Parcul auto al Capitalei este pe cale să intre în secolul XXI

Ziarul BURSA #Companii /

Autobuz aflat în circulaţie în acest moment.

Autobuz aflat în circulaţie în acest moment.

Transportul în comun din Bucureşti se apropie, deocamdată timid, de secolul XXI. Primăria Capitalei a anunţat că a primit o ofertă din partea Mercedes - Benz România pentru achiziţia a 130 de autobuze hibride, contract estimat la 195,5 milioane lei (41,1 milioane euro), fără TVA.

Primăria a demarat în luna martie procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 130 de autobuze hibride noi, din gama de 12 metri, prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) a anunţului de participare. Valoarea estimată a achiziţiei este de 195,5 milioane lei, (41,1 milioane euro), fără TVA. În data de 7 mai, s-a vizualizat oferta pentru achiziţia celor 130 de autobuze hibride, urmând ca documentaţia încărcată în SICAP să intre în analiza comisiei de evaluare constituită în cadrul autorităţii contractante. În cadrul procedurii a depus ofertă o singură companie, Mercedes - Benz România, potrivit primăriei. Finanţarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul Bucureşti având încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu, în acest scop, un contract de finanţare care vizează achiziţionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibride.

Potrivit PMB: "Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public (100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibride) se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile primite din partea Administraţiei Fondului de Mediu reprezintă 340 de milioane de lei".

În urmă cu un an, primarul Gabriela Firea a semnat împreună cu managerul general al Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi, Serdar Gorguc, contractul prin care Primăria Capitalei achiziţiona 400 de autobuze noi Euro 6, primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbană derulat de către actuala administraţie. Conform graficului de livrări, primele 100 de unităţi au venit până la finele lui 2018, urmând ca în acest an, treptat, să ajungă şi restul de 300 de autobuze. Valoarea tranzacţiei este de 100 milioane euro plus TVA. Autobuzele sunt de trei tipuri în funcţie de traseele pe care vor circula: 320 de autobuze de 12 metri, 50 autobuze de 10,7 metri şi 30 de autobuze de 18 metri.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS