Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 10.07.2018

MAKE
 
mărește imaginea
Sursa foto Agerpres
MAKE      Ne-au trebuit patru ani să aflăm ce înseamnă să ne alegem un președinte șantajabil, dar iată că așteptarea nu ne-a fost în zadar: Klaus Iohannis a revocat-o ieri pe Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
     Umilința lui Klaus Iohannis este mare.
     Ar fi fost mai mică dacă ar fi revocat-o pe 7 iunie, imediat ce i-a cerut-o Curtea Constituțională a României (CCR).
     Dar, nu, mai întâi, pe 7 iunie, a făcut pe deșteptu': "Voi citi motivarea până o voi înțelege foarte bine".
     Pe 12 iunie, a continuat miștocăreala: "Am citit motivarea, dar așa cum v-am spus prima dată, o voi citi până o voi înțelege".
     Acum, după ce a revocat-o pe Kövesi, se vede că declarațiile lui Iohannis din 7 și din 12 sunt simple tâmpenii.
     Nu, ele nu erau menite să acopere cine știe ce reacție în curs la agresiunea găștii de manipulatori angajate de infractorul stalinist Dan Voiculescu; Iohannis nu își pregătea vreun plan de dezvăluire a statului paralel - guvernul de paiațe condus ilegal de infractorul Liviu Dragnea; Cotroceniul nu aranja vreun mod spectaculos de dezarticulare a conexiunii dintre Tudorel Toader și CCR, o conexiune a cărei dovadă evidentă se află chiar în textul motivării CCR, cea care face din Președinția României o subordonată a ministrului Justiției.
     Klaus Iohannis nu facea nimic din toate astea, ci, cu tonul lui cumpănit, de om așezat, spunea tâmpenii.
     Pur.
     Și.
     Simplu.
     După o lună, a revocat-o pe Kövesi.
     Iohannis nu a avut nici bărbăția ca măcar să iasă să o spună el însuși.
     A trimis-o pe Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt, care, în justificare, ha, ha!, a invocat două rânduri din decizia CCR: "Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi."
     Bine.
     Faptul că Iohannis a fost umilit nu-i cine știe ce, dar, din păcate, odată cu el a fost umilită instituția Președinției.
     De cine?
     De Dragnea și enciclopedista Dăncilă?
     De șeful de promoție Tudorel?
     De Felix?
     Am fost tentat să zic "Avem un președinte moale", pentru că nu s-a aventurat să lupte contra denaturărilor și contrafacerilor și să nu permită această victorie a infracționalității asupra Justiției.
     Dar, nu-i adevărat, Iohannis nu este moale, Iohannis este șantajabil.
     A fost de ajuns să vadă pisica - "Cotidianul" a publicat luni o ediție revizuită a articolelor despre veniturile necuvenite și declarațiile de avere neconforme cu realitatea ale lui Klaus Iohannis și despre potlogăriile lui ca primar al Sibiului.
     Știam.
     Cu patru ani în urmă, în articolul "CINE ESTE NOUL PRE­ȘEDINTE?/Scheletele din dulapul lui Iohannis"/BURSA/ 25.11.2014/ de VICTOR RONCEA (https://https://bit.ly/2NE49YH ), BURSA a detaliat problema avuției nejustificate a familiei Iohannis, revenind asupra subiectului, anul trecut, cu articolul "UN PROCES PRO­FITABIL PENTRU FAMILIA PREZIDENȚIALĂ/Iohannis a pierdut casa, dar a rămas cu chiria pe 14 ani de la Raiffeisen"/BURSA/ 23.02.2017/(A.A.) (https://bit.ly/2L1Cr9P )
     La un moment dat, s-a zvonit, că afacerea de închiriere practicată de Raiffeissen Bank aduce bani frumoși atât proprietarului care dă cu chirie, cât și unora dintre angajații băncii (vezi "ZVONURI, BÂRFE, ȘUȘANELE/ Pătratul Bermudelor din Raiffeisen Bank"/BURSA/16.01. 2012/ MAKE) (https://bit.ly/2zoqtlV ).
     Cu asemenea probleme în cârcă, Iohannis nu o poate susține pe Kovesi, oricât l-ar fi spălat tatăl Laurei Codruța Kovesi, (în calitate de procuror cu legături strânse printre magistrații Sibiului), pe Klaus Iohannis, ca să iasă bas­ma curată din afacerile sale de închiriere imobiliară cu Raiffeisen Bank, la Sibiu.
     O caracteristică a personajelor implicate în acest caz al revocării Laurei Codruța Kovesi este că, deîndată ce pui lupa asupra vreunuia dintre personajele conflictului, detaliile îl compromit, fie că este vorba despre infractori care deja au fost condamnați, ca Drag­nea și Voiculescu, fie că nu, cum sunt paiațele din guvern și CCR, sau, de partea cealaltă, Klaus Iohannis și chiar Laura Codruța Kovesi.
     Dar, în ultimă instanță, subiectul întâmplării nu este că suntem atinși de microbul corupției în toate instituțiile statului, pentru că asta știm demult.
     Subiectul este că oricine poate fi revocat, fără vreo probă certificată.
     O putem scurta la cinci cuvinte, ca să înțeleagă și Iohannis: "Nu te pune cu Dragnea!".
     Are gagică tânără. 

