Gala BURSA 2018

OFERTĂ DUPĂ OFERTĂFondul Proprietatea vinde mai mult din Conpet decât anunţase

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea /

Fondul Proprietatea vinde mai mult din Conpet decât anunţase

Actualizare 08:50 FP a vândut pachetul de 23% la 48,75 lei/acţiune

În urma finalizării procedurii de plasament privat pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a acţiunilor ordinare deţinute de Fondul Proprietatea (FP) în Conpet, anunţată ieri, numărul final al acţiunilor oferite este de 2.047.095 acţiuni ordinare emise de Societate, iar preţul per acţiune este de 48,75 lei, arată un comunicat FP remis redacţiei.

"Tranzacţia a fost realizată în temeiul unor excepţii de la obligaţia de a întocmi şi publica un prospect, prevăzute în Articolul 3(2) din Directiva privind Prospectul 2003/71/CE, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost implementată în legislaţia naţională a statelor membre ale Spaţiului Economic European unde a avut loc plasamentul", mai arată sursa citată.

În urma finalizării Tranzacţiei, Fondul va deţine 524.366 acţiuni în cadrul Conpet, reprezentând aproximativ 6,1% din capitalul social al Societăţii.

-----------

Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă 23,6% din Conpet, printr-un plasament privat accelerat, potrivit unui raport transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.

Iniţial, Fondul anunţase că doreşte să renunţe la un pachet de 10% din Conpet, din participaţia de 29,7%.

La începutul acestui an, Greg Konieczny ne-a declarat, într-un interviu: "Am anunţat că dorim să vindem participaţia de 10%, iar lucrurile sunt în curs. Când vom lua o decizie, o vom anunţa public".

Se pare că momentul deciziei a venit acum, iar Fondul şi-a lansat oferta către investitori calificaţi, publicul larg nefiind eligibil să participe.

Preţul per acţiune plasată va fi stabilit în momentul finalizării procesului de plasament şi va fi anunţat pieţei în mod corespunzător, se arată în comunicatul FP.

"În cazul în care toate acţiunile plasate sunt vândute, în urma finalizării tranzacţiei, Fondul va deţine cel puţin 524.366 acţiuni emise de Conpet, reprezentând aproximativ 6,1% din capitalul social al societăţii. Oricare dintre acţiunile societăţii deţinute de Fond după închiderea tranzacţiei va fi indisponibilizată pentru o perioadă de 180 de zile", mai precizează anunţul Fondului.

Firma de brokeraj Wood & Company Financial Services acţionează în calitate de coordonator global unic şi unic bookrunner în cadrul tranzacţiei, iar BRD - Groupe Societe Generale (BRD) acţionează în calitate de co-manager.

Fondul Proprietatea a mai vândut în iunie, prin plasament privat, un pachet de 4,99% din acţiunile Romgaz (SNG), chiar în timpul ofertei publice Electrica, iar ulterior a renunţat la participaţia din Transelectrica.

De asemenea, FP are la vânzare şi un pachet din acţiunile Petrom (SNP). Fondul aşteaptă condiţii de piaţă favorabile ca să îşi reducă participaţia la SNP, sub 15%, după cum a anunţat pe 5 martie.

Operatorul sistemul naţional de transport al produselor petroliere, Conpet SA, va avea venituri totale de 399 milioane lei în acest an, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, publicat recent în Monitorul Oficial.

Afacerile Conpet Ploieşti au avansat în primul semestru cu 10,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 186,17 milioane lei (41,7 milioane euro), şi cu 6,4% faţă de buget, pe fondul creşterii veniturilor din transport cu 17,7 milioane lei faţă de primele şase luni din 2013. În prima jumătate a anului trecut, compania a consemnat o cifră de afaceri de 168,17 milioane lei.

Conpet operează sistemul naţional de transport al produselor petroliere.

Potrivit celor mai recente raportări, statul controlează prin Ministerul Economiei 58,71% din acţiunile companiei, iar Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. deoarece prospectul de admitere pe piata reglementata a fost publicat fara respectarea ordinului domnului Florin Georgescu 1286/2012 care spune ca rapoartele financiare ale firmelor listate pe o piata reglementata trebuiesc alcatuite conform INTERNATIONAL FINANCIAL REPORTING STANDARDS. Totusi domnul doctor Mobius ar trebui sa incerce, doar singur domnia sa a spus ca apartenenta la UE nu este un mare lucru pentru piata de capital...Cat despre capitalul social de cateva zeci de milioane, adicalea vreo 28 ar trebui totusi sa intrebe si auditorul KPMG ce sa faca cu restul pana la cele 142,4 milioane de BRUTERONI :-) Singura intrebare care se pune pentru domnul doctor Mobius este daca imi va multumi pentru ca am reusit sa-l conving sa iasa la pensie :-(

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. insa trebuie sa vedem ce zice si ASF, mai ales ca a aprobat prospectul de emisiune pentru admiterea la tranzactionare pe o piata reglementata. Sper sa nu avem ca in cazul BCR aceleasi conditii pe care le descria Reuters potrivit carora BCR va fi delistata :-)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită