Palace Resort & Spa din Sibiu s-a afiliat prin franciză lanţului internaţional Hilton

F. A.
Companii #Franciză /

Palace Resort & Spa din Sibiu a semnat recent, la Londra, contractul de afiliere prin franciză la lanţul internaţional Hilton, a anunţat, azi, casa de avocatură "Muşat & Asociaţii".

"Este unul dintre puţinele contracte de franciză ale lanţului Hilton din Europa Centrală şi de Sud-Est şi primul proces de afiliere al unui hotel din afara Bucureştiului la un brand internaţional de renume şi finalizează, în timp record, un proiect extrem de complex de consultanţă juridică", a declarat avocatul asociat în cadrul "Muşat & Asociaţii", Iuliana Craiciu.

Aceasta a mai adăugat că tranzacţia a presupus implicarea unui număr de opt avocaţi specializaţi în domeniile fuziuni & achiziţii, industrie hotelieră, real estate, concurenţă şi drepturi de proprietate intelectuală.

Proiectul a fost demarat în luna august, cu un detaliat audit juridic destinat a evidenţia aspectele pozitive şi riscurile juridice implicate de afilierea la un lanţ hotelier, precum şi posibilităţile de afiliere, constând în principal în contract de operare sau contract de franciză.

Muşat & Asociaţii va continua să asiste hotelul Palace în perioada următoare în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare pentru adoptarea brandului Hilton. Hotelul va îmbina turismul de business cu partea de leisure, beneficiind de un club spa de peste 1,500 mp şi de numeroase facilităţi sportive şi de entertainment.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS