Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 15.06.2018
OPINII
Tortura psihologică la locul de muncă: Cum o recunoști?
click aici
Mirela Săvulescu
     Bullying-ul - tortura psihologică - este o formă de violență teoretic neletală și non-fizică. Deși fenomenul este perceput ca fiind ceva specific școlilor, acesta nu se oprește doar la copii. Din ce în ce mai des își face simțită prezența la locul de muncă, indiferent de tipul instituției sau firmei. The Workplace Bullying Institute (SUA) propune următoarea definiție a torturii psihologice la locul de muncă: "Maltratarea în mod repetat a uneia sau mai multor persoane-țintă de către unul sau mai mulți făptași, aceasta cuprinzând abuzul verbal, umilirea, comportamentul ofensiv, inclusiv cel non-verbal, intimidarea sau chiar sabotarea persoanei-țintă."

     Cum apare bullying-ul la locul de muncă? De cele mai multe ori este facilitat de un leadership defectuos, de manageri care nu au calități necesare interacțiunii cu subalternii și astfel nu pot forma o echipă care să funcționeze corect și nici nu pot susține un mediu de lucru prietenos. De regulă salariații care au fost torturați psihologic o vor face și ei la rândul lor, complicând viețile celor din jur. Salariații care au o stimă de sine redusă, care simt nevoia de a controla alți oameni, care au probleme acasă, care nu se pot adapta ușor mediului de lucru au tendința să fie bully cu colegii lor sau cu subalternii.

     Efectele bullying-ului asupra sănătății: cât de grave sunt efectele torturii psihologice la locul de muncă? Impactul bullying-ului asupra sănătății este unul dramatic. Salariații care sunt torturați psihologic pot avea migrene, stări de anxietate, probleme legate de somn, își pot pierde capacitatea de a se concentra la sarcinile din fișa postului, pot avea palpitații, amețeli. Pot, de asemenea, să experimenteze stări depresive, să aibă sentimentul nedreptății, să simtă rușine, pot avea tendințe suicidale.

     Cum recunoști bullying-ul? Acest gen de tortură este unul deosebit de complex, luând diferite forme, de aceea este greu de recunoscut din prima. De regulă, salariații își dau seama foarte târziu că sunt torturați psihologic de colegii de muncă sau de șeful lor. Semnele timpurii sunt adesea trecute cu vederea și nu sunt documentate. De asemenea multe dintre manifestările bullying-ului sunt de ordin emoțional și nu trec pragul ilegalității.

     Totuși, cum îți poți da seama dacă ești victima bullying-ului la locul de muncă? Semne ale torturii psihologice pot fi: supervizarea excesivă, micromanagement dus la extrem, critici constante, blocarea abuzivă a accesului la posturi superioare în organigramă, excluderea din grupurile care merg la masă sau din ședințe relevante ori corespondență importantă, stabilirea unor timpi de execuție nerezonabili, amenințări directe sau comentarii legate de siguranța viitoare a locului de muncă fără un temei faptic, tratamentul silențios - ignorarea cu bună știință a victimei, împrăștierea zvonurilor și bârfelor despre victimă, sabotarea muncii (ascunderea informațiilor, distrugerea muncii, schimbări constante și inconsecvente), minimizarea rezultatelor bune și constanta reamintire a greșelilor făcute în trecut. Iar lista poate continua.

     Există și semne mai puțin subtile ale bullying-ului: țipatul și datul cu pumnul în masă în fața victimei; invadarea spațiului personal al salariatului (verificarea inutilă a genții sau vestiarului și a spațiului de lucru); urmărirea, spionarea victimei; forțarea victimei să fie de acord cu părerea agresorului; persiflarea victimei; pedepse nemeritate; răzbunare nejustificată, umilirea în public a victimei.

     Ce este de făcut? În primul rând fiecare semn de bullying trebuie documentat. Apoi poate fi o variantă discuția cu agresorul dar aici trebuie luat în calcul faptul că această discuție trebuie să fie una cu martori, unii agresori reacționând deosebit de urât la acest tip de expunere. O altă variantă este comunicarea cu departamentul de resurse umane, această comunicare trebuind să fie una mai puțin încărcată emoțional, pentru a nu pierde din credibilitate. Nu în ultimul rând, ar trebui să fie discutarea problemelor de acest gen cu familia sau cu prietenii. Toate aceste metode de a face față bullying-ului se bazează pe contracararea efectului de izolare, rușinare, marginalizare, pe care un tratament abuziv îl are asupra celor mai multe dintre victime. Agresorul contează pe faptul că victima este prea rușinată și speriată sau confuzată de ce i se întâmplă, drept pentru care documentarea faptelor și scoaterea lor la lumină, cu cât mai mulți martori dacă se poate, este o bună metodă de a diminua efectele tratamentului ostil.

     Un lucru îngrijorător însă, dincolo de faptul că victimele acceptă cu greu devoalarea circumstanțelor abuzului la care sunt supuse, este acela că majoritatea colegilor victimei adoptă o atitudine non-participativă, și izolează la rândul lor victima, ca și când aceasta ar suferi de o boală contagioasă. Izolarea și distanțarea oamenilor din jur nu fac decât să adâncească suferința victimei și să întărească comportamentul agresorului. Un cerc vicios din care foarte greu se poate extrage victima fără urmări psihologice de lungă durată. Pe bună dreptate, cifrele arată, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, pagube de peste 20 de miliarde de euro cauzate anual de fenomenul de bullying. 
Mirela Săvulescu, Expert în Capital Uman
 

 

.