Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

Numărul pensionarilor angajaţi de companiile din Estul Europei - în creştere

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Numărul pensionarilor angajaţi de companiile din Estul Europei - în creştere

Numărul pensionarilor angajaţi de companiile din Europa de Est, care caută cu disperare angajaţi, este în creştere. Exodul a milioane de muncitori spre ţările bogate din Uniunea Europeană, precum şi creşterea economică a condus la goluri mari pe piaţa muncii din Europa de Est. În acest context, companiile din regiune au majorat salariile, iar unele au optat pentru automatizare sau preluarea unor rivali. Laszlo Tamasi, care are o companie de distribuţie de dulciuri în apropiere de Budapesta, a descoperit că nu poate folosi roboţi şi a angajat pensionari.

"În ultimii doi ani am angajat mai mulţi pensionari din cauza deficitului de mână de lucru", a spus Tamasi, citat de Agerpres, a cărui companie, SIXI 2000 Kft, a avut o cifră medie de afaceri de patru miliarde forinţi (14,3 milioane dolari), în ultimii ani.

Pensionarii care lucrează la această firmă sunt doar câţiva dintre cei 75.000 care, potrivit statisticilor oficiale, sunt angajaţi în Ungaria. Guvernul de la Budapesta vrea să dubleze cifra în acest an, după facilităţile fiscale oferite în luna ianuarie companiilor care angajează pensionari.

"Atunci când am ieşit la pensie mi-am promis că nu voi mai munci niciodată, dar, din păcate, necesitatea m-a forţat. Mă confruntam zilnic cu dificultăţi financiare", a spus Zsuzsanna Czeizel.

Conform statisticilor oficiale, aproximativ 2,6 milioane de cetăţeni ungari, aproximativ un sfert din populaţie, primeau o pensie lunară de 117.485 de forinţi (420 de dolari) în cursul anului trecut. Dacă pensionarii revin în câmpul muncii, atunci pot să păstreze atât pensia, cât şi ceea ce câştigă. Pentru un angajat în regim full-time din Ungaria, salariul mediu este de 217.600 de forinţi.

Locurile de muncă vacante publicate pe site-ul profession.hu reflectă deja un anumit grad de disperare existent în rândul unor companii. Mai multe oferte de locuri de muncă sunt destinate "celor care îşi încep cariera, profesioniştilor cu experienţă şi chiar pensionarilor".

Lanţul de supermarketuri Penny Market a anunţat, luna trecută, că are locuri de muncă în depozite pentru pensionari, iar divizia din Ungaria a operatorului feroviar de marfă Rail Cargo Group este în căutare de mecanici de locomotivă, inclusiv pensionari, care sunt dispuşi să muncească în regim part-time.

Companiile din Cehia se confruntă şi ele cu probleme de pe urma unui nivel foarte scăzut al ratei şomajului.

"Practic, a trebuit să mă rog de un sudor pensionar să vină să muncească", a spus Pavel Bouska, proprietarul Vafo Praha, o companie care produce hrană pentru animalele de companie.

"Este, de asemenea, şi o problemă legată de dispariţia oamenilor care au competenţele necesare", a adăugat Bouska.

Potrivit acestuia, salariile pentru muncitorii cu competenţe tehnice sunt în creştere explozivă, pentru că tinerii vor altfel de joburi.

Criza forţei de muncă este o problemă reală şi în ţara noastră, antreprenorii din toate domeniile plângându-se de lipsa specialiştilor şi chiar şi a angajaţilor cu studii medii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocat