Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 26.05.2017
OPINII
Spre o nouă bulă a creditului, cu binecuvântarea Guvernatorului BNR
click aici
     Cu o creștere economică peste așteptări, dobânzi la minime istorice și inflație anemică, după doi ani de deflație, băncile sunt îndemnate să iasă din amorțeală și să reia în forță creditarea. Cu ce diferă însă situația din 2017 de cea din 2007 din perspectiva impactului asupra efortului de rambursare a posesorilor de credite?

     "Situația financiară a băncilor s-a întărit", spunea, pe 22 mai, Mugur Isărescu, potrivit News.ro, la Forumului Pieței Financiare, organizat de Asociația Română a Băncilor. Guvernatorul a adăugat: "Se poate vorbi de un restart al creditării. Am putea gândi astfel: cu un mix chibzuit de politici pe care ne străduim să îl asigurăm, modul de creștere economică ar putea fi preluat de creditare. După o criză financiară reluarea creditării nu se face prima, iar creșterea nu se face pe creditare. Faptul că am avut în ultimii ani o descreștere a intermedierii financiare nu este departe de un scenariu financiar european și mondial. Pe măsură ce politicile fiscal bugetare și monetare vor deveni mai puțin stimulative, creșterea se va putea face pe creditare".

     Acesta sublinia că n-a văzut niciodată o situație macroeconomică mai bună în România și că băncile ar trebui să profite de asta pentru a recâștiga încrederea clienților. Sună cunoscut?

     În 2007, moment în care totul părea paradisiac în România, creditarea era încurajată prin norme mai lejere de BNR, situația macroeconomică părea fel de optimistă dar... știm cu toții ce a urmat. Dobânzile nu erau la minime istorice ca acum, dar leul era, în compensație, la maxime istorice față de euro. În 2008, creșterea economică ajunsese la 9%, în trimestrul al treilea, după care a început declinul astfel încât terminam anul următor cu o scădere de peste 7% a PIB.

     "România nu este în pericol de a fi afectată de criza financiară internațională, iar riscul de contaminare a sistemului bancar românesc este «relativ limitat», declara însă senin Mugur Isărescu la începutul lui octombrie 2008.

     Reducerea abruptă a cererii urma să genereze contracție pe piața locurilor de muncă din 2009, apăreau insolvențele și multe credite de retail începeau să aibă întârzieri tot mai mari odată cu salturile la nivelul cursului (majoritatea împrumuturilor erau în euro și franci elveției) și scăderea treptată a veniturilor (era la mare modă tăierea bonusurilor și a primelor în sectorul privat și se pregătea tăierea salariilor la bugetari în sectorul de stat).

     Acum, avem cea mai mare creștere economică din UE în primul trimestru din 2017 (5,6% avans al PIB), dobânzile sunt mici, împrumuturile se dau doar în lei, dar oricând perspectivele se pot schimba având în vedere impactul costurilor finanțării, atât petru stat, care e mult mai îndatorat ca în 2008, cât și pentru populație și micii antreprenori. Cu toate astea, bancherii se pregătesc să ne dea iar o umbrelă de vreme bună pe care ar putea să ne-o ceară, ca și în 2008, când începe ploaia...

     Privind cu zece ani în urmă, ne întrebăm ce ar fi mai grav? O creștere a cursului euro/leu de la minimul de 3,1 atunci până la 4,5 în prezent sau un salt al Robor de la 1% în prezent la peste 4% într-un viitor nu foarte îndepărtat (mai ales din perspectiva scadenței unui credit pe termen mai lung)? La un credit ipotecar, saltul de care vorbeam al cursului s-ar fi tradus printr-o creștere graduală a ratelor care ar fi ajuns să cântărească cu până la 50% mai mult, cum suportă acum cei ce s-au împrumutat în euro în urmă cu 10 ani (nu mai vorbim de debitorii în CHF). O creștere graduală a dobânzilor de la nivelul Robor de sub 1% până la o valoare de 4-5% ar dubla însă ratele celor cu credite ipotecare Prima Casă ce au marje de 3% peste Robor, iar o apreciere de 2 procente pentru Robor ar genera un salt de aproape 50%. La creditele de nevoi personale, lucrurile au o dinamică diferită, având în vedere marja de 7-8% peste Robor, dar n-ar fi oricum confortabil să îți crească rata cu 50% dacă dobânda de referință urcă la 5%.

     Iar strategiile de vânzări din prezent pentru împrumuturile populației tot nu seamănă a abordare prudentă, ci trimit mai degrabă la moda bonusurilor promise pentru îndeplinirea targeturilor înainte de criză. Recent, am fost sunat de la ING pentru a fi întrebat dacă "nu vreau să am la dispoziție imediat 10.000 lei, fără acte doveditoare?". Era vorba, probabil, de înlocuirea adeverinței de salariu cu consultarea bazei de date ANAF în urma unui acord dintre respectiva instituție și bănci, dar, și așa, oferirea unui împrumut nesolicitat, pare un pic forțată. Mai ales că agenții de vânzări sunt instruiți să obțină maximum din oferta lor, cu minimum de precizări (doar când am întrebat de costuri mi s-a indicat valoarea ratei, nu pe cea a DAE sau dobânda practicată, iar când am cerut să mi se ofere o dobândă mai mică dupa ce aflasem costurile discuția s-a încheiat abrupt, agentul nu avea competențe pentru o oferta personalizată, deci spațiul pentru o negociere cu clientul e sublim dar lipsește totuși cu desăvârșire). 
CRISTIAN DOGARU
 

 

.