Oil Terminal obţine reducerea garanţiei globale

Mihai Gongoroi
Piaţa de Capital /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Direcţia Generală a Vămilor a acceptat să reducă nivelul garanţiei globale solicitate operatorului terminalului petrolier din Portul Constanţa Oil Terminal (OIL) la doar 30% din suma cerută iniţial, se arată într-un comunicat al emitentului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, societatea va plăti Direcţiei Vămilor 259,88 milioane de lei, iar OIL informează că, în prezent, derulează procedura de găsire a unui organism de creditare, fie o instituţie bancară, o companie şi/sau broker de asigurări.

Amintim că la începutul lunii februarie, OIL a primit de la ANAF o adresă prin care solicita operatorului terminalului petrolier constituirea unei garanţii globale aferente sumei de 866,29 milioane de lei, care urma să constituie garanţia globală ce ar corespunde unui procent de 100% din cuantumul drepturilor de import şi accizele aferente mărfurilor depozitate.

Prin terminalul petrolier se realizează peste 50% din importurile, exporturile şi tranzitele ţării noastre de ţiţei, produse petroliere sau petrochimice, Oil Terminal având un rol important în sistemul energetic naţional.

În 2018, Oil Terminal a raportat un profit net de 318 mii lei, în scădere cu 93% faţă de nivelul de 4,9 milioane de lei, în 2017, dar de trei ori mai mare faţă de profitul bugetat.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 59,62% din companie, iar Sebastian Valentin Dumitrescu are 15,59% din Oil Terminal.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS