi în Consiliul Bursei, de casele de brokeraj ale băncilor.

Tragedia din 16 iunie - moartea, la doar 38 de ani, a lui Cristian Micu, de la NBG Securities (subsidiară a Grupului Banca Naţională a Greciei), unul dintre cei cinci reprezentanţi în Consiliul Bursei ai brokerilor băncilor - l-a obligat pe preşedintele BVB Lucian Anghel să-şi deconspire practicile ilicite prin care impunea deciziile în Consiliul Bursei.

Pentru Anghel, cei patru membri ai Consiliului care nu reprezentau case de brokeraj ale băncilor nu erau decât nişte marţafoi caraghioşi care nu trebuiau bagaţi în seamă, pentru că ceilalţi cinci se reuneau informal înaintea şedinţei şi se puneau de acord asupra subiectelor de pe ordinea de zi, astfel încât să voteze solidar.

Faptul a ieşit la iveală din cauza morţii lui Micu: deja, cei cinci agreaseră cu Sobolewski să-şi continue mandatul pe încă patru ani şi stabiliseră cu el condiţiile salariale şi de bonusuri, dar decesul lui Micu l-a constrâns pe Anghel să ceară şi acordul celorlalţi patru membri ai Consiliului, care, pentru prima oară, nu mai erau nişte marţafoi, iar şedinţa de Consiliu nu mai era de faţadă.

Iar ceilalţi patru au fost "creativi" şi i-au tăiat salariul propus lui Sobolewski, de la circa 18 mii de euro, la 10 mii, moment la care Anghel s-a dat de gol, spunând că ştie că polonezul nu va fi de acord, pentru că deja vorbiseră cu el.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a considerat că întâmplarea necesită o anchetă - dacă faptele se verifică, atunci ne aflăm în faţa unei conspiraţii a unei părţi a Consiliului Bursei (incluzându-l pe preşedintele ei), împotriva acţionarilor care i-au mandatat în Adunarea Generală, ceea ce probabil că s-ar numi administrare ilicită, la care Sobolewski este complice.

Dar sminteala nu se opreşte aici.

Disperat să nu ramână pe drumuri, Sobolewski uită că el este doar un subordonat al Consiliului Bursei şi încearcă nebunia să-l dea afară din Consiliul Bursei pe unul dintre membri care, iniţial, nu a vrut să-i dea mai mult de 10 mii de euro, dar, acum, după dezvoltarea conflictului, pare să nu mai vrea nici măcar prelungirea mandatului directorului general: Robert Pană.

Diversiunea pe care a construit-o Sobolewski este absurdă şi îl ilustrează deplin: el s-a trezit acum, la jumătatea anului 2017, că Robert Pană a lipsit la patru şedinţe de Consiliu, în primul trimestru din anul...2016!

Lucian Anghel şi o parte din Consiliu sprijină diversiunea, cu care au fost de acord, într-o întrunire cu caracter separat, desfăşurată în prelungirea şedinţei de Consiliu din 31 iulie 2017, consemnată, din nebăgare de seamă, în Procesul Verbal al şedinţei.

Este un complot oficial.

Mai mult decât ceilalţi, prin aceste malversaţiuni, Lucian Anghel îşi primejduieşte cariera de bancher.

Pentru că nu poate fi ignorat riscul reputaţional la care se expune.

Dacă Sobolewski ramâne şomer, atunci e terminat.

Bursa de la Bucureşti ar fi a doua bursă care îl pune pe liber, după cea de la Varşovia.

Este greu de crezut că ar mai putea găsi o a treia care să-l ia de bun.

Diversiunea lui Sobolewski

Veţi vedea în cele ce urmează că spusele lui Sobolewski nu au nici o relevanţă juridică, factuală şi/sau funcţională, astfel că, în mod normal, n-ar fi trebuit ca, în ocazie, să-l băgăm în seamă, dar o facem, pentru că este instructiv ca publicul să afle cu ce fel de individ avem de a face, în persoana directorului general al BVB.

1. CHIŢIBUŞĂREALA

Sobolewski invocă faptul că, pe când a fost ales actualul Consiliu al Bursei (14 decembrie 2015), guverna o normă care prevedea că trei absenţe consecutive de la şedinţele Consiliului atrag revocarea de drept a membrului în cauză şi polonezul afirmă că Robert Pană aşa a lipsit.

2. TUPEUL

Ei, da, deodată, aparent fără nici o legătură cu problemele curente, Sobolewski se urcă în maşina timpului şi regresează un an şi jumătate în urmă, ca să dezgroape o "chestie" (este expresia lui) a participării la şedinţe, cu care să-şi modifice prezentul sinistru, bântuit de spectrul să rămână şomer.

3. MESCHINĂRIA

Pentru că, eliminându-l pe Robert Pană, ar schimba raportul de forţe din Consiliu şi şi-ar obţine, astfel, prelungirea mandatului de director general pe încă patru ani, cu aceleaşi răsplăţi exorbitante de până acum.

4. IMPOSTURA

În acest punct, se cere observat că norma aceea, invocată de Sobolewski, nu poate fi invocată de Sobolewski: norma prevedea că revocarea poate fi constatată doar de Consiliul Bursei, iar ratificarea acesteia poate fi făcută doar de AGA.

Sobolewski, în calitate de director general al BVB, nu are nici o calitate, în caz - o au membrii Consiliului şi ulterior AGA, dar nu Sobolewski.

5. REAUA CREDINŢĂ

Această prevedere însă, nu mai este în vigoare.

Ea a fost abrogată în Adunarea Generală a Acţionarilor din 26 aprilie 2016, motivat de faptul că efectele încălcării Contractului de Administraţie trebuie să fie supuse unor decizii individuale ale AGA.

Oricine ar fi ajuns la această informaţie, dacă ar mai fi păstrat o fărâmă de bună credinţă, atunci ar fi abandonat pista.

Dar nu şi Sobolewski.

6. INCOMPETENŢA

Sobolewski spune că, da, ştie că norma a fost abrogată între timp. Dar, ehei!, ea era în vigoare în actualul mandat al lui Robert Pană. Lasând la o parte că aceste alegaţii ale sale în faţa membrilor Consiliului Bursei nu au fost sprijinite pe vreo dovadă, (cum profesionalismul ar pretinde-o), Sobolewski îşi dezvăluie incompetenţa, pentru că intervalul de timp la care el se referă nu poate fi situat decât între data de 1 februarie 2016 (când Robert Pană a fost validat de ASF, dimpreună cu restul membrilor Consiliului) şi data de 26 aprilie 2016, când a fost abrogat chiţibuşul polonezului.

Dar, la un an de la abrogare, Robert Pană a mai şi fost descărcat de gestiune de Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 12.04.2017.

Adică, ce?!

AGA a fost de acord că mandatul lui Robert Pană este în regulă, Consiliul Bursei a fost de acord că Robert Pană este în regulă şi vine cineva, care nu numai că nu are competenţă, dar mai este şi incompetent, să zică, "nu, nu, ne trebuie opinia unei case de avocatură externă!"...

_____________

Să rezumăm: cu tupeu, Sobolewski inversează raporturile şi îşi hărţuieşte angajatorul - un membru al Consiliului Bursei, căruia îi este ostil, pentru că acela nu-i de acord cu condiţiile angajării lui; inventează un caz absurd, fără relevanţă funcţională asupra activităţii administrării Bursei, un caz vechi, fără sprijin în vreo normă în vigoare, în contradicţie cu deciziile mai noi ale superiorilor săi (AGA şi Consiliul Bursei).

Ce urmăreşte?

În primul rând, Sobolewski vrea să facă un scandal, ca să abată atenţia de la problemele lui - un management dezamăgitor, fără rezultate, răsplătit exorbitant (într-un calcul aproximativ, în aceşti patru ani de mandat a fost plătit cu 1,7 milioane de euro, brut).

În al doilea rând, el l-a atras şi pe Lucian Anghel în această diversiune, care, la ceea ce pare a fi şedinţa de Consiliu din 31 iulie 2017, îşi exprimă asentimentul faţă de cele spuse de Sobolewski (fără să ceară nici o dovadă!) şi admite că este necesară consultarea cu o casă de avocatură externă.

În al treilea rând, Sobolewski antrenează în această absurditate şi acea parte a Consiliului care ţine cu el şi care, la rândul său, aprobă ceea ce a spus Anghel.

Doar că, surpriză!

CIREAŞA DE PE TORT

Pe când Lucian Anghel, Valerian Ionescu, Claudia Ionescu şi Otto Naegeli discutau cu foc despre cazul prostesc inventat de Ludwik Sobolewski lui Robert Pană, şedinţa de Consiliu ... se încheiase de mult.

Şedinţa se sfârşise prin pierderea cvorumului, din cauză că Octavian Molnar se deconectase, fapt care fusese consemnat în Procesul Verbal.

Dar, pentru Lucian Anghel nu a contat, pentru că el este obişnuit să ţină şedinte informale, ignorându-i pe acei membri care nu fac parte din gaşca bancară.

Aşa se face că, după pierderea cvorumului, Procesul Verbal consemnează netulburat întreaga prostovănie la care se dedau cei prezenţi şi notează, la sfârşit, că şedinta s-a sfârşit.

Adică, întâi s-a sfârşit întâi şi apoi s-a sfârşit din nou.

Asta este cireaşa de pe tort.

Opinia Cititorului ( 30 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Este a nu știu câta oară când se confirmă ca Make nu trebuie călcat pe coadă, că se întoarce și te izbește trenul.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Are el ceva pe la ficat, il roade tare, este om si el.

      Dupa ce es pare ca a luat aminte, nu-l mai numeste pe Sobolewschi "polonezul"; acum il face /ii spune "individul".  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Domnilor, sa va explic: acest articol este despre Sobolewski, Anghel si BVB.

      Poate ca nu ati remarcat, dar nu este despre mine. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    BURSA, care ar fi argumentul ca acest articol se gaseste la Editorial; doar semnatura lui Make?!. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Wow!

      Cita pricepere! 

      Esti mata bun sa-ti definesti notiunea de "Editorial", inainte sa pui intrebari "de nivel" ? 

      Iata, te ajut cu Wikipedia, hai, fa efortul, te rog!:  

      "An editorial, leading article (US) or leader (UK), is an often-unsigned written by the senior editorial staff or publisher of a newspaper, magazine, or any other written document. Editorials may be supposed to reflect the opinion of the periodical. Australian and major United States newspapers, such as The New York Times and The Boston Globe, often classify editorials under the heading "opinion". 

      Typically, a newspaper's editorial board evaluates which issues are important for their readership to know the newspaper's opinion. 

      Editorials are typically published on a dedicated page, called the editorial page, which often features letters to the editor from members of the public; the page opposite this page is called the op-ed page and frequently contains opinion pieces by writers not directly affiliated with the publication. However, a newspaper may choose to publish an editorial on the front page. In the English-language press this occurs rarely and only on topics considered especially important; it is more common, however, in some European countries such as Spain, Italy, and France." 

      Acum ai priceput? 

      Se numeste "mic curs de jurnalism facut cadou". 

      Spune: 

      "Multumeeesc, MAKE!" 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Florian incearca sa ne educe in materie , precizand ca desi Este gustos totusi un polonez nu poate fi asimilat cu un fursec, nu numai ca e lipicios dar are si dezavantajul ca ocupa spatiu prea Mare pe farfuriuta:')

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Aha, ne-ai dumirit! acum inteleg de ce ai ajuns langa Basescu in articolul despre BCR. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      În mod obișnuit, prin Editorial, redacția unui ziar evaluează aspectele importante pentru cititori pentru a le cunoaște opinia .... 

      De unde impresia ca "raca" lui Make este un aspect important pentru cititorii BURSA? 

      Pentru divertisment BURSA ar trebui sa deschida si pagina op-ed.

      Wikipedia recomanda aceasta, hai Make, fa efortul acesta, te rog!. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      N-ai inteles tot ce spune Wkipedia, dar ma bucur ca ai citit ce ti-am dat de citit.

      N-ai zis "multumesc!". 

      Dimpotriva. 

      Nu ma mira ca nu intelegi articolul. 

      Articolul iti relateaza fapte pe care nu le cunosti. 

      Spune frumos: "Multumeeeeesc, Maaake!" 

      Fii civilizat. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      E Belea:-) Adica in Romania profitul Este prezentat ca fiind 67, 4 milioane si la Austria in Viena erste prezentat ca fiind 53,7.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Una dintre erorile majore pe care le-a facut Sobolewsky ,dar si cei care l-au sustinut,

    :Anghel,banci,fondu ri si cine o mai fi,marginalizarea retailului( intermediari si clienti ).De ce? Bursa este,pe scurt,o piata,unde,cu cat sunt mai multi participanti,cu atat ai un cadru mai real in care se desfasoara activitatea.Adica,in loc sa atraga noi si noi participanti,au reusit sa indeparteze de bursa si bruma de intermediari si clienti de retail.Sunt chestiuni elementare pentru buna functionare a unei burse,le-as spune de ''bun simt''.Ori au facut asta din prostie ori cu alte scopuri. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. De acord.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Raspunsul: 

      MARCEL BĂRBUŢ, PROPRIETARUL ADEPLAST 

      "Banii la bancă sunt atât de ieftini, încât nu are rost să apelezi la finanţarea prin Bursă"

       

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Nu sunt de acord ca este o eroare....o eroare ar insemna ca au vrut sa faca ceva, au gresit, si a iesit altceva...in realitate, doar retailerii si parte din actionarii bursei doresc orientarea pe retail, crestere a lichiditatii si celelalte avantaje....o banca nu este interesata de asa ceva. Afacerea bancara este in competitie cu cea bursiera, si atunci, cand esti BCR, de exemplu, cu 25% cota de piata, creand un alt pol de creditare, esti pe zero daca reusesti sa ai 25% din piata respectiva si sanse de castig daca esti peste. Altfel, este mai simplu sa omori un nou centru de profit, cu accesibilitate mare si concurenta puternica si sa iti conservi cota de piata in domeniul creditarii. Evident, lansez o idee ''grea'', ca nu s-ar fi ''gresit'' ci s-a ''reusit'' in ceea ce a fost planificat.

      Ramane intrebarea legata de SIF-uri, de ce ele nu pricep ce li se intampla???

      Pentru ca, hai sa fim realisti: sustinerea lui Anghel la sefia Bursei, oricat de neavizat ai fi, in al doilea mandat, este riscanta, atunci cand ai pretentia ca vrei sa faci bine....amintiti-va ce au zis despre el cei din banci, cand a fost ales prima data : ''bine intentionat, slab pregatit''. Ca e slab pregatit, ok, stie toata lumea....insa dupa un mandat, cand tot slab pregatit ramai, arunci dubii asupra bunelor intentii....sau ii convingi pe oameni ca intentiile sunt altele si el este bine intentionat in directia respectiva....daca cineva a facut si sustinut un astfel de plan, atunci este genial prin alegerea lui Anghel.... 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      De acord si cu tine.

      Pasivitatea in competitia cu piata bancara este vizibila si nu este necesar ca gasca bancara sa se fi inteles explicit privitor la asta, pentru ca atitudinea este instinctiva si concomitent dictata de banca mama a casei de brokeraj. 

      Anghel este rezultatul satisfactiei pentru aceasta pasivitate.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      corect. sincer voiam ca simpla persoana fizica sa investesc si eu. dar cu asa tiganeala. prefer sa investesc in tara in care mi.a asigurat un servici si o garantie cu nu sunt furat la drumul mare

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      corect. sincer voiam ca simpla persoana fizica sa investesc si eu. dar cu asa tiganeala. prefer sa investesc in tara in care mi.a asigurat un servici si o garantie cu nu sunt furat la drumul mare

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Reputatie de bancher??!! De unde ati scos o si pe asta. Este sef la o banca despre care CC zice ca a facut niste nefacute. Iar prin 2008-2009 nu vedea nicio criza. Ask pogo!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Scuze!

      Ai dreptate. 

      M-am exprimat eliptic, nu era subiectul principal. 

      Cind am vorbit despre "reputatie", nu ma refeream la faptul ca el ar avea reputatie, ci la conceptul bancar de "risc reputational", care, in mod normal, este luat in considerare cind cineva este validat de Banca centrala, pentru o functie de conducere. 

