Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 10.02.2015
OPINIA DE LA ANTIPOZI
Pierderile la credite în franci elvețieni - cine plătește oalele sparte?
 
    * În Australia, debitorii au dat băncile în judecată, pe motivul că, la semnarea creditului, li s-au vândut avantajele tranzacției fără să le fie explicate pierderile potențiale

     * Curtea le-a dat dreptate clienților, astfel că o parte din pierderi au fost trecute în seama băncilor
 
       Criza creditelor în franci elvețieni este reluarea unei "piese" care s-a mai jucat în România, cu câțiva ani în urmă.

     Acum, guvernatorul Mugur Isărescu a transmis un mesaj celor 70.000 de oameni disperați, declarând că Banca Națională a atras de multe ori atenția asupra riscurilor asociate creditelor în altă valută decât moneda națională.

     Ce-i drept, există un principiu: "Caveat Emptor" - adică: Fii prudent, cumpărătorule!

     Ca să-l ilustrăm, să luăm ca exemplu piața de mașini second hand. Vânzătorul caută să scoată în evidență calitățile automobilului, încercând în același timp să distragă atenția asupra unor posibile defecte. În cazul în care cumpărătorul nu este atent, mai târziu este dificil, dacă nu imposibil, să obțină redresarea defectelor.

     Pentru a evita dispute între comercianți și consumatori, în mai toate țările există instituții de protecție a consumatorilor. Dar ce se întâmplă în cazul băncilor, care încheie contracte de creditare în care sunt menționate cu litere mici și riscurile cursului de schimb? Ca să putem face o analiză, trebuie să pornim de la o (altă) întrebare: de ce împrumuturi în franci elvețieni?

     Până de curând, băncile elvețiene împrumutau franci la cea mai scăzută dobândă din lume.

     Cum puteau să facă acest lucru? De zeci de ani, moneda elvețiană s-a dovedit cea mai stabilă din lume. Cu toate ca dobânzile la franci elvețieni erau aproape neglijabile, băncile elvețiene atrăgeau enorm de mult capital străin. În perioada interbelică, neutralitatea acestei țări făcea ca banii depuși în băncile sale (denominați în franci elvețieni) să prezintă securitate pentru depozite și valoarea monedei.

     Acest model s-a menținut împreună cu secretul bancar, ceea ce a atras bani negri din întreaga lume. Chiar și în zilele noastre, după presiuni enorme asupra Elveției, singura concesie făcută a fost aceea ca - în cazul în care exista o solicitare la nivel de autorități de stat pentru o persoană suspectată de corupție - băncile să dea acces la conturile acesteia.

     Ce s-a întâmplat în Europa de Est - Ungaria, Polonia, România etc.? Băncile care funcționau în aceste țări au promovat activ oferta împrumuturilor în franci elvețieni. De ce? Pentru că era foarte profitabil pentru ele: împrumutau franci elvețieni la o dobandă de 1-2% și vindeau clienților cu dobânzi între 6 și 9%. Era o situație câștigător- câștigător, pentru ambele părți, dobânda în moneda locală fiind mult mai mare decât cea în franci elvețieni.

     Recent însă, speculația enormă pe francul elvețian a făcut ca valoarea acestuia să se aprecieze până la un nivel la care guvernul Elveției a decretat că nu poate permite distrugerea economiei sale: creșterea în valoare a francului făcea ca produsele elvețiene să devină necompetitive pe piața externă! A anunțat că va recurge la tipărirea de bani, pentru a satisface cerința de franci, și va fixa rata de schimb.

     La un moment dat, guvernul elvețian s-a declarat învins și a decis ca, de atunci, speculanții financiari să speculeze contra altor speculanți. A lăsat moneda liberă, care într-o singură zi a crescut cu aproximativ 30%.

     Între timp, francul a mai scăzut cu vreo 10 % - probabil că "învingătorii" au vândut franci și au realizat un profit frumos. Nu-mi propun să fac o analiză a implicațiilor pentru economia elvețiană, țin doar să menționez că anul acesta au fost, cred, mai puțini schiori străini pe celebrele pârtii din Elveția..

     Dar să ne întoarcem la creditele în franci acordate în România. Este clar, precum în exemplul cu mașini la mâna a doua: băncile au vândut o marfă profitabilă pentru ele unor împrumutați care și-au asumat riscuri prin ignoranță.

     Astăzi, băncile sunt și ele expuse la pierderi masive, deoarece beneficiarii creditelor devin incapabili să mai susțină ratele, iar în multe cazuri datoria generată din cauza creșterii valorii francului elvețian depășește valoarea bunului dobândit prin contractul de împrumut.

     Și în Australia am trecut printr-o asemenea situație. Cele mai mai numeroase credite de acest gen au fost făcute de fermieri. Aceștia au dat băncile în judecată, pe motivul că, la semnarea creditului, li s-au vândut avantajele tranzacției fără să le fie explicate pierderile potențiale. Curtea le-a dat dreptate, astfel ca o parte din pierderi au fost trecute în seama băncilor.

     Astăzi, dacă vrei să iei un credit într-o valută străină, ți se dă un document explicativ al riscurilor, pe care trebuie să-l semnezi în fața unui avocat. Acesta certifică faptul că ți-a explicat documentul și tu ai înțeles ris¬curile pe care ți le asumi.

     Responsabilitatea a fost " transferată" de la bănci la avocați și consumatori. De atunci, creditarea în valute străine s-a blocat, întrucât avocații nu își asumă riscul să semneze asemenea documente, care îi expun posibilității de a fi acuzați de către debitori că nu au înțeles explicațiile și implicațiile - de aici și posibilitatea de a fi dați în judecată.

     Este evident că băncile au interes să facă un compromis pentru a-și minimaliza potențialele pierderi. Și există destule soluții pe care le pot adopta: reducerea dobânzii, care are ca efect numai pierderea din profit; subvenționarea parțială a diferenței la rata de schimb; prelungirea termenului creditării, menținând aceeași rată lunară; o combinație a celor de mai sus.

     Soluția care trebuie evitată este ca pierderile să fie preluate de către guvern, adică de contribuabili - să nu se aplice nicicum principiul că profiturile le fac băncile, iar potențialele pierderi le suportă toată populația! 
EUGEN IONESCU
 

 

.