Gala BURSA 2018

OPINIIIraţional şi oligo-raţional în economie şi drept (I)

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Editorial /

Gheorghe Piperea

Presupunerea teoreticienilor economiei neoclasice că alegerile şi opţiunile noastre economice sunt raţionale, libere, şi cumpătate nu este nici pe departe întemeiată. Neavând nicio baza factuală, această presupunere este un mit pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, în psihologie se consideră că peste 90% din deciziile noastre economice, sociale sau politice sunt iraţionale, fie pentru că sunt decizii emoţionale, fie pentru că se bazează pe judecăţi prescurtate, oligo-raţionale. Iar asemenea decizii nu sunt nici pe departe libere.

Printre primii care au enunţat tranşant acest adevăr frapant, cu mult înainte de construcţia mitului comportamentului economic raţional, cumpătat şi "optimizant", a fost Bertrand Russell, într-o colecţie de eseuri publicată pentru prima dată în 1935, sub titlul original "În Praise of Idleness" (1). În Prefaţa la ediţia "Clasicii Routledge" a acestei colecţii de eseuri se face afirmaţia că John Maynard Keynes (un prieten apropiat al lui Russell) ar fi susţinut că B. Russell credea că toate problemele lumii provin din faptul că oamenii îşi gestionează problemele în mod cât se poate de iraţional.

Pentru a ilustra i-raţionalitatea psihologiei agenţilor economici, B. Russell a dat exemplul măcelarului dintr-un mic oraş care, pentru a-şi distruge concurenţii, a convertit oraşul la vegetarianism. După care a constatat cu groază că nici el nu mai vinde carne (2). O altă ilustrare a acestei concepţii a lui B. Russell referitoare la i-raţionalitatea acţiunii umane (dar mai ales a comportamentului economic) este expunerea pe care o face în eseul "Midasul modern" relativă la atracţia mistică faţă de aur a oamenilor obişnuiţi (3) şi a misterelor care înconjoară sistemul etalonului aur şi al rezervelor în aur practicate la acea vreme (anii "30) de toate marile bănci centrale ale naţiunilor puternice. "Dintre toate ocupaţiile considerate utile, cam cea mai absurdă este exploatarea aurului, care este extras din pământ în Africa de Sud şi este transportat, cu infinite precauţii împotriva furturilor şi a accidentelor, la Londra, Paris şi New York, unde este băgat din nou în pământ, în trezoreriile băncilor. Este posibil ca rezervele bancare să fi avut o utilitate atât timp cât se consideră că ele pot fi folosite uneori, dar de îndată ce a fost adoptată politica de a nu permite ca ele să scadă vreodată sub un anumit minim, acea suma a devenit că şi inexistentă (n.n., acei bani sunt sterilizaţi, neutri). [...] E doar o relicvă barbară faptul că o parte a creditului naţional se bazează în continuare pe aur efectiv. Utilizarea aurului a dispărut treptat din tranzacţiile private. Înaintea războiului încă mai era folosit pentru sume mici, dar oamenii care au crescut după război abia dacă mai ştiu cum arată o monedă de aur. Cu toate acestea, încă se mai crede că, prin cine ştie ce şiretlic misterios, stabilitatea financiară a tuturor depinde de o rezervă de aur de la banca centrală a ţării lor. În timpul războiului, când transportarea aurului a devenit periculoasă din cauza submarinelor, ficţiunea a fost dusă şi mai departe. Se considera că, din aurul extras în Africa de Sud, o parte era în SUA, o parte în Anglia, o parte în Franţa şi aşa mai departe, dar de fapt tot aurul a rămas în Africa de Sud. De ce nu s-ar duce ficţiunea şi mai departe şi să se considere că aurul a fost extras, dar de fapt el să rămână liniştit în pământ?" Din consideraţiile lui B. Russell mai rezultă că, teoretic, avantajul etalonului aur este că el oferă un mecanism de protecţie contra neonestităţii guvernelor. Dar "guvernele abandonează acest etalon oricând le convine să facă asta". De aceea, "etalonul aur este inutil în vremuri dificile şi nenecesar în restul timpului". De altfel, B. Russell a observat (4) că "peste tot unde cei puţini au dobândit putere asupra celor mulţi, au fost ajutaţi de o anumită superstiţie care îi domină pe cei mulţi. Cetăţeanul obişnuit se înfioară, cuprins de veneraţie, atunci când i se vorbeşte despre aur, emisii monetare, inflaţie, deflaţie, reflaţie şi restul acestui jargon. Certitudinea care i se insuflă este că oricine are puterea de a discuta (chiar şi superficial) despre aceste subiecte trebuie să fie foarte înţelept şi, de aceea, cetăţeanul obişnuit nu îndrăzneşte să pună la îndoială ceea ce i se spune. Această condiţie a respectului neinteligent din partea publicului larg este exact ce îi trebuie finanţistului ca să rămână neîngrădit de democraţie. Finanţistul are şi avantaje pentru a putea face asta în mod durabil. Fiind enorm de bogat, el poate face donaţii universităţilor şi să se asigure, în acest fel, că cea mai influentă parte a opiniei academice îi va fi subordonată. Aflându-se în vârful plutocraţiei, el este liderul "natural" al tuturor celor ca căror gândire este dominată de frica de comunism. Fiind deţinătorul puterii economice, el poate distribui prosperitate sau ruină unor întregi naţiuni, după bunul lui plac. Dar este îndoielnic că vreuna din aceste arme ar fi de ajuns fără ajutorul superstiţiei. Economia este predată în şcoli în aşa fel încât să glorifice status quo-ul. Superstiţia şi misterul sunt utile deţinătorilor puterii financiare. Asemenea războiului, finanţele sunt afectate de faptul că aproape toţi cei care au competenţă tehnică au şi un parti pris contrar intereselor comunităţii. Atunci când au loc conferinţe pentru dezarmare, experţii navali şi militari sunt principalele obstacole în calea succesului. Preocupările lor obişnuite îi împiedică să vadă chestiunile referitoare la dezarmare într-o perspectivă adecvată (5). Exact acelaşi lucru este valabil şi în cazul finanţelor. Aproape nimeni nu cunoaşte perspectivele financiare în detaliu, în afara celor care se ocupă să facă bani în sistemul actual şi care, în mod firesc, nu pot să aibă vederi complet imparţiale. Dacă este ca această stare de lucruri să fie remediată, va fi necesar ca democraţiile lumii să devină conştiente de importanţa finanţelor şi să se găsească modalităţi de simplificare a principiilor finanţelor, astfel încât ele să fie larg înţelese. [...] Dar poate că nu a mai rămas nimeni care să creadă în democraţie, în afara Siam-ului şi a părţilor mai izolate ale Mongoliei".

La rândul sau, Mervyn King, fost guvernator al Băncii Angliei, a observat că modelele economice ale teoriei neo-clasice pornesc de la premisa (greşită) că toată lumea are aşteptări raţionale, dar "dorinţa noastră puternică de a ne ţine vieţile sub control şi incertitudinile inerente vieţii, de a elimina cauza unor evenimente aparent inexplicabile, duc la decizii aparent iraţionale (6). O astfel de dorinţă face ca oamenii "să poată fi uşor păcăliţi" să creadă o poveste falsă (7) .

În accepţiunea lui M. King, în centrul teoriei macro-economice moderne se află iluzia că incertitudinea poate fi supusă, prin manipularea probabilităţilor cunoscute cu ajutorul matematicii, unor modele econometrice. Dar, conform lui M. King, pe previziunile economice nu ne putem baza, deoarece economia depinde de comportamentul uman (8).

Motivaţiile alegerilor noastre economice şi ale angajamentelor noastre juridice sunt dintre cele mai bizare: cumpărăm uneori de frică, din animism (9), ca victime ale efectului de hallo sau ale tehnicilor de persuasiune de tipul piciorului în uşă (10) etc. E o constatare simplă, empirică, a unor fapte vizibile din avion: viteza e circulaţie a informaţiei, a ideilor şi a banilor este, deja, iraţională. În afară de suporţii media clasici (tv, radio, presă scrisă), există internetul, reţelele de socializare, sistemele de comunicare scrisă sau vizuală instantanee (Messenger, WhatsApp, Twitter etc.), enciclopediile on - line (re)scrise permanent de cititori (Wikipedia), iar aceste medii de informare sunt, de cele mai multe ori, şi medii de formare, mai precis, de canalizare a opiniei şi a emoţiilor. Casă luăm un exemplu edificator, vom observa că viteza de circulaţie a valorilor şi a banilor este calculată, în marile tranzacţii globale, în nano-secunde. Pe pieţele mari de capital, valorile nu mai sunt nici măcar rezultatul agitaţiei agenţilor de bursă, nu se mai stabilesc de pe o zi pe alta şi nici măcar de la o oră la alta, ci de la o micro-secundă la alta. Tranzacţiile cu valori mari se efectuează prin algoritmi de calculator (acestea se numesc high frequency transactions, HFT) care, deseori, sunt dotaţi cu "abilitatea" de a prevedea un trend sau o mişcare în "intervale" de câteva nano-secunde, ceea ce le permite să "fure" startul (front running) exact ca un atlet nu foarte onest şi cam nerăbdător să câştige chiar şi cu preţul ruşinii ulterioare descoperirii faptului că a trişat. Evident, nimic raţional nu mai există în astfel de tranzacţii; nicio analiză cât de cât aşezată nu se mai poate face în astfel de condiţii.

(va urma)

Note

1. În limba română, colecţia a fost tradusă sub titlul Elogiul inactivităţii şi alte eseuri, fiind publicată la editura Vellant, Bucureşti, 2017.

2. Ibidem, p.69. Russell continua, cu o cruntă ironie: "Nebunia acestui om este incredibilă, dar ea nu este mai mare decât cea a tuturor Puterilor. Toate au observat că, din practicarea comerţului exterior, celelalte naţiuni se îmbogăţesc, că au creat tarife care să distrugă comerţul exterior. Toate au fost uluite sp descopere că ele au fost la fel de afectate ca şi concurentele lor". [...] "Dacă produci şi vinzi o marfă (sau un serviciu, n.n) există două categorii de persoane care sunt importante: concurenţii, care îţi fac rău (sau măcar încearcă, pentru a-ţi capta sau subtiliza clientela, n.n.) şi cumpărătorii, care îţi fac bine, îţi aduc beneficii. Concurenţii îţi sunt cunoscuţi, cumpărătorii sunt o categorie vagă, generică. Tendinţa este de a fi conştient de competitor şi de a-i ignora, cel puţin parţial, pe cumpărători. Naţiunile străine sunt văzute mai degrabă drept concurenţi în producţie şi vânzare decât drept potentiali cumpărători şi, de aceea, sunt automat considerate că au interese opuse intereselor noastre economice".

3. Midas este un rege mitologic care s-a rugat la zei ca tot ceea ce atinge să se transforme în aur, pentru a putea fi cel mai bogat om din lume. După ce dorinţa i-a fost îndeplinită de zei, Midas a descoperit cu groază că nu numai obiectele neînsufleţite pe care le atinge se transformă în aur, ci şi fiinţele, apropiate sau străine lui. Astfel, posibilitatea de a deţine cea mai mare bogăţie s-a transformat în cea mai mare tragedie.

4. Ibidem, p.71-72. B. Russell era, însă, optimist, susţinând că starea actuală în care domină iraţionalitatea şi superstiţiile ar putea fi depăşită cât se poate de simplu: "Nu trebuie să facem altceva decât să ne comportăm raţional". Efortul trebuie început încă din şcoală, unde dialogul şi întrebările trebuie lăsate libere, pentru a se putea demasca neajunsurile "înţelepciunii convenţionale". În acest mod, "iraţionalitatea care se dă drept expertiză va fi dislocată şi contestată; probabil că [...] cea mai bună acţiune este cea care apare dintr-o înţelegere profundă a universului şi destinului uman, nu dintr-un impuls foarte pasional al unei autoafirmări romantice, dar disproporţionate; a găsi satisfacţie în faptul de a gândi şi a reflecta poate fi un bun scut de protecţie contra neînţelepciunii şi iubirii excesive de putere, un mijloc de a-ţi păstra seninătatea în nenorocire şi pacea minţii printre griji. [...] doar prin ferestre către un cosmos mai mare şi mai puţin irascibil devin suportabile părţile mai tragice ale vieţii (op.cit., p.47).

5. Legătura dintre puterea militară şi puterea economică este mai strânsă decât s-ar putea crede. B. Russel observă că "în afaceri se ajunge la deţinerea unei averi în parte prin intermediul abilităţii, dar o astfel de abilitate este posibilă doar în cadrul unui potenţial militar şi naval" (op.cît., p. 66). Într-adevăr, si vis pacem, para bellum. Cine vrea pace, se pregăteşte de război. La fel şi cel ce vrea prosperitate. Este cinic, dar, dacă analizăm cu atenţie ce se află în spatele marilor puteri economice (SUA, China, Rusia, Japonia, Germania, Franţa, UK), adică un enorm arsenal militar şi naval, vedem că este cruntă şi sumbră realitatea lumii noastre. Pe de altă parte, "metodele moderne de producţie ne-au oferit posibilitatea tihnei şi siguranţei pentru toţi; în schimb, noi am ales ca unii să muncească excesiv şi alţii să moară de foame" (B. Russell, Elogiul inactivităţii, p.38).

6. Mervyn King, Sfârşitul alchimiei. Banii, băncile şi viitorul economiei mondiale, editura comunicare.ro, Bucureşti, 2017, p.129.

7. Ibidem, p.132.

8. Ibidem, p.128.

9. Animismul este un tip special de construcţie mentală bazată pe emoţii, care leagă de obiecte caractersitici ale unor persoane sau, mai mult decât atât, le "însufleţesc", întrucât reprezintă urme ale unor persoane, părţi componente ale imaginii pe care ne-o construim mintal relativ la unele persoane. Nu există om care să nu îşi lege mental emoţiile noastre de unele lucruri simţind automat că ele sunt impregnate de esenţă unei persoane sau de propria esenţă din perioade trecute: un lucru care a aparţinut unui copil, când era mic, ne declanşează automat un munte de emoţii care ne fac să fim de acord să îl achiziţionăm cu orice preţ, să îl păstrăm, să îl asociem cu ceea ce eram noi înşine atunci când persoana iubită era un copil. Un lucru care a aparţinut unui părinte sau bunic, acum decedat, poate declanşa emoţii şi comportamente similare. Un lucru pe care l-am purtat sau cu care ne-am jucat când eram la grădiniţă, rechizitele şcolare din trecut, jurnalele, pozele, de asemenea. E suficient să le vedem sau să le atingem că să ne stârnească nostalgii. Nu ne-am despărţi de aceste lucruri pentru nimic în lume. Distrugerea sau descompletarea lor ar fi similare cu rănirea sau uciderea unei persoane reale, pentru că astfel de lucruri au mare valoare sentimentală. Interesant este că animismul "funcţionează" şi în privinţa hobby-urilor şi preferinţelor culturale. Este cazul obiectelor de colecţie care au aparţinut vedetelor. Acestea au, uneori, chiar valoare materială, pecuniară, uneori ridicol de ridicată : artă (de ex., schiţe de Picasso), colecţiile de timbre, obiectele care au aparţinut vedetelor (de ex., : chitara lui Jimmy Hendrix pe care nu a "reuşit" să o distrugă în concert, mănuşa lui Michael Jackson, ochelarii şi perucă lui Elvis Presley etc.). Există şi un sens negativ al animismului: obiectele care au aparţinut sau au fost utilizate de asasini sau de personaje negative, sinistre sunt instinctual considerate ele însele sinistre. Atingerea sau evocarea lor sunt suficientă pentru a da fiori şi a stârni tot felul de emoţii şi comportamente de tipul fobiilor. Acestea sunt alegeri şi decizii iraţionale, semi-inconştiente, care ne covârşesc existenţa, mai ales în viaţa de zi cu zi de consumator. De aici realitatea celor susţinute încă de acum 80 de ani de B. Russell: nu facem decât rareori alegeri raţionale.

10. Mai multe astfel de motivaţii ciudate ale achiziţiilor noastre sunt redate în cele ce urmează.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Un articol de nota 10 cu + !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Total de acord cu cele enuntate aici. Citeam acum vreo 10 ani de o mare firma de pe Wall Street care a platit pe un software folosit la tranzactiile pe bursa aprox. 100 milioane dolari, pentru exact puterea aceea de procesare a tranzactiilor in mili-secunde si luarea deciziilor de buy & sell tot in milisecunde ! Deciziile derivate de astfel de software-uri sunt eminamente rationale, dar asta dupa ce au trecut palpitatiile celor care au platit 100 milioane pe asa ceva si a palpitatiilor dupa ce au scos profit ! In rarele momente in care mai dezbat cu nevasta fundamentele sociale care ne guverneaza, eu sunt de principiul ''democracy-my ass'' dar ea inca mai crede in povesti cu zane, cum ca cei care detin puterea nu o folosesc pentru scopuri malefice. Cum ea va citeste si pe blogul dvs,, acum mi-ati furnizat un argument de ''sursa credibila'' ca sa ii spun: vezi, si dl. Piperea crede ca democratia este valabila doar pentru unii pe cand pentru altii nu ! Oricum , cea mai cinica afirmatie pe care am citit-o era de fapt un crez al celor din imperiul roman: onoarea este valabila doar pentru cei care in ea. Asa ca politicienii si finantistii au avut de unde imprumuta idei......

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită