Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 08.04.2013
OPINII: LA ANIVERSAREA ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE,
Ratând o bună ocazie de a tăcea, Văcăroiu a vorbit despre privatizare
     "Privatizările au fost în proporție de 80% un eșec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puțin trei ori mai mare decât cel actual", ceea ce nu reușește (și) pentru că "totul e impus de afară", a afirmat președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

     Când Nicolae Văcăroiu vorbește despre economia națională, este ca și cum un criminal ar vorbi despre consecințele nefaste ale unor crime, de-tașându-se de orice responsabilitate! Dacă Ion Iliescu este marele responsabil pentru proasta construcție a statului post decembrist, apoi Nicolae Văcăroiu a fost cel mai important complice în îngreunarea tranziției spre capitalism a economiei naționale.

     La începutul anilor '90, startul României a fost ratat pentru că guvernul nu a început procesul de reformă structurală, nici la nivel macroeconomic și nici la nivel microeconomic, în fiecare întreprindere în parte. Soluția principală era atunci, ca și acum, privatizarea, urmată de capitalizare. Privatizarea a fost esența reformei economice în toate țările fost comuniste. Ține de evidență: țările care au privatizat mult și repede o duc mai bine decât celelalte.

     Cred că natura unui sistem este definită, mai degrabă decât prin altele, de natura proprietății economice. România iliesciană, deși "decretase" că revoluția a fost anticomunistă și că se reorientează spre capitalism, a păstrat cât de mult a putut în mâinile statului proprietatea asupra întreprinderilor economice și financiare. Interesul a fost dublu: politic și financiar. Pe de o parte, FSN/FDSN, care - ca organism politic - s-a suprapus administrației de stat în mai mare măsură decât o făcuse însuși partidul comunist, avea nevoie de salariații întreprinderilor de stat, ca masă de manevră în arena politică. Pe de altă parte, clientela de sorginte comunisto-securistă nu putea căpușa decât întreprinderi de stat. S-au construit structuri sindicale puternice, care au fost manipulate prin ofițerii acoperiți infiltrați în conducerile lor, pentru a se opune reformelor, în general, și privatizării, în special.

      În timpul guvernării văcăroide:

     - S-a furat tot ce s-a putut: comerțul exterior, băncile, fondurile mutuale și au fost căpușate întreprinderile din toate sferele economiei și bugetul de stat. Prima metodă de privatizare folosită în România a fost privatizarea prin furt.

     - Au fost aduse sub pragul rentabilității sute de societăți comerciale din ramurile industriei și serviciilor. În loc să se înceapă cu privatizarea întreprinderilor rentabile, iar cu banii obținuți să se restructureze și să se retehnologizeze celelalte, pentru o privatizare ulterioară, s-a preferat o politică prin care toate întreprinderile au fost coborâte la cel mai mic numitor comun. Metoda prin care s-a reușit această "performanță" a fost cea a subvenționării. În perioada 1992-1996, s-au alocat întreprinderilor cu pierderi "fonduri de restructurare" mai mari decât sumele încasate din privatizare, diferența fiind acoperită din dividendele companiilor profitabile.

     - Economia națională a funcționat pe principiul vaselor comunicante: profiturile companiilor rentabile au fost folosite pentru acoperirea pierderilor celor nerentabile (mineritul, siderurgia, industria de armament, agricultura de stat), cărora li s-a prelungit agonia. De salvat, nu au fost salvate, căci se știe: boala lungă, moarte sigură, dar s-au înecat și cele profitabile.

     - S-a preferat privatizarea populistă, în favoarea asociațiilor salariaților, adică un fel de cooperativizare: aproape 1900 de societăți comerciale au fost vândute PAS-urilor, care în marea majoritate a cazurilor nu au fost capabile să le mențină competitivitatea și fie le-au falimentat, fie au pierdut controlul.

     - Numai 11 contracte de privatizare, însumând 36 milioane dolari, s-au încheiat cu investitori străini, ceea ce spune totul despre imaginea României lui Iliescu și Văcăroiu în mediile de afaceri internaționale. Investițiile străine erau necesare nu numai pentru infuzia de capital și devize, ci, la fel de important, pentru implementarea unui nou tip de cultură organizațională și managerială.

      Au fost falimentate toate întreprinderile agricole de stat, toate combinatele avicole și de creștere a porcilor și majoritatea comcerealurilor, prin limitarea de către guvern a prețurilor de vânzare a produselor lor, în timp ce prețurile la care se aprovizionau au fost lăsate libere. În același timp, Banca Agricolă a fost obligată să le finanțeze, fiind împinsă la un activ net contabil negativ.

     - Băncile de stat, mai ales BANCOREX, au fost jefuite de clientela securisto-politică, din ele volatilizându-se mai mult de 4 miliarde dolari. Singura soluție pentru recapitalizarea lor a fost privatizarea, iar acum ne văităm că le-am înstrăinat...

     - S-au "topit" rezervele valutare ale României, guvernul Văcăroiu lăsând, la plecare, mai nimic: 565 milioane dolari în rezerva BNR, după patru ani, în care indicele inflației s-a situat între 295% și 59%. Din această cauză, guvernarea CDR a început cu o prăbușire a cursului leu/dolar și cu un nou puseu inflaționist.

     - Au fost întrerupte relațiile Ro-mâniei cu organismele financiare internaționale, din cauza politicilor nereformiste practicate.

     - Justiția, împănată cu foști ofițeri de miliție și securitate (doar erau, măcar formal, absolvenți ai facultății de drept), a fost oarbă, dar nu imparțială, ci incapabilă să vadă și să condamne jefuitorii.

     

     FMI și Banca Mondială tăiaseră finanțările țării și afirmau răspicat că, în anul 1997, când deveneau scadente primele rate la creditele post-ceaușiste, România va intra în incapacitate de plată. Evitarea crahului a fost meritul guvernării ulterioare, a CDR, iar pivotul reformei a fost tocmai privatizarea.

     Statisticile demonstrează că privatizare a început să se facă cu adevărat în România abia începând cu anul 1996, când a devenit evident că nu mai exista alternativă. Nerestructurate, întreprinderile se transformaseră în adevărate bombe sociale, al căror ceas ticăia în mâinile guvernului. Ineficiența și jaful fuseseră subvenționate până la sleirea finanțelor publice. Nerestructurându-le tehnologic și menținându-le suprapopulate, guvernul Văcăroiu a condamnat întreprinderile la a fi vândute pe nimic. Până la urmă, statul român le-a externalizat, lăsând pe seama cumpărătorilor pachetelor sale de acțiuni restructurarea și rentabilizarea companiilor din economia națională. De aici au pornit toate dificultățile privatizării din România.

     Pentru toate acestea, Nicolae Văcăroiu a fost răsplătit: prim ministru în perioada 1992-1996, președinte al Senatului în perioada 2001-2004, președinte interimar al României, în aprilie-mai 2007, iar din 2008 este președintele Curții de Conturi. Nici un alt român nu a mai acumulat asemenea funcții! Pentru dânsul nu a fost destul: întrebat ce caută în conducerea băncii lui Sorin Ovidiu Vântu, dl Văcăroiu a răspuns cu modestie: "sunt un Hagi al finanțelor!". Pare firesc să vorbească, dar poate că era mai bine dacă tăcea... 
RADU SÂRBU
 

 

.