|
|
Înghesuială la vot. |
Băsescu îl egalase pe Geoană în unele sondaje, în urma confruntării directe, televizate joi, remontând, în două ore, handicapul minim de 49%-51% în preferințele electoratului, de la care pornise înaintea ei.
Victoriile retorice sunt impalpabile (să menționăm, totuși, că grecii antici dispuneau de profesori de retorică, făceau antrenamente și includeau întrecerile retorice în Olimpiade, alături de alergări, sărituri și aruncarea cu discul), dar Traian Băsescu a lăsat impresia că l-a învins pe Mircea Geoană la numeroase capitole, în timp ce Geoană pare să nu-și fi adjudecat, net, niciunul.
Nici măcar pe cel de politică externă.
Gălăgioșii adversari ai lui Băses-cu din cele două televiziuni care îi sunt ostile - Antena și Realitatea - , au suferit un recul vizibil, imediat după confruntarea directă dintre cei doi candidați, sub șocul dezvăluirii făcute de președinte, că Geoană s-a dus acasă la "mogulul" Sorin Ovidiu Vântu, în noaptea de dinainte (de fapt, știrea fusese publicată pe site-urile Internet ale agenției de știri HotNews și ale gazetei "Academia Cațavencu", cu trei ore mai devreme.
Sesizabila victorie retorică a președintelui încă în funcție, dar, mai ales reculul taberei lui Geoană, au creat un motor de propulsie navigatorului Băsescu peste aceste ultime trei zile - vineri, sâmbătă și duminică, astfel că orice rezultat al alegerilor este posibil, deși, cu doar o săptămână în urmă, unele sondaje arătau că Băsescu se află pe nivelul de 46%, în timp ce Geoană se cocoțase pe 54%, opt puncte procentuale mai mult, acumulate cu concursul palmei date de Băsescu unui băiețel - un filmuleț care a traumatizat națiunea.
În bună măsură, voturile se dau ca în box - contează foarte mult impresia din ultima repriză.
Un rezultat de egalitate sensibilă între cei doi candidați ar fi, însă, dezastruos.
Să lăsăm deoparte scenariul des-pre stingerea luminilor în secțiile de votare pentru fraudarea alegerilor, să lăsăm deoparte scenariul provocării de tulburări sociale prin scoaterea în stradă a partizanilor unui candidat, să lăsăm deoparte organizarea unui cutremur de șapte grade pe scara Richter (o ironie absurdă a lui Sebas-tian Lăzăroiu, relatată, cu seriozitate, ca amenințare reală, de către fostul ministru de Interne,Liviu Dragnea).
Deși tulburările și fraudele electorale au devenit mai probabile odată cu radicalizarea electoratului (de alt-fel, fraudele sunt justificate de partide prin faptul că trebuie să țină pasul cu fraudele adversarilor), marele pericol al unui rezultat de egalitate sensibilă este altul.
Ar exista pericolul ca victoria celuilalt să nu fie recunoscută de către candidatul înfrânt.
Dacă ar fi "fifty-fifty", dacă ar fi despărțiți de doar câteva mii de voturi, candidatul declarat înfrânt va trebui să reziste presiunii propriilor sus-ținători și tentației personale, care l-ar împinge să conteste rezultatele.
Am intra pe modelul american, al ultimului mandat câștigat de Bush.
S-ar putea ajunge la renumărarea voturilor.
Ar putea dura săptămâni.
Să vezi atunci tulburări de stradă!
Într-o asemenea variantă, devine verosimil un scenariu înfricoșător.
Constituția prevede că președintele în funcție rămâne în exercițiu până la expirarea mandatului de cinci ani.
În cazul nostru, dacă pierde, atunci Băsescu ar trebui să-și facă bagajele la 21 decembrie.
Dacă, însă, rezultatele sunt nedecise, contestate, atunci situația este reglementată de altă prevedere constituțională, care spune că președintele în funcție rămâne să se exerseze până la depunerea jurământului de către președintele nou ales.
Dar, răgazul renumărării voturilor ar lăsa timp Parlamentului să-l suspende pe Băsescu din funcția de președinte, într-o sesiune "fulger".
În acest caz, cel care ar asigura interimatul la Președinție ar fi...Mircea Geoană!
În calitate de președinte al Senatului, Geoană ar deveni președinte interimar, conform Constituției, așa cum a fost și Văcăroiu, pe timpul suspendării lui Băsescu.
Desigur, prima decizie a lui Mircea Geoană ca președinte interimar, ar fi sa retragă mandatul acordat premierului desemnat Liviu Negoiță (mandat care a expirat, de altfel) și să-l înlocuiască cu Klaus Johannis.
Sunt convins că dacă s-ar petrece așa ceva, Klaus Johannis și-ar face Guvernul într-o singură zi și tot atunci ar fi și validat de Parlament.
Cel mai probabil, dacă ar ocupa temporar fotoliul de la Cotroceni, Geoană ar câștiga prezidențialele și s-ar permanentiza.
În cazul că (prin absurd) renumărarea voturilor l-ar mai da drept câștigător pe Băsescu, el ar rămâne izolat, un fel de bufon al Palatului, cu un Parlament și un Guvern ostile.
În tot timpul ăsta, eu aș sta în casă, de frică să nu-mi dea în cap vreun nebun, pentru că-s înalt, bărbos și port ochelari.
Sper din tot sufletul ca articolul să rămână literatură de ficțiune.
Sper din tot sufletul să câștige oricare, numai să fie o diferență clară față de înfrânt.
Nici măcar nu mai contează dacă nu câștigă cel mai bun.
MAKE
07.12.2009
|