Gala BURSA 2018

Papa, cu-a lui trei coroane

Ziarul BURSA #Internaţional /

Papa Benedict al XVI-lea a cerut luni o reformă radicală a sistemului financiar mondial, inclusiv crearea unei autorităţi politice globale care să administreze economia şi a unei bănci centrale mondiale.

“Papa” FMI, Christine Lagarde, a îndemnat, în repetate rânduri, la “solidaritate” în faţa crizei, într-o acţiune coordonată, care ar presupune o conducere centralizată.

Coincidenţa face ca primul Papa – cel al catolicilor - să fie un neamţ, iar al doilea “papa” – cel al bancherilor – să fie o franţuzoaică, în timp ce o nemţoaică (Angela Merkel) şi un francez (Nicolas Sarkozy) au lansat, nu demult, ideea unui “guvern economic european”.

Credeţi că s-au vorbit între ei, sau că marile genii se întâlnesc în idei?

Este, de altfel, foarte interesant cum din eşecul guvernelor să strunească sistemul financiar se deduce nevoia promovării unui guvern financiar mondial.

Redăm ştirea, mai jos. (F.G.)

VATICAN (MEDIAFAX) - Vaticanul a cerut luni o reformă radicală a sistemului financiar mondial, inclusiv crearea unei autorităţi politice globale care să administreze economia şi a unei bănci centrale mondiale, potrivit cotidianului Washington Post.

Scopul este o nouă ordine economică mondială bazată pe etică şi binele comun, scrie publicaţia americană.

Propunerea, înaintată luni de Consiliul Pontifical pentru Jus-tiţie şi Pace al Vaticanului, urmează unei enciclice, mesaj adresat tuturor catolicilor, a Papei Benedict al XVI-lea din 2009, care a denunţat mentalitatea profitului cu orice cos-turi ca fiind responsabilă de prăbuşirea financiară.

Noul document subliniază că "economia are nevoie de etică" şi sugerează ca procesul de reformă să înceapă cu Organizaţia Naţiunilor Unite ca punct de referinţă.

Vaticanul cere înfiinţarea "unei autorităţi publice globale" şi a unei "bănci centrale mondiale" care să conducă sectorul financiar, întrucât acesta a devenit depăşit şi deseori ineficient în a face faţă crizelor, potrivi Reuters.

Documentul de 18 pagini cere inclusiv impunerea de taxe asupra tranzacţiilor financiare şi va fi, probabil, primit favorabil de participanţii la mişcări precum "Occupy Wall Street", care protestează faţă de înrăutăţirea situaţiei economice.

"Criza economică şi financiară prin care trece lumea impune tuturor să analizeze în profunzime principiile şi valorile morale şi culturale aflate la baza coexistenţei sociale", se arată în document.

Vaticanul condamnă ceea ce numeşte "idolatrizarea pieţelor" şi "gândirea neoliberală", care caută doar soluţii tehnice la problemele economice.

"Criza a scos în evidenţă comportamente precum egoismul, lăcomia colectivă şi acumularea de bunuri la scară mare. Dacă nu sunt găsite soluţii la diferitele forme de nedreptate, efectele negative care vor urma la nivel politic, economic şi social vor crea un climat de ostilitate tot mai mare şi chiar violenţă, iar în final vor submina fundamentele instituţiilor democratice, chiar şi pe ale celor considerate foarte solide", avertizează documentul.

Vaticanul cere înfiinţarea unei "autorităţi supranaţionale" active la nivel global şi cu "jurisdicţie universală" pentru a dirija politicile şi deciziile economice.

O astfel de autoritate ar trebui să înceapă cu Naţiunile Unite ca punct de referinţă, dar să devină mai târziu independentă, şi să aibă puterea de a împiedica ţările bogate să exercite "o putere excesivă asupra statelor mici".

FMI nu mai are forţa sau abilitatea de a stabiliza sistemul financiar mondial prin reglarea lichidităţilor şi nu mai poate veghea asupra riscurilor asumate de sectorul financiar.

Lumea are nevoie de "un set minim de reguli comune pentru administrarea pieţei financiare mondiale" şi de "o formă de management monetar la nivel global".

"În fapt, se poate observa o necesitate tot mai mare pentru un organism care să îndeplinească funcţiile unui fel de < bancă centrală > care reglează sistemul şi fluxul tranzacţiilor monetare similar băncilor naţionale", potrivit experţilor Vaticanului.

În document, care a fost prezentat luni într-o conferinţă de presă, se recunoaşte că astfel de schimbări vor întâmpina rezistenţă şi se pot face în câţiva ani.

NOTA BENE 

Paradoxal, este foarte probabil ca mişcarea "Occupy Wall Street" să nu agreeze ideea politico-financiară a Papei tuturor catolicilor, pentru că, în realitate, nu protestează contra " înrăutăţirii situaţiei economice", cum în mod fals afirma Benedict al XVI-lea, ci, în primul rând, contra rolului pe care pieţele financiare îl joacă la înrăutăţirea situaţiei economice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită