Gala BURSA 2018

ONU critică situaţia din SUA

A.M.
Internaţional /

(sursa foto: Twitter)

(sursa foto: Twitter)

Donald Trump duce milioane de americani în ruină financiară, lăsându-i fără mâncare şi alte protecţii de bază, în timp ce cheltuie sume enorme pentru cei foarte bogaţi, a avertizat raportorul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru sărăcie, informează News.ro.

Philip Alston, raportorul special ONU care supraveghează sărăcia extremă de pe glob, a criticat dur situaţia din SUA. El a avertizat că Trump duce SUA spre o "schimbare dramatică a direcţiei" prin care sunt recompensaţi cei bogaţi în timp ce cei dezavantajaţi sunt pedepsiţi fiindcă le este blocat accesul la necesităţile de bază, relatează News.ro.

"Este un atac sistematic la programul de ajutor social al SUA care subminează siguranţa socială a celor care nu se pot descurca singuri. Odată ce înlături orice angajament al guvernului, ajungi rapid la cruzime", a afirmat Alston, pentru The Guardian.

"Dacă tichetele de masă, accesul la Medicaid şi subvenţiile pentru locuinţe sunt tăiate, atunci efectul asupra celor dezavantajaţi va fi drastic", a precizat el.

Rugat să definească "ruină", Alston a răspuns: "Fără acces la mâncare şi la sistemul de sănătate".

Afirmaţiile lui Alston fac parte din raportul său privind sărăcia extremă din SUA care va fi prezentat Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU la sfârşitul lui iunie.

Câştigător al premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz a afirmat că este foarte important ca observatorii internaţionali să vorbească despre impactul lui Trump: "Această administraţie a moştenit o situaţie rea a inegalităţii în SUA şi acum doar o înrăutăţeşte. Ce este atât de deranjant este că Trump, în loc să ia măsuri pentru a ameliora problema, ia măsuri care o agravează", conform surselor citate.

Printre măsurile criticate se află şi decizia republicanilor de a relaxa taxele pentru corporaţii.Alston numeşte SUA "un tărâm al contrastelor", găzduind unul din patru dintre cei 2.208 miliardari ai lumii. Totuşi, 40 de milioane de americani trăiesc în sărăcie. Peste cinci milioane se află în situaţia unei sărăcii extreme, care este asociată de obicei cu ţările aflate în curs de dezvoltare.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Oameni fără casă în Sua

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. O realitate trista mascata de apologetii capitalismului si ai miracolului american cu ajutorul PIB-ului pe cap de locuitor care "transfera" miile de miliarde ale superbogatilor pe capul amaratilor !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Asta-i fata nevazuta a Americii. Este tributul pentru "aura" mondiala.Sau, poate costul enorm pentru "jandarmul" mondial. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Așa este și 1.1.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită