Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 17.10.2016
OPINII
Fără elite, România este țara formelor goale de conținut. Cu excepția închisorilor...
       "O Țară nu este a locului unde stă, ci este a orizontului înspre care privește." - Nicolae Iorga

 
     Un popor care își extermină elitele plătește prețul vreme de multe generații. Asta am făcut și noi, românii, pe vremea regimului comunist, criminal, iar urmările nu s-au lăsat așteptate. Prima consecință a fost prăbușirea morală. A fost apoi de-responsabilizarea, prin ruperea de proprietate, distrugerea învățământului și anihilarea Bisericii, infiltrată de Securitate. Consecutiv, de 70 de ani încoace, serviciile publice, precum învățământul, sănătatea și administrația, reușesc să-și depășească, an de an, recordurile negative.

     Nici după 1989 lucrurile nu s-au îndreptat. Numită sau aleasă, clasa politică nu poate fi mai bună decât noi. Iar noi trăim în legea lui "merge și așa" sau "nici o problemă! mâine!", în loc să depășim obstacolele, le ocolim (de la fițuica școlară, la mita ministerială...), suntem corupți și lipsiți de orice solidaritate comunitară.

     Avem instituții europene, dar le-am populat cu funcționari cu apucături dâmbovițene. Nu avem universități în top 500, dar avem cu 25% mai mulți doctori în științe decât media europenă, atât de "super-calificați" în domeniile lor, încât nici o fabrică nu are tehnologie românească. Avem învățământ obligatoriu și gratuit, dar în multe școli plouă, iar achiziționarea manualelor, ca și zugrăvirea și mobilarea claselor revin prea des părinților. Avem spitale, dar cei mai buni medici pleacă în alte țări. Avem cel mai mare număr de angajați în serviciile secrete, raportat la populație, din Europa, dar cei mai mulți ne spionează pe noi. Avem generali politruci, de carton, cu cariere întrerupte nu de gloanțe, ci de plagierea doctoratelor. Avem stadioane ultramoderne, construite cu bani publici, pentru echipe deținute de bișnițari, care au transformat campionatele în oboare de jucători. Avem mii de biserici, clădite pentru o populație mai degrabă superstițioasă, decât credincioasă. Avem cel mai numeros parlament, dar executivul inițiază majoritatea legilor. Avem campanii electorale, dar nu avem ce alege, căci - în lipsă de proiecte - dezbaterea este deturnată spre persoane.

     Și așa mai departe...

     România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, ceea ce înseamnă că îndeplinise condițiile impuse prin așa-numitul "acquis comunitar", respectiv, asumase legislația, regulamentele, tratatele și convențiile europene și înființase instituțiile necesare. Astăzi, după zece ani, constatăm că integrarea tot departe este, pentru că prea puține dintre acestea sunt efective. Mai rău: cerințele UE sunt percepute de populație ca amestec în treburile țării.

     Degeaba avem formele, dacă le lipsim de conținut. Exemplele sunt numeroase și pot fi găsite în aproape orice domeniu. Mă voi limita la câteva.

     De câte ori se mai sfințește o biserică, apar articole revoltate cu privire la numărul lor, mereu în creștere, față de cel al școlilor și spitalelor, mereu în scădere. Așa am aflat că, la sfârșitul anului 2015, în România erau 18.300 biserici, 19.000 școli și 425 spitale, respectiv unul la 44.000 locuitori. Pentru comparație, în SUA sunt 350.000 biserici și 5.500 spitale, respectiv unul la 56.000 locuitori, iar acolo nimeni nu protestează la construirea unei biserici. Protestul ar trebui să fie focalizat nu pe numărul bisericilor, ci pe organizarea lor și pe calitatea preoților și a ierarhilor. Biserica ar trebui să reorienteze moral societatea, să susțină demnitatea persoanei, să aducă servicii pe tărâmul asistenței sociale și în domeniul educației; dar, ce te faci dacă ierarhii o întorc cu spatele la laicat și cu fața la interesele (materiale!) ale clerului?

     Noi închidem spitale pentru că nu suntem în stare să le dotăm cu echipamente și cu personal. Bugetul alocat sănătății a crescut de câteva ori în ultimii 12 ani, dar am reușit performanța să drenăm toată creșterea în buzunarele furnizorilor de medicamente, nu în ameliorarea actului medical, prin echiparea spitalelor și majorarea salariilor personalului medical.

     Raportat la populație, din punct de vedere al numărului de spitale, americanii stau mai rău, dar calitatea asistenței medicale de acolo este excepțională.

     Problema nu rezidă în număr/formă, ci în conținut/calitatea serviciilor prestate.

     În România de azi, singurul domeniu în care conținutul excede formei este cel penitenciar: avem prea mulți pușcăriași și pușcăriabili față de numărul și capacitatea închisorilor!

     Este înfricoșător! Măcar de spaimă, ar trebui să reconsiderăm rolul elitelor, să oprim hemoragia emigrării și să țintim "proiectul de Țară" asupra lor.

     Aude cineva? 
RADU SÂRBU
 

 

.