Pantofii româneşti sunt în pas cu moda la târgul internaţional Next Season

Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum /

România a produs anul trecut peste 55 milioane de perechi de pantofi, mai mult decît oricare dintre ţările din regiune, inclusiv Polonia. Cu toate că livrările externe au crescut la niveluri istorice record, 1,5 miliarde euro, iar brandurile româneşti sunt la paritate cu cele străine, piaţa locală continuă să fie dominată de importuri (60%). Decişi să recâştige poziţia de lider, producătorii autohtoni de pantofi şi marochinărie îşi expun în această săptămână, cele mai recente şi de succes creaţii, la târgul internaţional Next Season. "După ce, cu trei saptămâni în urmă, au primit aprecieri unanime la Milano, concretizate în contracte cu parteneri externi, producătorii noştri vor susţine un test şi în faţa avizatului cumpărător român. Când este vorba de creativitate şi calitate, cerinţele pieţei autohtone nu diferă de Italia sau Franţa. Diferenţele sunt legate de puterea de cumpărare, dar expozanţii de la Next Season au identificat calea de a le oferi românilor satisfacţia de fi în pas cu moda, fără compromisuri la calitate", afirmă Angela Vasiliu Dimitriu, preşedinta Sfera Factor, patronatul organizator al evenimentului.

Ca o particularite, evenimentul actual reuneşte, în premieră, producători din România şi Republica Moldova cu cei străini. Oferta va fi mai mare decat a oricăreia din cele douăsprezece ediţii anterioare. Alături de brandurile româneşti şi internaţionale consacrate, vor putea fi admirate şi comandate creaţii inedite ale unor producători aflaţi pentru prima oară la Next Season. În 2015 se poartă pantofii cu picturi pe talpă şi genţile unicat, confecţionate manual după "visul" cumpărătorului. Organizatorii anticipează un număr de record de vizitatori, 1500. Dintre aceştia, aproximativ 1000 vor fi specialişti în domeniu, comercianţi locali şi străini.

"Vânzările prin centrele comerciale şi online cresc accentuat pe fondul îndepărtării de epicentrul crizei, iar producătorii, trebuie să profite de această oportunitate. Mai mult, producătorii români au, acum, ocazia să reconfirme calitatea sub branduri autohtone, dupa anii de dominaţie a lohnului", a subliniat doamna Vasiliu.

Târgul Internaţional Next Season, se doreşte a fi corespondentul românesc al marilor târguri bianuale de pe pieţele europene cu tradiţie în sectorul încălţămintei, şi confecţiilor din piele. Ediţia de primăvară se va desfăşura în perioada 10-13 martie, la Hotel Caro, din Bucureşti.

Membrii Patronatului Sfera Factor cumulează 70% din producţie şi peste 90% din exporturile de încălţăminte si marochinărie. Exporturile totale ale sectorului au depăşit 2 miliarde de euro, în 2014, ceea ce reprezintă 4% din cifra anuală a exporturilor României. Sfera Factor este membră a Confederaţiei Europene a Producătorilor de Încălţăminte (CEC) din anul 2009.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită