Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 01.10.2015
OMC ÎȘI REDUCE ESTIMĂRILE DIN NOU
Comerțul mondial va crește cu 2,8% în 2015
     Încetinirea importurilor chineze, volatilitatea piețelor valutare și scăderea prețului materiilor prime au determinat Organizația Mondială a Comerțului (OMC) să-și reducă cu o jumătate de punct procentual estimările privind creșterea comerțului mondial în 2015, transmite EFE, conform Agerpres.

     Potrivit unui raport publicat ieri, economiștii OMC estimează că, în acest an, comerțul mondial va înregistra o creștere de 2,8%, urmată de un avans de 3,9% în 2016, în condițiile în care, în luna aprilie, prognozau o creștere a schimburilor comerciale mondiale de 3,3% în 2015 și un avans de 4% în 2016.

     Este pentru a treia oară în ultimele 12 luni când OMC își revizuiește estimările referitoare la evoluția schimburilor comerciale mondiale. În prima fază, OMC miza pe o creștere a comerțului mondial de 5% în 2015, însă această prognoză a fost revizuită la 4% în luna septembrie a anului trecut și la 3,3% în aprilie anul curent.

     "Aceste revizuiri reflectă o serie de factori care au afectat economia globală în prima jumătate a lui 2015, incluzând scăderea importurilor în China, Brazilia și alte economii emergente, scăderea prețurilor petrolului și ale altor materii prime, precum și fluctuațiile semnificative ale cursului de schimb ale principalelor valute", se arată în raportul OMC.

     Schimburile comerciale sunt un indicator al stării de sănătate a economiei mondiale. "Comerțul poate acționa ca un catalizator pentru creșterea economică. Într-o perioadă de incertitudine, creșterea comerțului ar putea ajuta la revigorarea economiei globale", a apreciat directorul general al OMC, Roberto Azevedo.

     Dacă noile prognoze ale OMC se vor adeveri, 2015 va fi al patrulea an consecutiv în care comerțul mondial va înregistra o creștere mai mică de 3%. În 2012, schimburile comerciale mondiale au sporit cu numai 2,2%, urmând un avans de 2,5 atât în 2013, cât și în 2014, sub media de 5,1% înregistrată după 1990. 
.
 

 

.