 link: Iohannis, CCR și Toader au revocat-o pe Kövesi

 link: Clasa politică: Decizia de revocare, o decizie normală
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 00:29)  
 Este Josannis cu adevarat santajabil? Chiar nu stim daca este __cu_adevarat_santajabil,, si nu putem sti asta, cata vreme "probele" sunt livrate de Victor Roncea. Insa, ceea ce stim cu siguranta, este ca Johannis a incercat in permanenta sa tina doi pepeni intr-o mana. Si va culege ceea ce i se cuvine.


 
  1.1.   Da nu e becerista  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 10.07.2018, ora 00:34)
 
 Tot Treichl e mai tare:-)


 
  1.2.   Indubitabil  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 04:12)
 
 Ba da, știm și știm nu de la Roncea, știm de la Albin Marinescu (de unde știe și Roncea), ziarist din Sibiu, ale cărui informații despre hoțiile lui Johannis au fost adeverite de instanțele judecătorești.


 
  1.3.   Numai prostii!  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de Costin , in data de 10.07.2018, ora 08:41)
 
 Postate idioata ala cianura 3!


 
  1.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 10:55)
 
 Make, omul lui Voiculescu, spune în articol că Iohannis este șantajabil, adică românii au votat pentru funcție de președinte un infractor cu dosar sub caloriferul lui Kovesi.


 
  1.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 10:59)
 
 Toată desfășurarea evenimentelor privind revocarea Codruței Kovesi, a legii gazelor din Marea Neagră și a modificărilor legislației penale sugerează un scenariu îngrozitor, dar foarte probabil: PSD-ul a votat legea gazelor naturale doar după ce a obținut ceea ce voia.
 
 A obținut decapitarea vectorului principal prin care erau amenințate extragerea de rente și bani din pozițiile publice precum și modificarea legislației penale în sensul slăbirii acesteia, în condițiile în care România nu are școli, spitale și drumuri pentru că cei care se instalează în funcții publice au ca misiune principală tocmai abuzul în serviciu pentru a-și alimenta conturile de milioane și zeci de milioane de euro din străinătate.
 
 Semnalul decapitării DNA induce clar în sistem ideea nesiguranței celor care trăiesc din salariu, din munca lor, contra celor care au luat și iau prin rapt bucăți din România și faptul că puterea, transpartinică de acestă dată, dispune până la urmă de ultimul cuvânt.
 
 Noutatea în ecuație este că a fost pusă pe masă pentru a fi obținută imunitatea de la abuzurile asupra banului public ultima avere pe care România o mai putea juca: cele 200 de mld. de metri cubi de gaz din Marea Neagră, pentru care se construiește o conductă separată care să-l transporte direct în Ungaria și Austria, țări cu petrochimie și rețea de consum mult mai dezvoltată decât în România.
 
 Este absolut șocant și ilustrativ faptul că, imediat după ce a fost obținută dimineața revocarea celei pe care americanii o numeau Mrs. K. în depeșele lor, în aceeași zi, târziu în noapte, Parlamentul a votat legea gazelor naturale.
 
 Bineînțeles că a fost prezentat pe ecrane faptul că au fost obținute câteva concesii și că redevențele ar putea fi mai consistente decât cele anterior negociate, însă marele troc este vizibil de la 10.000 de metri înălțime. Dacă vreți gazul, acceptați-ne condițiile. Dați-ne imunitatea, acceptați faptul că suntem stăpâni aici. Și a fost votată legea.
 
 Nu este prima oară când România trece printr-o situație de acest tip.
 
 Această lege nu trebuia aprobată până când nu era pus pe picioare un plan de gazificare a economiei românești.
 
 Relația între dezvoltarea economică și consumul de energie, în cazul nostru de gaz metan, nu poate fi nicio clipă pusă sub semnul întrebării.
 
 România are 50.000 de km de conducte de gaz, în timp ce Ungaria are 100.000 de km de gaz la o suprafață cât o treime față de cea a României și o populație la jumătate.
 
 România are exporturi de 60 mld. euro pe an, iar Ungaria are exporturi de 100 mld. euro pe an.
 
 Cum poți să ai mici întreprinderi, producători de cărămizi, de var, de cuie, de pantofi, de hârtie, de carton, de îngrăâăminte chimice, de plastice dacă nu ai electricitate, apă curentă, canalizare și gaz metan?
 
 Deficitul comercial anual de 14 mld. de euro pe care îl deplânge Banca Națională ca pe un semn al lipsei de competitivitate provine jumătate din industria chimică.
 
 În 2017, exporturile industriei chimice au fost de 2,7 mld. euro, iar importurile de 7,2 mld. euro, aici intrând îngrășăminte chimice, materiale plastice sau medicamente, cea mai înaltă formă de valoare adăugată obținută din prelucrarea gazului.
 
 Pe locul patru la producția de gaze în Europa, în top trei la producția de grâu, floarea soarelui și porumb, România este în continuare, prin acest tip de trădare de la nivel înalt, o țară africană care își dă resursele pe nimic în formă brută fiind ori constrănsă de ocupanții militari ori vândută de liderii săi.
 
 Problema cu gazul din Marea Neagră este că ceea ce se bate în cuie astăzi va fi valabil pentru următorii 30-50 de ani, cât va dura acestă exploatare.
 
 Rusia a desfășurat după Al Doilea Război Mondial o mare acțiune de convingerea a Germaniei că gazul său este cel de care are nevoie industria din bazinul Ruhr și a construit conductă după conductă.
 
 Ultima, North Stream 2, se construiește chiar acum.
 
 Și în comunism și în capitalism, gazul rușilor este pentru Germania viață, oxigen. Germania are 500.000 de km de conducte la o suprafață de o dată și jumătate mai mare decât a României și are exporturi de 1.300 mld. euro pe an, al doilea loc în lume după China.
 
 În țară oamenii au început să se întrebe de ce dacă avem gaze în Marea Neagră noi nu putem să le folosim. La o ședință de partid dintr-un județ, liderul PNL, Ludovic Orban a fost întrebat ce se întâmplă cu gazul din Marea Neagră, de ce trebuie dat ungurilor? Reacția a fost corectă și, la următoarea ședință, au fost prezentate date care au arătat că din 2012 încoace, în anumite regiuni, nicio locuință nu a mai fost conectată la gaz metan.
 
 Ungaria are conectate 90% din locuințe la gaz metan deși importă 95% din gaz din Rusia.
 
 Noi vom fi în situația în care conducta de gaz spre Ungaria va merge pe sub curțile oamenilor care trebuie să se încălzească cu lemne și să gătească cu butelii și ai căror copii trebuie să plece să lucreze în Austria și Ungaria pentru că noi nu avem industrie petrochimică.
 
 În mod diabolic, au fost încurajate opiniile privind necesitatea de a consuma gazul în România pentru a asigura dezvoltare locală tocmai pentru a mări miza la masa negocierilor.
 
 Niciun alt proiect al României din ultimii 28 de ani- vânzarea Dacia Piteșți, Bechtel, Petrom, Sidex, BCR - nu a suscitat un atât de mare interes din partea celor mai puternici oameni din Europa și SUA precum gazul din Marea Neagră. Nu întâmplător au venit în această perioadă la București șefii Comisiei Europene.
 
 Având în vedere toată acestă desfășurare de forțe și faptul că Occidentul a închis ochii la tot ceea ce până ieri clamase că este o limită peste care nu se va trece – anti-corupția, rezultă miza s-ar putea să fie mult mai mare și în Marea Neagră să nu fie doar 200 de mld. de metri cubi de gaze.
 
 S-a spus despre Malta, momentul din ‘89 al întâlnirii dintre Gorbaciov și Bush, că România a fost cedată de către Occident, la fel ca la Ialta în ,45. Pentru România, această înțelegere – gazele din Marea Neagră contra imunitate


 
  1.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 10.07.2018, ora 11:58)
 
 Excelent scenariu!
 Il tiparesc in ziarul BURSA de miine.


 
  1.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 13:45)
 
 asa este make, dar tot un scenariu ticalos ramane!!


 
  1.8.   Sorin e un jurnalist de top  (răspuns la opinia nr. 1.7 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 10.07.2018, ora 15:09)
 
 si il admir pentru articolele obiective. La poza cu jurnalistii in 2014 la Cotroceni sta langa Presedintele cu 2 referendumuri . Alte vremuri, other eggs


 
  1.9.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 15:25)
 
 Autorul anonim este Sorin Paslaru si articolul este publicat in Ziarul Financiar ,''a treia ialta''.Asa ca nu-l mai tipari in ziarul de maine, trimite direct la sursa!


 
  1.10.   Cine sa mai inteleaga ceva?  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de Pribeagul , in data de 10.07.2018, ora 16:04)
 
 Lucian Davidescu: “Cele 200 de miliarde de metri cubi de gaz dovedite până acum, valorează, la prețurile mici de acum, 40 de miliarde de euro. La prețul maxim istoric, ar fi valorat 100 de miliarde de euro. În următorii 20 de ani sau mai mult, prețul e posibil că va mai ajunge acolo, probabil că nu va rămâne tot timpul mare, dar aproape sigur se va mai crește față de cât e acum. O estimare în jurul a 70 de miliarde de euro preț mediu este un reper rezonabil.”
 .
 Dragnea: „S-a luat de bază prețul de 45,71 lei/MWh. Este prețul care a fost luat de bază la calculul din 2013 și s-a pus un impozit pe o diferență. Diferența de la 45,71 lei până la 85 lei pe MWh, care înseamnă 39,29 lei. Se impozitează cu 30%.
 Am făcut calculul doar pentru acest interval. Înseamnă 24,87 miliarde lei. Asta înseamnă 6,25 miliarde de dolari pe care le încasează statul român din acest interval 45,71 – 85 lei. De la 85 în sus, la intervale de câte 15 lei se adaugă 5 puncte procentuale. Până la 190 de lei s-au făcut aceste intervale.
 S-a făcut un calcul, prognoză până la 145 lei, unde se estimează că s-ar putea să ajungă la un moment dat prețul. După aceste date, statul român ar urma să încaseze 13,2 miliarde de dolari.
 La aceste sume, se adaugă redevența estimată la 230 de milioane de dolari pe an, înmulțit cu 20 de ani, 4,6 miliarde, adică un total de 17,8 miliarde de dolari.
 Se estimează , o estimare pesimistă minimă, care ar fi celelalte venituri generaet pentru statul român din activitatea directă și si indirectă pe orizontală, impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe dividende, contribuții sociale și alte atxe și impozite. S-a luat minimul, aproximativ 2 miliarde de dolari. Deci cu această formă a legii, statul român încasează venituri de peste 20 miliarde de dolari”, a spus Dragnea.
 El a precizat că această lege se referă la tot ce înseamnă rezerve din Marea Neagră și că „se știe că rezerva este mai mare decât cea exploatată acum, cel puțin dublă zic unii specialiști”.
 „Asta înseamnă că această lege poate să genereze venituri de 40 de miliarde de dolari”, a mai spus Dragnea.
 .
 Pislaru, conform sursei: “Bineînțeles că a fost prezentat pe ecrane faptul că au fost obținute câteva concesii și că redevențele ar putea fi mai consistente decât cele anterior negociate, însă marele troc este vizibil de la 10.000 de metri înălțime. Dacă vreți gazul, acceptați-ne condițiile. Dați-ne imunitatea, acceptați faptul că suntem stăpâni aici. Și a fost votată legea.
 Această lege nu trebuia aprobată până când nu era pus pe picioare un plan de gazificare a economiei românești."
 .
 Privelistea pe care o avem in fata este absolut fascinanta. Merita un editoril sa-i faca cinste


 
  1.11.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 16:39)
 
 L-am preluat din ZF (intre timp se pare ca a disparut de acolo).


 
  1.12.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.9 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 10.07.2018, ora 16:57)
 
 Bine ca mi-ai zis, era cit pe-aci sa-l public!
 Oricum, scenariul este foarte bun.


 
  1.13.   scenariu securistoid fara nici o valoare  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de x , in data de 10.07.2018, ora 17:54)
 
 Articolul din ZF este o mizerie securistoida din ciclul romania furata sau romania te iubim sau alte asemenea mere amestecate cu pere, adevaruri cu miciuni in mod savant imbecil. Daca se face o simpla statistica pe importul de ingraseminte chimice vs anticoruptie se vede exact und este toporul. Singurul dosar penal al lui Videanu este exact in domeniul gazului metan mai precis in urma dobandirii unui avantaj de catre o firma petrochimica romaneasca. Daca se urmareste productia autohtona vs importuri se vede exact. Exemple asemanatore se mai pot gasi. Restul este gargara de doi lei.


 
  1.14.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.11 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 18:22)
 
 ma cauta ca nu a disparut
 e tot acolo


 
  1.15.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.10 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 18:25)
 
 PNL sunt tradatori de tara. Ar fi dorit 0 impozit.
 USR sunt si ei demagogi si tradatori de tara.


 
  1.16.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.13 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 10.07.2018, ora 18:27)
 
 Singurii ziaristi din lume care nu sint securisti stalinisti sint ziaristii de la Antena3.


 
  1.17.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.16 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 18:38)
 
 Dar aceia chiar sunt ziaristi? Nu cred.


 
  1.18.   nu cred  (răspuns la opinia nr. 1.16 )
    (mesaj trimis de x , in data de 11.07.2018, ora 07:45)
 
 Este o carte a lui Pierre Cathal, numita "Epoca Dezinformarii". Printre retetele dezinformarii era cea in care unei tinte ii era atribuita o apartenenta apoi criticatapentru apartenenta. Daca antenistii sunt securistoizi din alt trib nu este relevant pentru dinamica importurilor de ingraseminte chimice, nici pentru fluxurile valutare sau pretul pe piata romaniei.


 
2.  A stat saraca femeia cu discursul ala in poseta
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 00:39)  
 Doamne ce ma mai rad ! :))))) ...A stat saraca femeia cu discursul ala in poseta atat amar de timp ..as fi avut pretentia unui joc actoricesc mai bun, avand in vedere timpul avut la dispozitie pentru pregatirea acestui moment.. din pacate insa, in momentul in care duamna Codruta trebuia sa smulga deopotriva lacrimile si aplauzele ambasadorilor, cancelariilor occidentale, oamenilor din piete si a populatiei de rang I a Romaniei, aceasta a avut carisma unui cimpanzeu ce recita din Eminescu ..
 PS (pentru autor): Am savurat gluma cu gagica lui dragnea..profund maestre..n-am inteles-o


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 05:49)
 
 Gluma lui Make sesizează teribilismul penibil manifestat de Liviu Dragnea, care ar vrea sa fie luat drept un bărbat autentic, în ciuda mustatii de frizer comunal.


 
3.  Puttintica rabdare
    (mesaj trimis de Dan Coe în data de 10.07.2018, ora 06:53)  
 Eu zic ca a fost ghem si set pentru KWI. A dovedit ca resoecta statul de drept, chiar daca decizia CCR e discutabila. Sper ca presedintele a tras de timp doar pentru a-si pregati loviturile cu care sa castige si setul urmator.


 
4.  A descoperit Make apa caldă
    (mesaj trimis de Sika în data de 10.07.2018, ora 07:20)  
 Hohoho, Make, se pare c-ai descoperit apa caldă și robinetul. Așadar Iohannis e șantajabil, nu îngerul neprihănit pe care ni-l prezentai tu. Așadar a fost spălat de tac-su lu Kiorduța, care va să zică s-a produs și-un trafic de influență la forțarea reinvestirii ei la cârma DNA care, așa cum ne reamintim, s-a făcut cu complicitatea generalului Izmană. Lucruri grave, Make.
 Ceea ce nu înțeleg eu din logica ta strâmbă este ce-are de-a face Dan Voiculescu în toată afacerea asta. El e doar victima torționarei Kioveși. Atât. Și-ntr-adevăr, mai e obsesia ta veșnică cu „securistul Voiculescu”. Dar prin redacția ta te-ai uitat să vezi câți Voiculești ai recrutat cu biștarii de la Anaconda?
 P.S. YHWH zice că o să ai parte în viața asta doar de banii furați de mine.


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Iordanoglu , in data de 10.07.2018, ora 08:26)
 
 Comentariul tau te deconspiră: ești omul lui Voiculescu și probabil că lucrezi la Antena 3.


 
  4.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 10:01)
 
 Comentariul tau mai deconspira si foarte multa prostie, ura, ba chiar si antisemitism. Ce de-a prosti s-au strans la Antena3!


 
  4.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 10:56)
 
 Antena 3 are meritul că distrus Securitatea ceaușistă. Veți ajunge pe drumuri.


 
  4.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 14:09)
 
 Cum a facut Antena3, a colectat securistii ceausisti de pe drumuri si i-a angajat?


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 08:13)  
 Aveti o obsesie cu Dragnea. Dar Iohannis?? El nu respecta Constitutia, si in special Romania si pe romani !! Aproape in fiecar zi ne face de ras !! Trebuie demis numai pentru faptul ca nui stie sa citeasca !!!


 
  5.1.   Pai...  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de Prostu satului , in data de 10.07.2018, ora 08:24)
 
 ... daca "in fiecar zi ne face de ras" si "nui stie sa citeasca" (adica spre deosebire de-ai nostri, care stiu chiar si sa scrie... intrucatva), io zic sa-i aranjati neshte meditatii, sa-i dea d-na Dancila lectii de citire si cultura generala, ca dansei oricum ii prisosesc.


 
  5.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de Iordanoglu , in data de 10.07.2018, ora 08:28)
 
 Hopa! Ai găsit acul în carul cu fân al vecinului? Dar la carul tău, plin cu analfabeți funcțional te-ai uitat să vezi câte ace ai*


 
  5.3.   Dragnea=Hitler  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de cucu bau , in data de 10.07.2018, ora 09:27)
 
 Pupati-l pe Dragnea, ca veti ajunge ca nemtii in 1945, gunoaiele Europei. Si ei il pupau pe Hitler exact la fel, vai de capul vostru, pesedeilor!


 
6.  Domnule MAKE, e mult mai grav!
    (mesaj trimis de orwell în data de 10.07.2018, ora 09:26)  
 Omul de care vorbim este parte din planul Mafiei! Am sa ma explic: in ziua cand parlamentul a modificat Codul penal evident ca se asteptau demonstratii ample. Ca sa linisteasca populatia KWI a iersit la tv. si a anuntat in trei fraze ca va contesta la CCR legea modificarii fara nici un cuvant critic la adresa celor care au modificat sau la adresa codurilor in sine.Ce ar fi facut un om normal daca nu ii conveneau codurile? Nu numai ca le-ar fi criticat aspru dar ar fi criticat si pe cei care le-au aprobat. Ce a facut KWI? Il numeste seful SIE pe cel care a condus lucrarile parlamentului la sedinta de modificare a Codului penal!!! Asa ceva nu poti sa faci decat daca te bucuri ca "ti-a iesit" ceea ce aveai in plan! Eu ma indoiesc cas Iohannis va contesta in mod real codurile iar daca le va contestape aspecte puerile care sa fie respinse "de pe scaun" de judecatorii CCR. Deci KWI face parte din planul MAFIEI


 
7.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 09:35)  
 coreea de nord va asteapta!


 
8.  greu :)
    (mesaj trimis de un guru în data de 10.07.2018, ora 09:52)  
 Le-a citit pas cu pas , apoi a decis pas cu pas , iar la vorbit a zis ...pas :)


 
  8.1.   Niu chitz on za bloc  (răspuns la opinia nr. 8 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 10.07.2018, ora 10:00)
 
 Step by step, oh bebi


 
  8.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 8.1 )
    (mesaj trimis de un guru , in data de 10.07.2018, ora 10:45)
 
 Aia cu chitz e bestiala :) Apropo de sobolanii lui Dragnea :) Soriceii nu se pun :)


 
9.  Dragnea vs. Johannis
    (mesaj trimis de x în data de 10.07.2018, ora 10:25)  
 Din nefericire intre Johannis si Dragnea mari diferente nu sunt. Ce se vede cu ochiul liber este ca unul este un hotoman pervers, uns cu toate alifiile care a pacatuit prin a pune o vorba buna sa fie angajate doua secretare iar pentru asta se va duce la puscarie iar celalalt este un hotoman mojic, grobian si impertinent care desi a praduit o casa , a facut fost remunerat in boardul regieli locale de apa si contribuie sa strambarea unui sistem de justitie pentru care noi platim sume imense ramane nepedepsit, ba chiar face si-n sculare si-n culacre gargara cu dreptatea si staul de drept. Doi borfasi care se merita unul pe altul si din a caror certa nu pot iesi decat lucruri bune. Intarata-i Doamne ! In afara de gragara care-l face repulsiv, Johannis ar avea tot ce ii trebuie sa fie un presedinte remarcabil dar statul de drept insista sa vidanjeze haznaua politica cu capul lui.


 
  9.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 11:10)
 
 Care stat de drept? Cel care spera că Iohannis va încălca Constituția? Aia e mafia securistă care aplică legea la virgulă, când îi convine, și care, la disperare, transformă orice ilegalitate monstruoasă în ușoară advertență.


 
10.  fără titlu
    (mesaj trimis de Obama în data de 10.07.2018, ora 10:28)  
 nu stiu de ce te asteptai ca presedintele sa emita decretul a doua zi dupa decizia CCR. Oricine (normal, care nu e pus pe japca) ar fi cantarit decizia neplacuta de a da curs deciziei CCR si de a analiza toate modalitatile de iesire din capcana intinsa de o adunare de jepcari si de institutiile pe care si le-au subordonat.
 Timpul necesar sau raspunsurile cu cititul si intelesul sunt mai mult sau mai putin inspirate. Insa luarea unei decizii neplacute, de impact, nu e usor pentru nimeni.


 
  10.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 10 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 10.07.2018, ora 11:29)
 
 Decizia CCR este improprie, netemeinica, ilogica si nedreapta, motivarea de 75 de pagini nu are nici o legatura cu cele doua rinduri ale Deciziei, citate de Dobrovolschi: "Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi."
 In fata acestei sfidari a Constitutiei, in fata acestei samavolnicii, in fata acestei violari a dreptatii, Iohannis nu avea de cugetat, de cumpanit, de cintarit, ci avea de ales intre:
 1) A respinge capcana formalului, ca sa respecte cu adevarat democratia, statul de drept si dreptatea, respingind revocarea (asa cum legea ii da dreptul) si infruntind amenintarea cu suspendarea, ceea ce ar fi facut din el un simbol national;
 2) A respecta formal protocolul democratiei, dind curs deciziei CCR (alegerea putea fi facuta intr-o secunda, dar avind in vedere ca Iohannis dispune de un creier cu functionare foarte lenta, putea sa dureze una-doua ore).
 In modul cel mai jalnic, in loc sa devina "Simbolul dreptatii", Iohannis si-a ratat sansa vietii si a ales a doua varianta.
 Doar ca a durat nu una-doua ore, ci 32 de zile.
 In acest moment, Iohannis s-a aliniat in rindul paiatelor lui Dragnea si tremura ca, iata, Dragnea nu se opreste.
 Din fundul lui Iohannis curg paiele…


 
  10.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 10.1 )
    (mesaj trimis de Obama , in data de 10.07.2018, ora 12:31)
 
 fie ca am incerca sa ii intelegem pozitia, fie ca nu i-o intelegem, ramane frustrarea ca presedintele nu a dus lupta pana la capat si a cedat usor, parand ca nimic nu il poate opri pe Dragnea, asa cum bine concluzionezi in articol.
 P.S. de ce ?!#$ a venit nu a iesit el la tv sa anunte decizia???????? Asta e si mai dubios!


 
  10.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 10.1 )
    (mesaj trimis de Mihai D , in data de 10.07.2018, ora 23:25)
 
 Nu te inteleg. Il infierezi pe Iohannis de parca el a dat decizia CCR; eu sunt pro Iohannis, dar daca nu respecta decizia il ''scuipam intelectual''. problema majora este: 1) cum de s-a ajuns ca Dragnea sa aiba atata influienta asupra lui Dorneanu (ce are de castigat Dorneanu daca asculta de Dragnea si ce pierde daca nu asculta de Dragnea si 2) mai rau decat atat, cum naiba are Dorneanu atata influienta asupra celorlalti 3 judecatori care au votat ca el ? Cum naiba s-a pricopsit PSD cu Dragnea ? Astea sunt , cred eu, invatamintele acestei intamplari total nefericite si nu de ce Iohannis a respectat decizia CCR, indiferent cat de infama este si decizia si curtea. Dar ma rog, poti sa-l injuri cat vrei, principal este sa-l injuri pentru motivul corect. Zic si eu.


 
11.  smecheri
    (mesaj trimis de un guru în data de 10.07.2018, ora 10:52)  
 Un medic strain fost patron al unui spital privat zicea prin 2009 dupa ani petrecuti in Romania ca majoritatea romanilor vor sa fie smecheri pt ca exista perceptia ca asa ajungi bine nu prin munca si seriozitate.La asa perceptie vor fi votati mereu diversi smecheri asa ca sa nu ne mai miram de nimic din ceea ce vedem zilnic.


 
12.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 11:45)  
 mare paguba ,o mafioata mai putin


 
13.   Make si gagicareala
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 15:06)  
 
  Iohanis santajabil, Make invidios tare; ce daca Dragnea are gagică tânără? esti ciudos Make.
  Apropos; lasand la o parte limbajul suburban, ce are sula cu prefectura?.


 
  13.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 13 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 15:09)
 
 
  Nu te pune cu Make!.


 
  13.2.   Playboy versus Manager Magazin  (răspuns la opinia nr. 13 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 10.07.2018, ora 15:17)
 
 Desi ambele sunt publicatii lunare , pretul este mai ieftin pentru Playboy desi calitatea hartiei este mai ridicat:-)


 
  13.3.   Mesaj eliminat conform regulamentului  (răspuns la opinia nr. 13.2 )
    (mesaj trimis de Redacția , in data de 10.07.2018, ora 19:46)
 
 ...


 
14.  Nu-mi ucideti visul!
    (mesaj trimis de Pribeagul în data de 10.07.2018, ora 15:31)  
 A trai intr-o tara din ce in ce mai stralucitoare este un vis. Un vis care poate deveini, usor, chiar usor!, realitate, pentru ca se stie din vechime: "Omul este măsura tuturor lucrurilor".
 Inteleg ca senilele tancurilor sovietice au sfarimat institutiile statului roman. Nu inteleg cum atacul jefuitorilor neamului, ale unor jefuitori ticalosi!, pot pune la pamint institutiile noi ale statului roman: parlament, guvern, justitie samd.
 Prefer sa cred ca asistam la un meci de box. Un meci de box cu multe reprize, in care victoria va fi a presedintelui Iohannis. Ar fi prea urit sa fie altfel. Iohannis detine mijloace colosale pentru a-si face adversarul KO: pozitie, constitutie, legi, sprijin intern, sprijin international, sprijin international de specialitate prin Comisia de la Venetia, care s-a exprimat: “Aș dori să vă reamintesc că, într-un stat democratic, guvernat de statul de drept, criticarea deciziilor curții constituționale este permisă. Libertatea de exprimare este o valoare fundamentală într-un stat democratic, dar deținătorii funcțiilor publice trebuie să se abțină în criticile lor. Criticile nerespectuoase și apelurile publice la neexecutarea deciziilor Curții sunt inadmisibile. Deciziile curților constituționale sunt definitive și obligatorii și trebuie să fie implementate. Această poziție importantă a Curților Constituționale vine, de asemenea, cu o înaltă responsabilitate a Curților de a adopta decizii care să fie în conformitate cu Constituția și cu principiile sale.”
 Doar daca Iohannis s-ar dovedi un fanfaron ar putea scapa victoria din mina. Sa ne ajute Dumnezeu ca Iohannis sa nu fie un fanfaron.


 
15.  visul
    (mesaj trimis de chirila mihai în data de 10.07.2018, ora 17:13)  
 visul unora este de a avea venituri de la statul roman dar sa nu faca mai nimic sau cum sint doctorii sa aiba spaga nepenala sa aiba salariu de la stat sa conduca un spital de stat sa fure clientii care vin la spital dupa ce au platit contributiile cu cardul de sanatate si sa l descarce la cabinetul privat altfel vai de mine intra in greva si i de rau pentru tara ,., ok .


 
  15.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 15 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 18:37)
 
 ok, lasa-ne!


 
  15.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 15 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.07.2018, ora 19:44)
 
 
  Saracul Cristi C si el viseaza sa-i mareasca pensia, dar nu-l baga in seama. Ce va pati dupa ce termina pastilele??.


 
16.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2018, ora 19:43)  
 Trist e că mazilirea d.nei Kovesi e concomitenta cu primirea Dancilei la Bruxelles.
 Mai clar nu poate fi!!


 
17.  Asa se sfarsesc 30 de ani de minciuna
    (mesaj trimis de Vali în data de 10.07.2018, ora 20:42)  
 6-9 luni pana la violente necontrolate de strada.
 Proiectul Coruptia Ucide creat in laboratoarele SRI nu va mai reusi sa devieze presiunea strazii.


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.