      In cazul lui Anghel, era mult mai bine cind era nimeni, decit acum, cind se dovedeste cum comploteza ilicit si cum sustine actiuni ilicite. 

      Faptele acestea pot avea efecte in cariera lui de bancher.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Ai dreptate; asa a jucat si in BCR. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Lucian Anghel si Ludwik Sobolewski trebuie sa plece impreuna, ce au realizat? zero! performante? actionari BVB daca sunt responsabili, trebuie sa aduca alta conducere la bvb, unde au ajuns bursele din vest dupa momentul 2007-2008 si unde a este bvb acum, am ajuns sa ridicam in slavi mediocritatea sau s-o facem standard national.....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Corect dle wlad!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Esential ..aceasta trebuie retinut...Cei doi....respectiv..:..Anghel si Sobolewski nu au facut nimic pentru BVB...... Folosesc acest cuvant de "nimic" avand in vedere ca la nivelul functiilor lor nu am retinut nici o actiune care sa aduca un plus pe masura....in favoarea BVB ( vorbesc ..in...cunostinta de cauza...deoarece sunt un mic intreprinzator pe BVB din anul 2006}

      Cat priveste asa zisuul Editorial a lui Make...nu vreu sa incep a " filozofa"..propozitiile sau frazele lui...Am luat ( ceea ce nu stiam} exact ce se intampla ...acum ...la o eventuala reinvestire a lui Sobolewski....Stiam fara sa aflu de la Make ca cei doi ...Anghel si Sobolewski s-au creat unul pe altul...daca se putea a nu face nimic pe niste onorarii ..pe care ca sa tii atribui...trebuie sa ai un tupeu,,,,Renumerare mare Sobolewski..implicit devine mare si pentru Anghel.... O functie de "adormire" inca 4 ani pe astfel de salarii....???  

      Deci cam asta e .... 

      E trist pentru Romania ca acest curent al incompetentei circula si chiar predomina si la alte institutii........ 

      Apropo...fac o mica divagatie.Aseara ma uitam la TV la spectacolul consacrat impliniri a 100 de ani de la batalia de la Marasesti...Am incercat printr-o imaginatie sa impart ecranul TV in doua {pe verticala}.In drepta ecranului erau date aspecte din reputatia batalie,,,si in acelasi timp in stanga ecranului apareau "elita" politica.....Nu puteam sub nici o forma sa aduc toata imaginatia mea la un numitor comun...Ma gandeam in sinea mea ...oare acestor persoane din stanga ecranului nu le este jena....Am asteptat sa vad pe fetele lor...ceva..ceva sau sa-i vad pe uni cu capul plecat... Nimic...totul parea ca o "realizare si mandrie " a lor. 

      Multumesc ....atat am avut de spus.....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Foarte corect ce spune MAKE , Sobolevski trebuia eliberat din functie mai de mult.

    Oare nu gasim un director genral competent la BVB ? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Sunt un mic dar pasionat investitor si privesc cu

    interes tot ce se scrie despre aceasta institutie- 

    fanion a economiei nationale.Multe lucruri imi par  

    neserioase.De pilda listarile amanate,sforile trase 

    de conducatorii bursei,inchiderea ochilor privind 

    comiterea unor boacane de genul celei de la 

    MCAB etc.Iar pana la urma am inceput sa-mi 

    pierd increderea in BVB si in conducatorii ei,cu 

    exceptia domnului Molnar care pare a face nota 

    aparte. Bravo lui !Probabil multi alti investitori 

    gandesc ca mine si se pregatesc sa iasa dis-

    cret de pe bursa ... Nimanui nu-i pasa ?! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Ai auzit Make? institutie fanion! avem si instituti fangheorghe?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Nu, avem fananghel.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    [Mesaj eliminat conform regulamentului]

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    hai sa tranzactionam polonezul la bursa. poate intra in insolventa

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Ce-ar fi sa fie dl.Basescu sef la BVB? S-ar multumi

    ,cred,cu o leafa de presedinte la Cotroceni,mult mai 

    mica decat are dl Sobolewsky,si i-ar pune pe jar pe toti. Daca nu va fi mai bine,macar va fi mai 

    interesant ... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită