Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 25.06.2018
OBSESII ALIMENTARE
Grăbește-te... încet!
click aici
     Știm cu toții că vechiul dicton "Festina lente!" se traduce exact cum sună titlul acestui articol, și nu prin... "festin lent"; adică o masă îmbelșugată, consumată fără grabă, așadar într-un ritm domol. Totuși, o asemenea idee are valoarea unei reguli importante în domeniul nutriționismului: nu este recomandat sub nicio formă să mâncăm "pe fugă", eventual alergând de colo-colo, pentru a rezolva și alte probleme între timp. Iar argumentele în acest sens sunt numeroase: mâncatul într-un ritm mai lent este echivalent cu limitarea riscului de diabet, protejarea inimii, lupta contra obezității etc. În aceeași măsură, mestecatul corect și prelungit, precum și evitarea înghițirii unei cantități mari de mâncare, dintr-odată, pot face diferența dintre starea de sănătate și îmbolnăvire. Aceasta, deoarece sistemul nostru digestiv are nevoie de 15-20 de minute pentru a "demara" și a funcționa normal, așa cum ne spune publicația online passionsante.be. Așadar - de ce să nu mâncăm în grabă?

     - Rezistența la insulină. Mâncatul prea rapid este uneori legat de o creștere a riscului de diabet tip 2. Această maladie poate fi provocată de o rezistență la insulină, atunci când celulele organismului nu răspund în mod eficace la acest hormon. Mâncând prea repede, apare tendința să primim senzația de saturație și deci să consumăm mai multe alimente decât este cazul. Rezultatul constă într-o fluctuație a glucozei, care poate antrena rezistența la insulină.

     - Protejarea inimii. Potrivit unui studiu științific citat de revista Sante Magazine, persoanele care mănâncă prea repede riscă să dezvolte așa-numitul sindrom metabolic, care le expune la boli cardiace, mărind tensiunea arterială, nivelul colesterolului "rău" și masa corporală.

     - Păstrarea în formă. Consumul rapid al mâncării antrenează și o scădere a satisfacției (căci, să recunoaștem, a mânca anumite alimente ne produce și așa ceva!), dar pe de altă parte are un aport caloric ridicat. Prin urmare, și riscul de obezitate este unul mai ridicat, întrucât corpul nu are timpul necesar să trimită semnalele de satisfacție către creier, acesta având rolul de a da comandă de stopare a mâncatului în surplus.

     - Evitarea refluxului gastroesofagian. Alimentele nemestecate sau mestecate insuficient de bine, care alunecă rapid în stomac în cantități mari, pot provoca un reflux acid. Senzația de arsură, indigestie, greață, dureri abdominale: asemenea simptome se pot manifesta după mesele "neadecvate" și mai ales în cursul nopții.

     - Evitați sufocarea! Copiii, dar și adulții se pot sufoca dacă încearcă să înghită bucăți de hrană prea mari, mestecate insuficient, în graba de a termina mai repede mâncatul. De asemenea, vorbitul și râsul în timpul mâncatului amplifică și ele acest risc. În concluzie, pentru a limita ori a elimina această problemă, este nevoie să se mestece corect alimentele și să nu se introducă în gură bucăți prea mari. 
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
 

 

.