O nouă bursă, inaugurată în Mexic

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

O nouă bursă, inaugurată în Mexic

O nouă bursă a fost lansată luna trecută în Mexic, în încercarea de a atrage investitori americani.

Bolsa Institucional de Valores (BIVA) este a doua piaţă mexicană destinată investitorilor, iar deschiderea sa a venit la cinci ani de la momentul planificării sale.

Rodrigo Velasco, directorul de operaţiuni al BIVA, declară că "este fericit" să înceapă să concureze pe segmentul financiar dominat odinioară de Bolsa Mexicana de Valores (BMV).

"Ne-am lansat de două săptămâni, după ce am lucrat la acest proiect timp de cinci ani", a afirmat Velasco săptămâna trecută, citat de fronteras­desk.org, adăugând: "A fost o călătorie lungă, dar suntem foarte fericiţi că în sfârşit lansăm acest proiect".

Economia Mexicului este a 15-a din lume ca mărime, în termeni nominali, şi a 11-a după paritatea puterii de cumpărare, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Velasco spune că BIVA urmăreşte să ajute companiile să obţină fonduri pentru a susţine economia, diversificând oportunităţile destinate investitorilor.

"Aş spune că scopul BIVA este să facă piaţa să crească. În Mexic, piaţa de capital a fost insuficient utilizată de către companii", a menţionat Velasco, adăugând că această piaţă nu s-a dezvoltat cu adevărat.

Oficialul pieţei a precizat că va colabora cu dealerii de acţiuni din SUA ca să crească vizibilitatea pieţei mexicane şi a companiilor participante.

"Investitorii internaţionali au fost întotdeauna o parte relevantă a pieţei noastre, în special cei din SUA", a mai spus Velasco, concluzionând: "Avem o deschidere largă. Nu ne vom concentra pe nicio industrie în mod special".

Analiştii aduc în atenţie faptul că volumul de operaţiuni de la BMV este scăzut: 120 - 130 milioane de acţiuni zilnic, ceea ce face binevenită lansarea BIVA.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS