Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 05.06.2018
O afacere proastă
     Să ne imaginăm un grup de prieteni care iau prânzul împreună. Și împart nota de plată egal. Chelnerul vine și le prezintă un meniu cu două opțiuni ("meniu fix", cum s-ar spune). Fiecare dintre meseni are de ales între un prânz ieftin și altul mai scump. Cel mai scump este mai bun, însă nu atât de bun încât să merite diferența dacă fiecare dintre prieteni ar mânca și ar plăti separat.

     Cred că ați înțeles deja în ce direcție ne îndreptăm... Tentația fiecăruia dintre meseni este să comande felul cel mai scump.

     Cei interesați de teoria jocurilor pot căuta informație despre "dilema mesenilor lipsiți de scrupule" (unscrupulous diner's dilemma). Eu voi explica acum în "limbaj natural" ce se petrece. Fiecare amic, luat separat, își face următoarea socoteală. Dacă ar comanda separat felul de mâncare mai scump, ar plăti un preț mare. Însă o parte dintre membrii grupului s-ar putea să comande felul cel mai ieftin (gândindu-se, desigur, că vor economisi ceva). Dar nota finală se împarte egal. Așadar, fiecare se gândește că este foarte posibil să plătească mai puțin decât prețul opțiunii celei mai scumpe.

     Mai există un fenomen psihologic numit "aversiunea față de risc". Dacă voi comanda felul cel mai ieftin risc, la nota de plată, să plătesc o contribuție la prânzul celor care au mâncat scump.

     Rezultatul este că prietenii noștri ajung să comande, fiecare, felul cel mai scump. Ceea ce n-ar fi făcut dacă ar fi mâncat singuri...

     Bun, asta este teoria. Dar practica? În zilele noas­tre există o disciplină, aceea a economiei experimentale. Teoriile economiștilor sunt puse la încercare în lumea reală, în experimente controlate. În acest caz, teoria rezistă. Savanții au descoperit - previzibil - că atunci când nota de plată se împarte egal, apare o tendință spre supra consum.

     Să aplicăm aceste intuiții la situația în care ne găsim. Toți vedem că Statul costă bani. Partidul socialist (PSD) aruncă cu bani în stânga și în dreapta. Iar unul dintre efectele acestei aruncări cu bani este creșterea alarmantă a notelor de plată.

     Totul a ajuns să coste imens la stat. Se cheltuiesc sume aiuritoare. Prețurile decontate bat orice recorduri.

     Iar toate acestea pentru nimic. Serviciile sunt proaste. Marfa jalnică. Lucrările sunt improvizate. Luați exemplul autostrăzilor. De curând, am ieșit din țară, București-Oradea. Jale și sus­pin... Am trecut pe lângă segmente de autostradă care s-au crăpat pentru că pământul a luat-o la vale. Sau pe lângă porțiuni care trebuiau date în folosință de luni de zile (nu cred că sunt șanse să le vedem anul acesta, după cum se mișcau lucrurile).

     Corupția este o explicație posibilă. Alta este incompetența. Actualul regim are, în exces, din ambele. Însă o altă explicație este structurală, nu conjuncturală. Atunci când cetățenii sunt obligați să plătească egal costurile politicilor publice, ei ajung să susțină adesea opțiuni scumpe. Prea scumpe. Pe baza ideii că oricum plătesc și ceilalți...

     Desigur, analogia nu este perfectă. În exemplul cu prietenii care iau prânzul, singura problemă este prețul prea mare. Altminteri, mesenii s-au ales cu o masă bună. În materie de politici publice însă, costurile mari nu se regăsesc, de regulă, în calitate. Dimpotrivă. Priviți în jur, în ce hal arată orașele și comunele în care primarii rup bugetul pe stâlpi pictați cu tricolor sau pe autobuze deja hârbuite.

     În cele din urmă, de vină este colectivismul. Mulți dintre noi își fac socoteala că "turcul plătește". Adică alții. Mereu alții. Vrem salarii mai mari, metrou până la aeroport, mai mulți funcționari la ghișeu, spitale mai mari, parcări în Centru, medicamente compensate. Unele dintre acestea sunt rezonabile. (Altele, nu).

     Problema este cum ne înțelegem să le plătim. Sigur, toți plătim impozite și spunem că suntem "contribuabili". Însă adesea ajungem să susținem politici și cheltuieli publice pe care noi înșine nu le-am susține din propriul buzunar. Credem că împreună, cumva, banii se înmulțesc. Exact ca în exemplul cu prânzul prietenilor.

     Guvernanții sunt criticați, pe bună dreptate, pentru lipsa lor de măsură. Dar dacă este să fim corecți, mulți dintre alegătorii din această țară chiar sus­țin măsuri iraționale din punct de vedere economic. Își fac calcule individuale, fără să înțeleagă situația în ansamblul său.

     Iar aceasta se degradează pe zi ce trece. Deficitul a sărit, anul trecut, de 3 la sută. Inflația a scăzut puterea de cumpărare. Oamenii văd, dar mulți nu înțeleg.

     Așa încât mulți alegători simpli se bazează pe instinct. Care le spune ceva despre interesul lor de moment. Însă rezultatul final este deplorabil. Ajungem să plătim masa altora...

     Soluția? Teoria și experimentele ne arată același lucru. Piața liberă. Unde fiecare plătește cât consumă. Vrei ieftin? Primești ieftin, dar rămâi cu diferența în cont. Vrei scump? În regulă, dar atunci plătești tu. Nu îi pui pe alții să îți cumpere ție bucatele. Împărțeala socialistă a notei de plată pare convenabilă, dar la final ne arde pe toți la buzunar. 
Cătălin Avramescu
 

 

.