Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.07.2018
Opoziția: pană de idei
     Ați văzut sondajele? Știu, nu trebuie să le acordăm prea mare importanță. Nu am încredere în ele, multe par niște "făcături" aruncate pe piață la comandă. Și oricum mai este mult până la următoarele alegeri. Dar chiar și așa...

     PSD este credidat într-unul dintre aceste sondaje cu 28 la sută. În altele, mai pe placul său, are peste 30 la sută. Am văzut și unul cu peste 40 la sută. Dar indiferent pe care îl credem, problema este clară. La halul în care guvernează, socialiștii ar trebui să aibă 0 (zero) la sută.

     Criză de apă la Bacău, unde zeci de mii de oameni se adapă ca în Evul Mediu. Inflație care a făcut să explodeze prețurile de pe rafturi. Păcăleala pensiilor. Sistemul sanitar în comă. Dosarul Roșia Montană făcut praf. Criză în relațiile cu UE și cu Statele Unite. Avioane militare care cad unul după altul. Analfabetism și violență. Etc.

     Și cu toate acestea, PSD mai are alegători. Cum se explică asta? Mi se pare evident că motivul crucial este slăbiciunea Opoziției. În primul rând lipsa totală de idei.

     Îmi poate spune cineva ce propune Opoziția? De ce ar ieși oamenii din casă? Să voteze... pentru ce anume?...

     Singurii care par să aibă o idee sunt cei de la USR. Au prins un culoar cu această campanie "Fără penali în funcții publice". Îi felicit și sper să iasă ceva de aici. Judecând după cât sunt de iritați socialiștii, cred că au atins o coardă sensibilă.

     În afară de asta - mă tem - nici chiar USR nu are multe de propus. Da, s-au opus cel mai puternic socialiștilor în Parlament. Au câțiva parlamentari foarte activi (Barna și Vlad Alexandrescu îmi vin acum în minte). Dar aș vrea să aud ceva mai mult și mai bine structurat. Spre exemplu: are USR ceva de spus despre politica externă? Sau despre impozitele deja exagerate? Ori despre politica de apărare? Ori despre ordinea publică?

     Marea problemă este la PNL. Teoretic vorbind, PNL este un partid liberal. Practic însă, eu nu văd urmă de liberalism în discursul lor. Cât despre acțiunile parlamentarilor PNL... Dumnezeu cu mila! Mulți dintre ei votează cot la cot cu PSD. În afară de Florin Câțu, care are un discurs articulat în chestiuni economice, restul sunt cantitate neglijabilă. Nicio idee, niciun argument, nicio propunere notabilă. Tactica lor este transparentă. Așteaptă ca PSD-ul să se epuizeze, iar lumea să îi voteze. Iar dacă nu... nu. În fond, este greu să guvernezi. Mai bine blat după blat cu socialiștii.

     Înțeleg că Dacian Cioloș are un partid. Credeți-mă că nici măcar nu știu cum îi spune. (Iar eu totuși citesc ziarele). Dar indiferent cum îi spune, a reușit să păstreze un mister absolut cu privire la planurile sale. Este de Stânga sau de Dreapta? Știind că este al lui Cioloș, aș paria că este de Centru - adică nici în căruță, nici în teleguță.

     Chiar și UDMR a reușit performanța să nu mai avanseze nici un fel de idei. Înainte mai spunea ceva legat de nu-știu-ce universitate, de niște plăcuțe. Lucruri din acestea fundamentale pentru interesul public... Acum UDMR a pus un afiș cu "Nu deranjați". Nici ei nu mai știu dacă sunt la Putere sau în Opoziție. Alegătorii sunt rugați să revină în 2020.

     VV Ponta, plagiator, se agită și el. Spune tot felul de lucruri despre un anume "Liviu" care înțeleg că l-a supărat. După ce îi trece, dacă tot spune că și-a făcut partid (sincer, nici acesta nu știu cum se cheamă), poate ne arată și nouă un program... Măcar unul copy-paste...

     La Cotroceni, Klaus Iohannis a tras perdelele. Niciun sunet. Mă refer, din nou, la idei. La propuneri. La planuri. În 2016 și 2017, actualul Președinte a făcut câteva gesturi, timide. A anunțat niște comisii prezidențiale. Am uitat despre ce era vorba. Cred că era ceva despre educație... Sau despre economie... În orice caz, ce a început cu pași mărunți, s-a pierdut de tot pe drum. Ați mai auzit ceva?

     Recent, omul ne-a anunțat că vrea să candideze pentru un al doilea mandat. Este dreptul lui. Dar întreb, ca Moromete: pe bază de ce? Adică ce dorește? Nu zic "să facă", pentru că știm deja că nu va face nimic. Întreb doar ce pretinde că ar vrea să se întâmple în România, așa, spontan...

     Nimic. Zero. Iată că avem un candidat care nu a spus absolut nimic despre planurile sale. Iar bănuiala - bazată pe ce am văzut de aproape patru ani încoace - este că nici nu are vreun plan, vreo idee...

     Nici societatea civilă nu pare să fie într-o perioadă foarte productivă. Da, a fost mult mai activă decât partidele politice în semnalarea derapajelor socialiștilor. Însă cred că nu sunt singurul care ar vrea să vadă și o agendă mai pozitivă. Spre exemplu, reforma sistemului de vot. Acum circa zece ani, ONG-urile au fost în avangarda discuției despre schimbarea sistemului de vot. Acum este o tăcere generală.

     Rezultatul acestei secete intelectuale este că Opoziția nu a ajuns încă la un nivel bun de credibilitate. Pentru ce vor ei votul nostru? Care este programul - în afară de "Jos PSD"? De ce ne-am pierde vremea fie și măcar să deschidem televizorul să îi ascultăm? Eu, unul, încă nu am un răspuns... 
Cătălin Avramescu
 

 

.